3 iulie 2024
Chisinau
Sport

A învins prietenia și solidaritatea sindicală

Loading
Sport A învins prietenia și solidaritatea sindicală
A învins prietenia și solidaritatea sindicală
facebook.com

Cea de-a XVII-a ediție a Spartachiadei Federației Sindicale „Sindenergo” a avut loc între 7 și 9 iunie în satul Mo­lovata Nouă, raionul Dubăsari. Eve­nimentul a reunit 177 de membri de sindicat de la patru organizații sindi­cale primare – „Termoelectrica” SA, ÎS „Moldelectrica”, SA „RED–Nord”, SA „CET–Nord”.

Potrivit organizatorilor, spartachiada a fost cel mai așteptat eveniment sportiv al anului. Pe lângă promovarea unui stil de viață sănătos, competițiile sportive au con­solidat relațiile de prietenie dintre membrii de sindicat. În final, au învins prietenia și solidaritatea sindicală.

Membrii de sindicat de la cele patru organizații sindicale s-au întrecut la probe­le de minifotbal, volei masculin, volei femi­nin, tenis de masă, șah, joc de dame, darts, dar și la ștafeta „Starturi vesele”.

La inaugurarea oficială a spartachiadei, Victoria Nița, președinta Federației „Sindenergo”, a adresat un mesaj de fe­licitare cu prilejul Zilei sindicalistului și a înmânat diplome de onoare membrilor de sindicat, în semn de recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea mișcării sindicale.

Pentru a încuraja și a susține echipe­le participante, la spartachiadă au fost prezenți Sergiu Aparatu, director general interimar al ÎS „Moldelectrica”, Romeo Lo­potencu, director general interimar al SA „RED–Nord”, Serghei Macarov, directorul tehnic adjunct la SA „CET–Nord”.

Cei mai tari în sport s-au dovedit a fi membrii de sindicat de la ÎS „Moldelec­trica”, echipa de la această întreprindere situându-se pe locul I în clasamentul ge­neral. Pe locul II s-a clasat echipa sporti­vă de la „Termoelectrica” SA, pe locul III – SA „CET–Nord”, iar pe locul IV – echipa de la SA „RED–Nord”.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand