Vor tarife majorate, dar ascund veniturile

Ori de câte ori li se reproşează disconfortul, tratamentul prost al pasagerilor, administratorii rutelor maxi-taxi, şoferii de mi­crobuze parează: să se majoreze plata călătoriei şi veţi avea ser­vicii mai bune! Dar cum Dum­nezeu să fie mărite tarifele, dacă nimeni, poate în afară de înşişi administratori şi şoferi de micro­buze, nu ştie care sunt veniturile reale acumulate de întreprinde­rile care şi-au împărţit cele 66 de rute de maxi-taxi din capitală?

 

 

Lilian Copaci, şeful direcţiei de management în transport al Direcţiei generale de transport public şi căi de comunicaţie a primăriei capitalei, spune că structura din care face parte nu se amestecă în activitatea finan­ciar-economică a agenţilor eco­nomici care administrează rute­le de microbuze din municipiul Chişinău. Nici Margareta Bâtcă, director adjunct al Direcţiei ge­nerale de finanţe a primăriei municipiului Chişinău, care s-ar părea că ar trebui să fie la curent cu veniturile acumulate în buge­tul municipal, nu a putut să dea nişte cifre concrete, invocând pretextul colegului său din direc­ţia de transport.

De bună seamă, cum este po­sibil de a calcula veniturile obţi­nute în urma prestării serviciului de maxi-taxi, dacă călătorilor care beneficiază de acest fel de transport nu li se dă nici un docu­ment ce ar confirma plata pentru beneficiul respectiv? De ce, mă întreb şi eu, dacă ne folosim de troleibuz, un alt tip de transport de călători în capitală, ni se dă un tichet care confirmă că am plătit pentru serviciul respectiv, de ce, dacă am făcut o cumpărătură la un magazin sau supermarket, ni se dă bon de casă, iar pentru că am plătit serviciul de călătorie în microbuz şoferul maxi-taxi nu ne dă nici o „hârtiuţă” şi nici nu este instalat un aparat electronic care ar contabiliza zilnic numărul că­lătorilor? Sau poate operatorii de maxi-taxi activează în baza patentelor, asemenea micilor în­treprinzători sau vânzătorilor de la pieţe? Însă Eduard Podubnâi, şef de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, ne infor­mează că legislaţia nu prevede posibilitatea de a presta servicii de transport de pasageri în bază de patentă.

 

Veniturile administratorilor de rute maxi-taxi, cea mai mare taină a capitalei

 

 

Da, admit faptul că plata pen­tru o călătorie cu maxi-taxi în raza municipiului Chişinău ar trebui să fie de 5 lei, precum se vehiculează în ultima vreme, sau chiar 8-9 lei, după cum spun unii administratori de rute, care fac referinţă la standardele din ţările dezvoltate, în care tariful pentru o călătorie este stabilit în proporţie de 60-70 procente din costul unui litru de combustibil. Pe când la noi, se plâng, „stăpâ­nii” transportului cu maxi-taxi din capitală, nu se ridică nici la 20 procente din preţul litrului de motorină. Însă agenţii economici care administrează rutele de mi­crobuze în capitală, ca să obţină majorarea costului călătoriei, trebuie să vină cu calcule exac­te, cu date concrete, reale despre veniturile lor, despre încasările zilnice pe care le realizează ca ur­mare a perceperii taxei de 3 lei de la fiecare călător. Dar cum să ne convingă ei cu calculele lor, dacă nu dau bilete pasagerilor?

Cum îşi calculează, îşi plătesc administratorii de rute taxele, impozitele în bugetul central şi local? Or, după cum rezultă din informaţia pusă la dispoziţie de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, agenţii economici privaţi antrenaţi în activităţile de trans­portare a pasagerilor din munici­piul Chişinău achită impozitul pe venit, taxa pentru folosirea dru­murilor şi taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători, care se duce în bugetul municipal. Ţin să precizez că, potrivit Margaretei Bâtcă, toate impozitele şi taxele sunt plătite de către întreprinderile care ad­ministrează rutele de microbuz.

 

Ce impozite plătesc administratorii de rute?

 

Cu taxa locală pentru pre­starea serviciilor de transport auto de călători lucrurile arată simplu şi clar. Cotele lunare ale acestora sunt stabilite de către Consiliul municipal Chişinău în funcţie de fluxul de călători ce se înregistrează pe fiecare rută şi coeficientul de emisie la linie a unităţilor de transport şi vari­ază de la 325 de lei, pentru rutele cu cel mai mic flux de pasageri, până la 900 lei, pentru rutele cu cel mai mare torent de călători, de fiecare microbuz. Încasările anuale în bugetul municipal de la perceperea acestora se ridică până la 18-20 milioane de lei şi pot fi verificate uşor. La fel e şi cu taxa pentru folosirea drumurilor. Se ştie oficial, cu precizie, câte unităţi are fiecare întreprinde­re, astfel încât nu prezintă nici o greutate să se calculeze care este suma totală pe care trebuie s-o achite cu titlu de taxă orişicare întreprindere care administrează rutele maxi-taxi din municipiul Chişinău.

 

Proprietarul de microbuz trebuie să se vândă cu tot cu maşină

 

Confuzie totală, posibilităţi enorme de evaziune fiscală există în ce priveşte calcularea şi plata impozitelor pe veniturile obţinu­te de şoferii de microbuze, de ad­ministratorii de rute. Nici vorbă, agenţii economici, adică admi­nistratorii de rute de maxi-taxi, le plătesc cu regularitate, fără abateri. Or, în lipsa oportunităţi­lor legale de a porni propria afa­cere în domeniul transportului de călători cu maxi-taxi din mu­nicipiul Chişinău, singura şansă de a câştiga un ban în această sferă de servicii publice este să te faci slugă la „stăpânii” trans­portului cu maxi-taxi, adică să te angajezi şofer pe ruta respectivă. Chiar dacă ai propriul tău mijloc de transport.

Mai întâi, închei un acord de locaţiune a mijlocului tău de transport, pentru care admi­nistratorul îţi plăteşte o anumi­tă taxă, a cărei mărime îţi este impusă de acesta, după care tu însuţi semnezi un contract indi­vidual de muncă, în care „stăpâ­nul” rutei îţi dictează condiţiile lui, mărimea salariului.

 

 

Deci, până aici, totul este le­gal, corect. Cu toate că despre ce legalitate şi dreptate poate fi vor­ba în condiţiile în care „stăpânul” îţi dictează regulile lui de joc. Dar nu aceasta este cel mai grav, deşi mulţi proprietari, foşti şoferi de microbuze, declară că au fost si­liţi să renunţe la maxi-taxi tocmai pentru că administratorii, adică patronii rutelor, i-au obligat să lucreze în condiţii umilitoare, contra unor salarii mizerabile. Cel mai rău este că toate aceste contracte şi, în genere, contabi­litatea agentului economic din sfera respectivă, nu reflectă date reale privind salariile şoferilor, încasările zilnice, lunare.

 

Contabilitate paralelă

 

De obicei, în contractul indivi­dual de muncă încheiat cu şofe­rul, conducătorul întreprinderii indică drept leafă mărimea mini­mă a salariului din sectorul real al economiei, care până mai de­unăzi era de 1400 lei, din care se plăteşte impozitul pe venit, con­tribuţiile la fondurile asigurări­lor sociale de stat, de asigurări medicale obligatorii. Adică, cum ar fi să spun, patronul întreprin­derii date creează aparenţa unui contribuabil onest, nu dă pretext pentru a fi învinuit de folosirea muncii „la negru”. Pe când, în realitate, şoferul primeşte o leafă mai mare, în funcţie de încasări, conform unei înţelegeri infor­male convenite cu angajatorul la momentul angajării.

Chiar dacă şoferul de maxi-taxi nu dă bilete călătorilor, „stă­pânul” nu poate fi amăgit atât de uşor în privinţa încasărilor zilnice. Pentru că, după cum îmi explica chiar un administrator de rută, acesta ştie cam care este fluxul de călători pe ruta respec­tivă şi deci lesne poate calcula valoarea veniturilor zilnice. În­cât, la sfârşitul zilei de muncă, atunci când predă „casa”, şoferul nu are cum să înșele cine ştie ce administratorul, doar de câțiva lei acolo.

În schimb, „stăpânul” îşi poa­te permite să amăgească statul, municipalitatea, în lipsa unei evidenţe stricte, legale a încasări­lor obţinute din perceperea celor trei lei de la fiecare călător.

Din cauză că nu se dau bilete de călătorie, el poate indica ori­ce cifră care îi trăsneşte prin cap în contabilitatea întreprinderii şi nici un fisc nu va putea dovedi vreo ilegalitate, precum ar fi eva­ziunea fiscală.

 

(Va urma)