3 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Scrisoare adresată lui Andrian CANDU, președintele Parlamentului Republicii Moldova

Loading
Без рубрики Scrisoare adresată lui Andrian CANDU, președintele Parlamentului Republicii Moldova

cnsm

 

Stimate domnule președinte al Parlamentului,

 

Prin prezenta, ne exprimăm  indignarea față de faptul că Gu­vernul a aprobat, la 28.09 2016, proiectul de Lege cu privire la exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri cu încălcarea prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, cu aba­tere de la prevederile Codului muncii, Legii salarizării nr. XV din 14.02.2002, neluând în considerare argumentările sindicatelor expuse în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective în ședința din 16.06.2016.

Așadar, pornind de la prevederile proiectului, raporturile din­tre zilier și beneficiar se stabilesc fără încheierea unui contract individual de muncă. Nu au fost prezentate costurile și beneficiile în urma implementării acestui act normativ, cum va fi asigurată respectarea drepturilor și a intereselor zilierului, beneficiarului și ale statului, definiția „salariul zilierului” nu corespunde noțiunii deja existente.

Potrivit art. 288 din Codul muncii, „litigiile individuale de muncă ce nu au fost soluționate de salariat și angajatorul per­soană fizică pe cale amiabilă se soluționează de către instanța de judecată în condițiile prezentului cod (titlul XII)”. Totodată, art. 289 al aceluiași cod statuează că documentul „ce confirmă munca la angajatorul persoană fizică servește contractul indivi­dual de muncă încheiat în forma scrisă …”.

Pornind de la prevederile art.13 din proiectul de Lege, deși este stabilit că litigiile dintre zilier și beneficiar (persoană juridică sau fizică) nesoluționate pe cale amiabilă se vor soluționa de că­tre instanțele de judecată, dovada existenței raporturilor juridice (de muncă) din partea zilierului rămâne a fi extrem de dificilă. Or, acesta nu dispune de nici un document care să confirme acest fapt.

Prin aprobarea acestei legi, o bună parte dintre angajatori care practică încheierea contractelor individuale de muncă de tip sezo­nier va renunța la asemenea practici, deoarece această lege îi va absolvi de responsabilitățile care le revin conform legislației mun­cii (achitarea plăților, a contribuțiilor la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat și la fondurile de asigurare obligatorie pentru asistența medicală, indemnizația pentru zilele de concediu nefolosite la desfacerea contractului individual de muncă etc.).

Cu alte cuvinte, persoanele asigurate (salariații) vor trece în ca­tegoria zilierilor și vor fi private de garanțiile sociale, concediul de odihnă plătit, concediul medical plătit, indemnizațiile în cazul accidentelor de muncă și altele. Or, potrivit art. 47 din Constituția Republicii Moldova, „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănăta­tea și bunăstarea, lui și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcă­mintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare. Cetățenii au dreptul la asigurare în caz de: șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări indepen­dente de voința lor”.

Mai mult decât atât, majoritatea zilierilor vor activa în zona ru­rală, în domeniul agriculturii, unde asigurarea monitorizării efici­ente de către organele de control, în vederea respectării legii, va fi foarte dificilă sau chiar imposibilă.

Ținând cont de cele menționate, reiterăm poziția privind res­pingerea acestui proiect de Lege, întrucât, prin adoptarea aces­tuia, nu va fi diminuat fenomenul de ocupare informală a forței de muncă, ci dimpotrivă, va conduce la încălcarea drepturilor și a intereselor de muncă ale persoanelor (zilierilor), precum și a legislației fiscale, securității și sănătății în muncă și, mai cu sea­mă, va favoriza operarea de plăți în numerar de către agenții eco­nomici. Or, acest tip de activitate economică constituie un impedi­ment enorm pentru diminuarea muncii și a economiei informale.

 

Cu respect,

Oleg BUDZA,

președintele CNSM  

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
3
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand