3 December 2024
Chisinau
Social

Program de susţinere şi reintegrare a moldovenilor reveniţi din Franţa

Loading
Social Program de susţinere şi reintegrare a moldovenilor reveniţi din Franţa
Program de susţinere şi reintegrare a moldovenilor reveniţi din Franţa
moldoveni-franta

Foto: mmpssf.gov.md

 

Moldovenii care trăiesc şi muncesc în Franţa ar putea beneficia de ajutor din partea autorităţilor publice din acest stat, precum şi din ţara noastră, în cazul în care vor dori să revină în patrie. În acest scop, la Chişinău a fost semnată recent o declaraţie comună între Mi­nisterul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova şi Oficiul Francez pentru Imigrare şi Integrare.

 

În context, Stela Grigoraş, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a adus mulţumiri părţii franceze pentru deschiderea de care dă dovadă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unui pro­gram de suport pentru moldovenii aflaţi în această ţară şi care doresc să revină în ţara lor de origine.

Potrivit ministrei, această iniţiativă se încadrează perfect în măsurile necesare pentru realizarea Programului de activi­tate al Guvernului pentru anii 2016-2020. Este vorba, în special, despre capitolul ce ţine de elaborarea unui program complex, multidisciplinar, interinstituţional de aju­tor pentru întoarcerea moldovenilor din străinătate.

 

Acord bilateral

 

„Elaborarea ulterioară a unui acord bilateral va marca un început frumos de parteneriat constructiv pe acest segment, care va avea la bază ajutorul acordat până acum ţării noastre din partea Franţei prin cele aproximativ 1000 de proiecte de sus­ţinere a cetăţenilor moldoveni la reve­nirea din această ţară”, a specificat Stela Grigoraş.

Autorităţile de la Chişinău îşi propun ca prin acest acord de parteneriat bilate­ral să stimuleze şi să motiveze revenirea voluntară în patrie a moldovenilor prin oferirea mai multor oportunităţi. Acestea vizează iniţierea unei afaceri, integrarea în câmpul muncii, precum şi susţinerea in­cluziunii sociale.

„Avem ferma convingere că acordul ce urmează a fi semnat cu autorităţile stata­le din Franţa va promova 

iniţierea unor practici similare şi cu alte ţări de destina­ţie pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a afirmat ministra Muncii, Protecţiei So­ciale şi Familiei.

 

Statistici inexistente

 

Rugată de jurnalişti să concretizeze care este numărul cetăţenilor moldoveni care trăiesc şi lucrează în prezent în Fran­ţa, ministra a remarcat că autorităţile de la Chişinău nu dispun de astfel de date, pe motiv că nu au existat până acum nici relaţii oficializate cu Oficiul francez pen­tru Imigrare şi Integrare. În mod cores­punzător, nu există nici informaţii privind moldovenii care au revenit în patrie şi au beneficiat de suport pentru reintegrare din partea autorităţilor franceze în cadrul celor 1000 de proiecte.

Acesta a fost motivul principal pentru a iniţia noi forme de conlucrare cu partea franceză, orientate, în primul rând, spre conjugarea eforturilor în identificarea moldovenilor aflaţi în această ţară pentru a putea fi ajutaţi în procesul de revenire şi reintegrare în ţara de origine.

„Vom dispune de sprijinul care va fi oferit din partea Franţei şi avem nevoie de un suport important şi din partea ţării noastre, pe care îl identificăm în prezent. El este necesar pentru a putea organiza mai bine acest proces, atunci când vom şti câţi moldoveni au nevoie de susţinere în momentul revenirii în patrie”, a specificat ministra.

Începând din 2003, efortul de susţine­re a repatrierii moldovenilor din Franţa a fost unul unilateral şi a fost suportat de Oficiul francez pentru Imigrare şi Integ-rare.

Potrivit ministrei Muncii, Protecţiei So­ciale şi Familiei, pentru autorităţile statale din ţara noastră este important să poată deţine informaţii despre moldovenii sta­biliţi în străinătate, deoarece şi Republica Moldova ar avea nevoie de ei. Este vorba, în particular, despre faptul că mulţi din­tre aceştia dispun de experienţă valoroasă acumulată în ţările de destinaţie, iar ex­pertiza lor este necesară pentru edificarea Republicii Moldova.

În acest scop, ministra anticipează că, în special, la etapa de elaborare a acestui acord moldo-francez, va exista un volum substanţial de lucru pentru a fi identificate cele mai bune măsuri prin care să se poată ajunge la cetăţenii moldoveni stabiliţi în Franţa. Ulterior, se vor depune eforturi pentru ca aceştia să fie convinşi că şi Re­publica Moldova are nevoie de potenţialul lor, care poate fi valorificat în ţara noastră cu suportul părţii franceze.

Stela Grigoraş a mai menţionat că ela­borarea acestui acord de cooperare mol­do-franceză a fost iniţiată pentru a ajuta conaţionalii noştri aflaţi în Franţa să re­vină în patrie înainte de a ajunge să fie identificaţi de autorităţile franceze într-o stare dificilă. În caz contrar, procesul de reintegrare ar fi mai complicat, mai costi­sitor şi deseori nu va fi posibil să se ajungă la rezultatele cele mai potrivite în planul bunăstării acestor persoane şi a familiilor lor.

 

Importanţă dublă

 

Pentru partea franceză, acest acord va avea o dublă importanţă, a afirmat Didi­er Leschi, directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrare și Integrare.

„Dorinţa noastră de a ajuta moldovenii se înscrie într-un context destul de dificil pentru Franţa şi porneşte din intenţia de a-i susţine pe cei care au contribuit la bu­năstarea ţării noastre, atunci când aceştia vor să se întoarcă la baştină”, a subliniat Didier Leschi.

A doua semnificaţie ţine de faptul că susţinerea moldovenilor care vor să re­vină în patrie este benefică ambelor ţări, pentru că activităţile pe care le vor desfă­şura ei în viitor vor contribui la consolida­rea cooperării şi a legăturilor bilaterale.

Vorbitorul a menţionat faptul că aju­toarele care ar urma să fie acordate mol­dovenilor la revenirea din Franţa vor permite dezvoltarea între cele două ţări a unor schimburi de diferită natură. Despre ce fel de schimburi este vorba se va afla însă destul de curând, după ce vor fi ela­borate mecanismele de implementare a acordului respectiv.

„În Franţa se află ilegal mai multe sute de moldoveni, dar nu putem oferi date concrete privind numărul acestora. Aflăm despre ei atunci când situaţia lor devine destul de dificilă şi de ei se ocupă poliţia sau când ei înşişi depun cerere de revenire la baştină”, a adăugat oficialul francez.

 

Vrem să-i ajutăm

pe cei care doresc

să se întoarcă în ţara

lor de origine

Moldovenilor aflaţi în Franţa le este ca­racteristic un foarte mare ataşament faţă de ţara lor şi, de aceea, ei sunt printre pri­mii care se prezintă la Oficiul pentru Imi­grare și Integrare să ceară ajutor pentru a se întoarce în patria lor, a remarcat Didier Leschi. Pe lângă ataşament, mai este şi un motiv legat de situaţia socială din Franţa, unde există o rată deosebit de mare a şo­majului, o criză puternică a locuinţelor şi o stare de incertitudine legată de imigran­ţii clandestini.

„Astfel, interesul nostru este de a ajuta de fiecare dată când este posibil orice per­soană care doreşte să se întoarcă în ţara sa de origine”, a concluzionat directorul ge­neral al Oficiului francez pentru Imigrare și Integrare.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, acor­dul de colaborare moldo-franceză care va fi elaborat în acest context va oferi moldo­venilor reveniţi din Franţa, în funcție de situația lor socială, individuală sau famili­ală, posibilitatea de a beneficia de ajutoare materiale și financiare pentru a se reinte­gra sub aspect social și economic.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
3
Comentează
  • daniel
    20.02.2017

    datimi un numar care se poate sa apelez aicea in franta pentru ajutor un numar de telefon pentru apelarea acestui program

  • Babac valentin
    30.10.2017

    E super

Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand