29 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Optimizarea structurii „Căii ferate din Moldova”, discutată cu sindicatele

Loading
Без рубрики Optimizarea structurii „Căii ferate din Moldova”, discutată cu sindicatele
Optimizarea structurii „Căii ferate din Moldova”, discutată cu sindicatele
cfm

Foto: vocea.md

Reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, în frunte cu Mihail Hîncu, vicepreşedinte al CNSM, au avut recent o întâlnire de lucru cu directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Andrei Domaşcan. Motiv al acestei întrevederi a servit un demers adresat CNSM de pre­şedintele Sindicatului Feroviarilor din Moldova, Nicolae Buza.

 

În demers este exprimată în­grijorarea sindicatului ramural în legătură cu măsurile între­prinse de conducerea unităţii în cauză în vederea optimizării structurii organizatorice a ad­ministraţiei ÎS „Calea Ferată din Moldova” şi cu preavizarea a peste 350 de salariaţi despre re­ducerea statelor de personal.

Discuţiile purtate în cadrul întâlnirii s-au axat pe asigurarea drepturilor şi intereselor salari­aţilor în procesul de concediere, care ar putea avea loc în urma reducerii statelor de personal. În acest sens, Mihail Hîncu a men­ţionat că sindicatele susţin orice perfecţionare a structurii orga­nizatorice a ÎS „Calea Ferată din Moldova”, cu condiţia respectă­rii legislaţiei în acest domeniu şi mai cu seamă a procedurii de concediere în cazul reducerii nu­mărului sau a statelor de perso­nal.

Mai mult decât atât, este ne­cesar ca problemele de acest fel să fie discutate cu reprezentanţii sindicatelor la nivel de unitate sau chiar şi de ramură. Sindica­tele ca reprezentanţi ai salaria­ţilor au nu doar dreptul, dar şi obligaţiunea să intervină în mă­sura competenţelor în aplicarea corectă a legislaţiei şi asigurarea respectării drepturilor şi intere­selor salariaţilor membri de sin­dicat. Acest lucru trebuie înţeles şi pus în practică de către anga­jatori, a menţionat vicepreşedin­tele CNSM.

Totodată, este important ca angajatorul să ţină cont de cos­turile pe care trebuie să le supor­te conform legii întreprinderile în cazul unor atare acţiuni. Cea mai costisitoare dintre aceste cheltuieli este plata indemniza­ţiei de eliberare din serviciu în legătură cu reducerea numărului ori a statelor de personal, care este una din principalele garanţii juridice de care beneficiază sala­riaţii, a spus Mihail Hîncu.

La rândul său, Andrei Domaş­can, a accentuat că vor fi între­prinse toate măsurile necesare pentru respectarea procedurilor legale de concediere a salariaţi­lor sau de transferare a lor la un alt loc de muncă. Andrei Domaş­can a dat asigurări că, deşi toţi salariaţii administraţiei ÎS „Ca­lea Ferată din Moldova” au fost preavizaţi despre posibilitatea concedierii, conducerea unităţii face tot posibilul pentru a asi­gura aceşti salariaţi cu locuri de muncă în cadrul unităţii şi a evita opţiunea eliberării din serviciu.

Participanţii la întâlnire au convenit să pună în aplicare toa­te mecanismele posibile în cadrul parteneriatului social pentru a evita concedierea nefondată a salariaţilor şi a renunţa la acţiuni unilaterale care ar putea afecta drepturile şi interesele sociale şi economice ale părţilor. La aceas­tă întâlnire au mai participat Ion Preguza, şeful Departamentului juridic al CNSM şi Andrei Adam, şeful Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand