20 august 2019
Chisinau
Social

Negocierile privind plata salariilor nu au dat rezultate? Mergeţi în instanţă

Loading
Social Negocierile privind plata salariilor nu au dat rezultate? Mergeţi în instanţă

În urma negocierilor dintre sindicate şi Guvern, sa­lariul minim garantat în sectorul real constituie în prezent 2380 de lei şi s-a majorat cu mai bine de 14 la sută, în perioada anilor 2014-2017, a comunicat Ana Selina, preşedinta Federaţiei „Sindindcomser­vice”, în cadrul Conferinţei anuale de dare de seamă a federaţiei.

sindindcomser­vice

Liderul sindical a menţionat că, în urma unor negocieri dificile cu Asociaţia Patronală a Servicii­lor Publice, s-a convenit asupra majorării salariului la categoria I de calificare pentru angajaţii în­treprinderilor de servicii comuna­le la un nivel mai înalt decât cel stabilit prin hotărâre de Guvern. Astfel, în subramura de produce­re şi distribuire a energiei electri­ce şi termice şi a apei calde, acest cuantum a fost majorat până la 2475 de lei, în gospodăriile de apeduct şi de canalizare – până la 2450 de lei, în organizațiile de construcţii şi montaj, de drumuri, de construcţii şi reparaţii în siste­mul gospodăriei locativ-comuna­le  – până la 2450 de lei, pentru angajații transportului public ur­ban și a transportului public elec­tric – până la 2450 de lei, pentru angajații întreprinderilor de de­servire a fondului locativ, sanarea şi evacuarea deşeurilor menajere, epurarea sanitară, amenajarea te­ritoriilor – până la 2400 de lei.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com