25 November 2024
Chisinau
Cititorii ne scriu

Medicul de familie, adus cu taxiul la domiciliul pacientului deservit

Loading
Cititorii ne scriu Medicul de familie, adus cu taxiul la domiciliul pacientului deservit
mita-medici

Foto: realiatea.net

 

O cititoare fidelă a ziarului „Vocea poporului” ne-a scris recent că ar vrea să-şi schimbe medicul de familie pe motiv că nu este mulţu­mită de atitudinea şi de profesionalismul acestuia. Ea spune că a încercat să discute problema cu administraţia policlinicii de sector, dar acolo ar fi fost îndemnată să renunţe la această intenţie. Con­ducătorul instituţiei i-ar fi spus că, în cazul schimbării medicului de familie, celălalt nu va putea să dea curs chemărilor la domiciliul pacientului, fără a fi asigurat cu transport.

 

Reprezentanţii Companiei Naţio­nale de Asigurări în Medicină ne-au informat că normele metodologice pre­văd într-adevăr acest lucru. Astfel, dacă medicul de familie este chemat la do­miciliul persoanelor care sunt în lista, dar nu şi în sectorul său de deservire, el va da curs chemării, dar va fi asigurat cu transport de către pacient.

Însă în cazul în care domiciliul pa­cientului este aproape de instituţia medicală la care lucrează medicul de familie, nu poate fi vorba de cheltuieli de transport sau de compensarea aces­tora. Totodată, atunci când lucrătorul medical acceptă cererea de la persoa­na asigurată de a o deservi, urmează ca din start să clarifice şi aspectele de acest gen.

În prezent, persoanele asigurate şi care sunt înscrise la un medic de fami­lie sunt în drept ca, în  cazul unor stări grave, critice, de urgenţă, să facă che­mare pentru a le fi acordată asistenţă medicală la domiciliu.

 

Schimbarea medicului de familie

 

Conform unei informaţii publicate de reprezentanţii CNAM, peste 85 de mii de persoane şi-au schimbat în pe­rioada septembrie—octombrie 2015 medicul de familie, cu 30 de mii mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Acest fapt demonstrează că …

 

Versiunea completă a articolului este disponibilă doar pentru abonații ziarului „Vocea Poporului”!
Abonamentul poate fi perfectat în cadrul redacției ziarului: str. 31 august 1989, 129, etajul IV, mun. Chisinau, MD-2012, tel:. 373 (22) 23 40 93, tel / fax:. 373 (22) 23 41 96, precum și la întreprinderile: Posta Moldovei SA, Moldpress SA, Pressinform-Curier. Detalii aici.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand