
Foto: reuters.com
Fuziunea a două dintre cele mai mari burse din lume – bursa de la Londra şi Deutsche Börse – este în pericol după rezultatul referendumului din Marea Britanie, care a creat nemulţumiri din partea investitorilor.
Însă consiliile de conducere ale celor două burse promit că vor continua să lucreze în direcţia obţinerii aprobărilor necesare creării uneia dintre cele mai mari infrastructuri financiare a lumii, estimată la aproximativ 28 mlrd. de dolari.
„Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană face cu atât mai importantă menţinerea şi crearea de legături între Marea Britanie şi Europa”, a afirmat directorul consiliului de supraveghere al Deutsce Börse, Joachim Faber.
În februarie 2016, bursa de la Londra (London Stock Exchange Group – LSE) şi Deutsche Börse au anunţat intenţia de a fuziona, ceea ce avea potenţialul să creeze una dintre cele mai mari pieţe de capital din lume, care să rivalizeze cu bursele din SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, şi din Asia.
Nu este prima oară când cele două burse încearcă o fuziune. După eşecurile din 2000 şi 2005, a treia încercare se pare că a fost cu noroc, ajungându-se la un acord. Bursa din Londra (LSE) reuneşte circa 3.040 de companii cu capitalizare de 8 mlrd. de lire sterline. Pe bursa din Frankfurt (Deutsche Börse) sunt listate 765 de companii, cumulând o capitalizare de 12 mlrd. de dolari (9 mlrd. de lire sterline).
După www.independent.md