Un centru de ghidare în carieră a fost inaugurat, recent, la Chişinău de reprezentanţii Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Angajaţii lui vor oferi servicii de informare, consiliere și ghidare în carieră pentru a eficientiza procesul de integrare socioeconomică și educațională a oamenilor.
Beneficiari ai acestui centru vor fi elevi, tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de lucru în vederea explorării oportunităților pe piața forței de muncă, diversității profesiilor şi meseriilor, evaluării propriilor aptitudini și capacități profesionale.
În opinia Stelei Grigoraș, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, structurile de acest fel vor contribui la sporirea gradului de angajare la serviciu a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a elevilor din gimnazii și licee, prin identificarea oportunităților de integrare profesională sau educațională. Totodată, ministerul în cauză, prin elaborarea unei noi strategii de ocupare a forței de muncă, va contribui la prevenirea șomajului și incluziunea diverselor categorii de persoane fără serviciu, inclusiv din grupurile vulnerabile.
La rândul său, Peter Launsky-Tieffenthal, șeful Departamentului Dezvoltare al Ministerului Federal austriac pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe, a subliniat că tinerii se confruntă cu un şir de provocări pe piața forței de muncă. Astfel, în Austria, accentul este pus pe orientarea profesională timpurie și îmbunătățirea permanentă a serviciilor extrașcolare de ghidare în carieră.
Centrul în cauză va activa ca parte a agențiilor pentru ocuparea forței de muncă din municipiul Chișinău şi a fost creat în cadrul unui proiect de reconceptualizare a orientării profesionale și consilierii în carieră, implementat în ţara noastră cu finanțare din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Alte două centre de ghidare în carieră urmează a fi inaugurate în raioanele Cahul și Soroca.