4 martie 2024
Chisinau
Social

Campania „Organizația primară sindicală – energia mișcării sindicale”, la Edineț

Loading
Social Campania „Organizația primară sindicală – energia mișcării sindicale”, la Edineț
Campania „Organizația primară sindicală – energia mișcării sindicale”, la Edineț
sindicate.md

Peste 70 de sindicaliști, lideri și activiști sindicali din toate centrele sindicale național-ramurale din raionul Edineț s-au întrunit, recent, la un seminar organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în cadrul campaniei „Organizația pri­mară sindicală – energia mișcării sin­dicale”.

Moderatoarea activității, Stela Cioba­nu, reprezentanta CNSM în raionul Edineț, i-a familiarizat pe sindicaliști cu obiec­tivele campaniei, a evidențiat rolul im­portant al organizației sindicale primare în protecția social-economică și de muncă a membrilor de sindicat, necesi­tatea fortificării organizațiilor primare, rolul și obiectivele liderului sindical în sporirea încrederii membrilor de sindicat în organizația primară. Ea a menționat buna conlucrare a CNSM cu sindicatele din teritoriu, precum și ajutorul oferit în soluționarea diferitelor probleme.

Prezentă la acest seminar, Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, s-a referit la campania „Organizația primară – energia mișcării sindicale”. Dânsa a îndemnat lide­rii de sindicat să fie cât mai activi la ne­gocierea Contractului Colectiv de Muncă cu angajatorii, să insiste atunci când se pun în dezbatere problemele membrilor de sindicat și să obțină tot ce li se cuvine prin lege. De asemenea, sindicalista a pre­zentat „Ghidul liderului de sindicat” – un instrument util pentru liderii de sindicat din organizațiile sindicale primare.

Totodată, Irina Ciudin, consilier superior în Departamentul juridic al CNSM, a vorbit despre baza legislativă a organizației sindicale primare și modificările în legislația Republicii Moldova în dome­niul relațiilor de muncă.

La seminar a participat și Iulian Bucat­ca, inspector principal al Inspectoratului Teritorial de Muncă Edineț, care a abordat importanța respectării legislației muncii, încălcările depistate în urma controalelor efectuate la diferiți agenți economici și a vorbit despre nereguli legate de plata salariului minim, respectarea securității muncii, angajarea zilierilor, lipsa echipa­mentului de protecție.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand