5 martie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Timpul de muncă: interpretare și subtilități

Loading
Cetăţeanul şi legea Timpul de muncă: interpretare și subtilități
Timpul de muncă: interpretare și subtilități
theguardian.com

Vă rog să ne spuneți ce se subînțelege prin timp de lucru, care sunt categoriile acestuia și ce perioade de timp se includ în durata normală a timpului de muncă?

Andreea Ardelean, Ungheni

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Timpul de muncă, potrivit art. 95 alin. (1) din Codul muncii, este definit ca timp pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul in- tern al unității (dacă este elaborat și aprobat de angajator), cu contractul individual și cu cel colectiv de muncă, îl folosește pentru îndeplini- rea obligațiilor de muncă.

Legislația muncii permite negocierea problemelor referitoare la timpul de muncă, doar pornind de la imperativele legii, prin prisma drepturilor și a intereselor salariaților.

În acest sens, art. 12 din Codul muncii stabilește că clauzele din contractele individuale de muncă, din contractele colective de muncă și din convențiile colective care înrăutățesc situația salariaţilor în comparație cu legislația muncii sânt nule și nu produc efecte juridice.

Este important de menționat că timp de muncă este nu numai timpul pe care salariații îl folosesc nemijlocit pentru îndeplinirea obligațiilor de muncă, ci și alte perioade de timp, care, în conformitate cu legislația muncii, în egală măsură se consideră timp de muncă.

Astfel, în scopul asigurării unor condiții optime de activitate și în conformitate cu prevederile Codului muncii, partenerii sociali (Guvern, Patronat, Sindicate) au stabilit, prin art. 2 din Convenția colectivă (nivel național) nr. 2 din 9 iulie 2004, că durata normală a timpului de muncă include: pregătirea locului de muncă pentru începerea activității; îndeplinirea obligațiilor de muncă; refacerea capacității de muncă în timpul programului de muncă în legătură cu condițiile climaterice deosebite, eforturi fizice și alți factori, care se stabilesc în actele normative ale unității, în contractele colective sau individuale de muncă; timpul staționării în așteptarea dispoziției despre începutul activității; timpul aflării la unitate în cazul deplasării organizate la locul de muncă; timpul destinat igienei personale în cazul muncilor insalubre, cu durata stabilită în regulamentul intern al unității sau în contractul colectiv de muncă; timpul destinat îmbrăcării și dezbrăcării echipamentului individual de protecție, cu durata stabilită în regulamentul intern al unității sau în contractul colectiv de muncă.

Legislația stabilește mai multe categorii ale timpului de muncă, si anume: timpul de muncă cu durată normală; timpul de muncă redus; timpul de muncă parțial; timpul de muncă peste durata normală (munca suplimentară).

Durata normală a timpului de muncă, potrivit art. 95 alin. (2) din Codul muncii, nu poate depăși 40 de ore pe săptămână. Durata zilnică normală a timpului de muncă constitute 8 ore.

Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăși 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

Cu titlu de excepție, pentru anumite genuri de activitate, unități sau profesii, potrivit art. 100 alin. (6) din Codul muncii, se poate stabili, prin convenție colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puțin 24 de ore.

Este important de menționat și faptul că, în situații excepționale le- gate de declararea stării de urgență, de asediu și de război sau de declararea stării de urgență în sănătate publică, autoritățile competente de gestionarea stării respective, în temeiul art. 95 alin. (3) din Codul muncii, pot prevedea pentru unele categorii de salariați o altă durată a timpului de muncă.

Durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele de muncă suplimentară. Ca excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele de muncă suplimentară, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână (art. 104 (a) alin. (5 prim) din Codul muncii).

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand