În prima sa vizită în Republica Moldova, noul șef al Misiunii FMI, Ben Kelmanson, s-a întâlnit cu conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Oleg Budza, președintele CNSM, a sub-liniat că, fără sprijin financiar extern, Moldova ar fi un stat falimentar. De asemenea, a accentuat că sindicatele susțin parcursul european al țării, promovarea democrației, apărarea drepturilor salariaților etc.
„Chiar dacă avem viziuni diferite, scopul nostru e dezvoltarea țării”, a menționat președintele CNSM, referindu-se la rolul sindicatelor și al FMI.
Oleg Budza a venit și cu câteva propuneri: „FMI ar trebui să dezvolte abordări consistente și coerente în cadrul acestei instituții privind reducerea inechității în Moldova. Ca programele de țară, proiectele și consilierea să fie compatibile cu obiectivele ce țin de crearea locurilor de muncă, reducerea inechității și respectarea convențiilor OIM, înlăturarea fenomenului economiei informale. FMI trebuie să se opună măsurilor de austeritate prin facilitarea activității economice productive, care va avea la bază servicii publice de calitate, impulsionarea investițiilor, eficientizarea sistemului fiscal prin reducerea presiunii asupra salariatului”.
Ben Kelmanson, la rândul său, a fost de acord că „pe unele subiecte s-ar putea să avem anumite dezacorduri, apreciez totuși observațiile dvs. cu privire la faptul că susțineți implicarea FMI în R. Moldova și că doriți un dialog continuu cu noi”.
Șeful Misiunii FMI a menționat că atât sindicatele, cât și partenerii externi, susțin creșterea economică a țării, a salariilor, iar economia să asigure guvernul cu venituri fiscale suficiente, care să poată fi direcționate pentru soluționarea problemelor sociale.
Datorita acordului FMI, mai mult zis datorita guvernarii care au indeplinit toate conditiile puse de FMI, Moldova a aratat seriozitatea si dorinta de a creste tara.
ma bucur ca cei din FMI, la fel ca si partenerii de dezvoltare, au fost rugati sa ofere asistenta nu doar financiara, dar si asistenta in promovarea si implimentarea calitativa reformelor!