Foto: alth.com.au
Informarea lucrătorilor despre potenţialele riscuri de îmbolnăvire sau accidentare în timpul serviciului reprezintă una dintre priorităţile politicilor europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit Elenei Carchilan, şefa Inspectoratului Sindical de Muncă, printre cele mai frecvente riscuri de acest gen se numără şi cele provocate de manipularea manuală a încărcăturilor, iar normele minime în domeniu au fost revizuite recent în favoarea salariaţilor.
Pentru ca aceste norme să fie respectate la unităţile economice, este necesar însă ca lucrătorii să ştie despre ele şi să ceară aplicarea lor. Or, în practica de până acum, de normele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru manipularea manuală a încărcăturilor se ţinea cont mai mult în cazul gravidelor şi al persoanelor cu diferite grade de invaliditate.
Conform Hotărârii de Guvern privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru manipularea manuală a încărcăturilor care prezintă riscuri pentru lucrători, acestea ţin în special de cauzarea unor afecţiuni dorsolombare.
Astfel, manipularea manual a încărcăturii poate prezenta riscuri profesionale, dacă încărcătura este prea mare, ridicată şi deplasată în alternare cu alte munci de până la două ori pe oră şi are o greutate ce depăşeşte 30 kg pentru bărbaţi, 10 kg pentru femei sau patru kilograme pentru persoanele cu vârsta de la 16 până la 18 ani.
De asemenea, în cazul în care încărcătura este ridicată şi deplasată permanent pe parcursul întregului schimb de lucru, ea nu trebuie să depăşească 15 kg pentru bărbaţi şi şapte kilograme pentru femei.
În corespundere cu acelaşi document, încărcătura poate prezenta riscuri, dacă este
ridicată şi deplasată de pe suprafaţa de lucru pe parcursul întregului schimb şi are o masă însumată pentru fiecare oră de muncă ce depăşeşte 870 kg pentru bărbaţi şi 350 kg pentru femei.
Factori de muncă
Manipularea manuală a încărcăturii poate prezenta riscuri profesionale şi dacă este greu de mânuit şi de prins, se află în echilibru instabil sau conţinutul se poate deplasa, se află într-o poziţie ce necesită ţinerea sau manipularea ei la o distanţă de corp sau prin îndoirea sau răsucirea trunchiului.
La rândul său, efortul fizic poate prezenta riscuri profesionale, dacă este prea mare, poate fi realizat doar printr-o răsucire a trunchiului, poate să ducă la o deplasare bruscă a încărcăturii sau este efectuat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă.
Riscurile pot apărea şi în cazul efortului fizic prea frecvent sau prea prelungit, ce solicită coloana vertebrală, o perioadă insuficientă de odihnă fizică sau recuperare, distanţe excesive de ridicare, coborâre sau transport, precum şi un ritm de lucru impus de un proces de muncă ce nu poate fi modificat de către lucrător.
Factorii individuali de risc se referă la cazurile în care lucrătorul nu este potrivit din punct de vedere fizic să execute sarcina, poartă îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte accesorii personale necorespunzătoare şi nu are cunoştinţe sau instruire suficientă sau specifică.
Conform Codului muncii, salariatul este în drept, la apariţia unui pericol pentru viaţa sau sănătatea sa, să refuze prestarea muncii, iar angajatorul este obligat să-i acorde un alt lucru, până la înlăturarea pericolului, cu menţinerea salariului de la locul de muncă precedent. În acest caz, refuzul angajatului de a executa sarcina de muncă nu atrage după sine răspundere disciplinară.
Potrivit experţilor în materie, ţara noastră suportă cheltuieli enorme pentru achitarea indemnizaţiilor de incapacitate temporară de muncă. Această situaţie vorbește mult mai convingător despre condiţiile în care muncesc salariaţii decât rezultatele declarate ale atestării locurilor de muncă.
Astfel, cauza principală a creşterii morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a salariaţilor ţine de lipsa interesului economic al angajatorilor de a îmbunătăţi condiţiile de muncă, afirmă aceiaşi experţi. Agravarea stării de sănătate a populaţiei apte de muncă se manifestă prin sporirea numărului de persoane invalide, iar creşterea absenteismului la locul de muncă este o consecinţă a îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de muncă.
