Cât ne-a costat criza economică?

După cum vă avertizasem acum aproape un an de zile, bazându-ne pe propriile calcule şi pe prognoze­le analiştilor, ale experţilor econo­mici locali şi internaţionali, în 2015, Republica Moldova s-a scufundat într-o criza economică. Produsul intern brut al ţării s-a micşorat cu 0,5 la sută. Se poate spune că am scăpat uşor, dacă datele prelimina­re ale Biroului Naţional de Statisti­că privind evoluţia economiei naţi­onale rămân neschimbate. Or, atât prognozele reprezentanţei Băncii Mondiale în ţara noastră, cât şi ale Institutului Naţional de Cercetări Economice, anunţau un declin de două procente.

De ce ţara a intrat în criză economică?

Vorbind despre cauzele care au condus la declinul economic din ţară, s-ar putea spune că ele sunt câteva. În primul rând, accesul limitat al produselor moldove­neşti pe cea mai mare piaţă din Comunita­tea Statelor Independente, Rusia. Dincolo de restricţiile aplicate de autorităţile de la Moscova în raport cu exporturile noastre, reticenţa acestei pieţe se mai explică şi prin faptul că economia rusă a înregistrat cea mai mare recesiune după izbucnirea ultimei crize economice mondiale, din 2008. Aceasta s-a contractat anul trecut cu aproape patru procente.  Mai apoi, eco­nomia noastră a suferit din cauza condi­ţiilor meteorologice nefavorabile, care au afectat agricultura, din pricina dezastrului din sistemul bancar, care s-a concretizat prin furtul miliardului de dolari şi, desi­gur, ca urmare a schimbărilor frecvente ale guvernelor.

Dar cum ne-a influenţat criza econo­mică viaţa noastră? Din perspectiva lo­curilor de muncă, a preţurilor, salariilor. În general, ce impact a avut declinul eco­nomic asupra veniturilor noastre, asupra puterii noastre de cumpărare? Din pă­cate, declinul economic a zdruncinat în mod grav piaţa muncii din ţară. Numărul şomerilor s-a ridicat la peste 62 de mii de persoane. Aceasta după ce numărul de oa­meni care au rămas fără un loc de muncă  a crescut cu 14,5 mii de persoane sau cu aproape 30 la sută faţă de anul anterior. Rata şomajului a cunoscut o creştere sim­ţitoare, ridicându-se la cota de aproape cinci procente, faţă de 3,6 la sută, cu un an mai înainte. Cele mai mari reduceri de angajaţi s-au făcut în sfera construcţiilor. Numărul lucrătorilor de pe şantierele ţării s-a micşorat cu 1,4 procente.

Totuşi, părerea mea este că extinderea accentuată a şomajului în ţară nu vine doar ca urmare a închiderii întreprinde­rilor pe motiv că acestea nu au unde-şi comercializa produsele fabricate, după embargourile ruseşti, ci mai degrabă din cauza revenirii masive în ţară a conaţi­onalilor noştri care lucrau peste hota­re, îndeosebi în Rusia, a cărei economii, după cum am spus deja, se află într-o criză economică mai adâncă chiar decât economia noastră. În susţinerea supozi­ţiei mele pot fi invocate şi datele Biroului Naţional de Statistică, care arată că nu­mărul persoanelor plecate în alte ţări în căutarea unui loc de muncă a scăzut anul trecut cu 16,5%, cifrându-se la 327,3 mii de oameni. Cea mai mare parte a acestora s-au angajat fie în sectorul agricol, dato­rită cărui fapt numărul lucrătorilor din acest domeniu a crescut cu aproape șase procente, fie în sfera serviciilor, îndeosebi în reţeaua de comerţ.

Criza economică a provocat şi o explo­zie a sectorului 

informal. Astfel, ponderea angajaţilor care au avut un loc de muncă informal s-a ridicat la aproape 35 de pro­cente din totalul persoanelor ocupate în economie, cu patru la sută mai mult faţă de anul anterior. Adică, mai bine de o tre­ime din persoanele din ţară care au mun­cit, au avut o sursă de venit, nu au plătit impozite în bugetul de stat, nu au achitat contribuţii în bugetul asigurărilor sociale de stat, în fondurile de asigurare obligato­rie de asistenţă medicală.

Creşterile salariale nu ţin pasul cu preţurile

Îi înţelegem pe unii patroni care, pen­tru a-şi salva propriile afaceri, expuse ris­curilor alimentate de imposibilitatea de a-şi comercializa propria producţie, de a rezista poverii fiscale apăsătoare, au fost nevoiţi să evadeze în economia gri. Dar ce facem cu salariile noastre, dacă în buge­tul de stat se formează o lipsă de mijloa­ce băneşti cât un crater? Este adevărat că lefurile pe ţară au înregistrat anul trecut o creştere brută de 10,5%. Însă, cu părere de rău, acest spor al salariilor este neu­tralizat de creşterea excesivă a preţurilor, care, spre sfârşitul anului trecut, atinse­se 13,6 la sută. Cel mai tare s-au scumpit produsele alimentare. De exemplu, preţu­rile la legume s-au majorat cu peste 49 la sută, la fructe – cu aproape 34%, la uleiul vegetal – cu peste 20 la sută, la zahăr –cu aproape 20 la sută. Populaţia ţării a plătit mai mult şi pentru medicamente, cu 20 de procente. Întreţinerea locuinţei ne-a luat cu peste 14 la sută mai mult faţă de anul precedent.

În condiţiile în care preţurile cresc cu 30-40 de procente, iar salariile doar cu 10 la sută, se mai poate vorbi de o creştere re­ală a veniturilor noastre? Desigur, datele statistice oficiale ne indică precum că anul trecut veniturile disponibile au constituit în medie pentru o persoană 1956,5 lei pe lună, ceea ce ar însemna o  creştere de 10,7 la sută. Însă, din păcate, această sumă de bani nu ne oferă posibilitatea să cumpă­răm măcar ceea ce ne-am permis cu un an de zile mai devreme. Fiindcă, precum am arătat anterior, preţurile în ansamblu pe ţară s-au majorat cu aproape 14 la sută. Dar cel mai mult s-au devalorizat salariile noastre din cauza deprecierii catastrofale a monedei naţionale, cu aproape 30 de procente.

O cincime din populaţia ţării trăieşte din pomeni

Deşi salariile continuă să fie principala sursă de venit a populaţiei noastre, pon­derea acestora s-a micşorat faţă de anul anterior. O tendinţă de descreştere au cunoscut şi finanţele provenite din tran­sferurile băneşti expediate de către mol­dovenii care lucrează peste hotare, mai cu seamă în Rusia. Dimpotrivă, prestaţi­ile sociale, adică ajutorul social, diverse indemnizaţii din bugetul de stat, acordat familiilor cu venituri mici, au crescut şi cu peste 20 la sută, acestea fiind o a două sursă de venit pentru populaţia ţării. Este un semn rău, care indică extinderea să­răciei în ţara noastră. Or, aceasta denotă faptul că o cincime din populaţia ţării tră­ieşte din pomenile statului.

Scăderea nivelului de trai al populaţiei ţării devine şi mai vizibilă după ce aflăm că cheltuielile medii lunare de consum în medie pe o persoană au ajuns la 2048,5 lei, înregistrând o creştere de aproape 13 la sută, în timp ce veniturile au sporit cu doar 10,7 procente. Adică, anul trecut, în medie, o persoană nu a beneficiat măcar de nişte venituri care să se ridice la nivelul cheltuielilor. Din cauza creşterii cheltuie­lilor pentru îngrijire medicală şi sănătate, pentru transport, pentru locuinţă, mol­dovenii au început să dea mai puţini bani pentru produse alimentare, adică s-au pus să economisească pentru hrană.

Dar cel mai convingător argument că viaţa noastră a devenit mai scumpă, că trăim mai greu, este faptul că mărimea minimului de existenţă a crescut cu 6,6 procente, valoarea lui lunară a constituit anul trecut mai bine de 1734 de lei, adi­că puţin mai mult decât veniturile medii lunare ale unei persoane. Din păcate, ve­niturile pe care le obţin sutele de mii de persoane în etate din pensie, care anul trecut a fost în medie de 1165,2 lei, nu se ridică nici măcar la nivelul minimului de existenţă. Ba mai rău, nivelul de acoperire a minimului de existenţă al oamenilor bă­trâni de  către mărimea medie a pensiei pe ţară a cunoscut o uşoară reducere.