
Foto: glasul.info
În urma unui accident de muncă, am pierdut capacitatea de muncă. Angajatorul mi-a compensat prejudiciul cauzat prin plata unor rate lunare. La atingerea vârstei de pensionare, însă, acesta a stopat plata acestor rate, pe motiv că deja nu mai are obligaţia de a achita plăţile în cauză. Am solicitat părerea mai multor persoane, dar răspunsurile primite sunt contradictorii.
Rog să îmi explicaţi dacă este sau nu o limită de vârstă până la care se încasează de la angajator suma de compensare a prejudiciului cauzat sănătăţii sub forma unor rate lunare a venitului ratat sau această compensare se oferă viager; au sau nu dreptul persoanele care au suportat o afecţiune profesională, după atingerea vârstei de pensionare conform limitei de vârstă, la compensarea din banii angajatorului a prejudiciului pentru pierderea capacităţii de muncă în forma unor rate lunare a venitului ratat; dacă da, care normă urmează a fi aplicată la recalcularea sumei iniţiale de compensare a pagubei?
V. Munteanu, or. Călăraşi
În situaţia descrisă, normele de drept pertinente sunt prevederile Constituţiei Republicii Moldova – respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au dreptul la protecţia muncii.
Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. Constituţia Republicii Moldova prevede că prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială. Conform Codului muncii, orice persoană este liberă la alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta.
Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Contractul individual de muncă poate înceta în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art. 82, 305 şi 310 din Codul muncii). Articolul 82 şi art. 301 din Codul muncii prevăd că contractul individual de muncă încetează la atingerea vârstei de 65 de ani sau la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă numai cu conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau a unităţii cu capital majoritar de stat sau cu cadrele didactice şi cu cadrele din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării.
Conform art. 1 din Legea nr. 278-XIV din 11 februarie 1999 privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, legea dată stabileşte modul de recalculare a sumei iniţiale, stabilite conform legislaţiei în vigoare, de compensare a pagubei cauzate persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, precum şi persoanelor care au dreptul la recuperarea pagubei în cazul pierderii întreţinătorului, ca mecanism permanent de recuperare, în baza salariului mediu lunar pe ţară, a pierderilor suportate de acestea.
În Constituţia Republicii Moldova şi Codul muncii, cu excepţia situaţiilor descrise şi a celor prevăzute expres în alte legi, este stabilită numai limita minimă de vârstă de la care persoana fizică dobândeşte capacitatea de muncă. La ce vârstă persoana fizică pierde capacitatea de muncă
nu este prevăzut în nici un act legislativ. Plafonul de vârstă este indicat în art. 18 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008, care prevede că, în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege şi, în plus, le plăteşte, din mijloacele proprii, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit cu numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
Articolul 5 alin. (3) din Codul civil prevede expres că nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă. Aşadar, persoana fizică, dobândind capacitatea de muncă la vârsta de 16 ani, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi limitată în dreptul de a munci şi de a realiza din munca prestată remuneraţia respectivă. Prin urmare, lipsa reglementării exprese prin lege că prejudiciul cauzat angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu se repară doar până la o anumită vârstă permite de a considera că acesta se repară viager, inclusiv după atingerea vârstei de pensionare. Concluzia dată rezultă şi din conţinutul art. 14-15 şi 41-42 din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care prevăd că dreptul la plata pensiei integrale pentru limită de vârstă se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 1) împlinirea vârstei de pensionare; 2) realizarea stagiului de cotizare stabilit de lege. Or, fiind accidentată, mutilată sau contractând o boală profesională până la momentul realizării condiţiilor necesare stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, persoanei fizice nu i se va achita pe tot restul vieţii pensia integrală pentru limită de vârstă.
Conform art. 2 din Legea nr. 278-XIV din 11 februarie 1999 privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, în sensul acestei legi, suma iniţială de compensare a pagubei înseamnă o parte din salariul mediu lunar pe care persoana vătămată l-a avut în ultimele 12 luni calendaristice înainte de accidentul de muncă sau de constatare a bolii profesionale, calculată în funcţie de procentul pierderii capacităţii de muncă. În cazul când persoanei i s-a stabilit pensie de invaliditate, suma iniţială de compensare a pagubei se micşorează cu suma acestei pensii. Conform art. 1418 din Codul civil, la determinarea salariului nerealizat (a venitului ratat) nu se iau în considerare pensia de invaliditate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.
Instanţa judecătorească soluţionează pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor Parlamentului, al actelor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele, dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri. Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde legii sau unui alt act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică normele legii sau ale altui act normativ care are o putere juridică superioară.
Deci, potrivit celor enunţate, urmează să vi se compenseze viager prejudiciul cauzat sănătăţii în forma unor rate lunare a venitului ratat. Dacă angajatorul refuza benevol achitarea prejudiciului, puteţi să vă adresaţi în instanța de judecată.
Liubomir DUDULICA,
avocatmd@gmail.com