4 decembrie 2023
Chisinau
Без рубрики

„Nufărul Alb”, perla din sudul Moldovei

Loading
Без рубрики „Nufărul Alb”, perla din sudul Moldovei
„Nufărul Alb”, perla din sudul Moldovei

nufarul-alb

 

La circa 170 de kilometri la sud de Chişinău, în oraşul-staţiune balneară Cahul, se află renumitul sanatoriu „Nufărul Alb”, situat într-un cadru natural pitoresc.

 

Datorită succeselor obţinute, activi­tatea sanatoriului a fost înalt apreciată, în repetate rânduri, cu titluri şi distincţii binemeritate, precum „Marca comercia­lă a anului”, „Cel mai bun contribuabil al anului”, „Premiul de calitate” ş. a. Sana­toriul „Nufărul Alb” aparține sindicatelor, CNSM investind aici mijloace importante de-a lungul anilor.

Pentru a-şi ameliora starea de sănăta­te, a se relaxa şi a se bucura de priveliştile pitoreşti ale oraşului şi de împrejurimile lui, vin aici oameni din toată RM, din ţă­rile CSI, din multe state europene şi nu numai.

În cei 30 de ani de activitate a sanato­riului, s-au tratat aici circa 220.000 de pacienţi. Cel care a vizitat o dată aceste locuri şi a beneficiat de tratamentul mi­raculos de la „Nufărul Alb” va rămâne cu inima aici şi va dori neapărat să revină.

Prezentăm în continuare câteva opinii ale pacienţilor care s-au tratat, s-au recu­perat şi s-au odihnit la sanatoriul cahu­lean.

 

Petru şi Vasilisa Dolganiuc, 

originari din Republica Moldova, actualmente stabiliţi în SUA:

 

– Deşi suntem plecaţi de 14 ani din Moldova, revenim aproape în fiecare an la acest sanatoriu. Suntem atraşi aici de clima de stepă confortabilă, plină de aer curat, ionizat, unde mai poţi admira pe bolta cerului şirurile de cocori, iar în băl­ţile Prutului – superbii nuferi şi graţioase­le lebede. Toate acestea îţi dau o stare de calm şi linişte sufletească.

Un cuvânt aparte despre apa minerală de Cahul. Am aflat că aici există mai mul­te izvoare subterane cu compoziţie unică de minerale. Această apă este folosită aici atât în băile cu clorură de sodiu mediu sulfurat, cât şi în băile de iod, brom, având efecte benefice asupra sistemelor fiziolo­gice ale organismului uman, cu rol recu­perator în multe boli, cu efecte analgezice, antiinflamatorii şi desensibilizante.

Apoi, este vorba despre apa minerală potabilă, pe care pacienţii o consumă în­aintea fiecărei mese, foarte folositoare în tratarea şi profilaxia maladiilor gastroin­testinale. Dacă mai adăugăm la aceasta numeroasele proceduri fizioterapeutice (masajul, gimnastica curativă, ozocheri­toterapia, magnetoterapia, tratamentul cu amplipuls, fitoterapia, aerosolul cu sare gemă etc., etc.), ne dăm seama că sa­natoriul „Nufărul Alb” tinde a fi o staţiune universală, în condiţiile căreia pot fi tra­tate aproape toate maladiile omului con­temporan. Nu mai e nevoie să pleci pe la Truskaveţ, Slănic Moldova, Essentuki sau în alte părţi, fiindcă tot ce au aceste staţi­uni se găseşte la Cahul.

 

Veronica Postolachi,

Chişinău:

 

– În acest an am ajuns la sanatoriul „Nu­fărul Alb” pentru a patra oară. Venind din alte locuri ale Moldovei, mai puţin ademe­nitoare, aici te pomeneşti într-o adevărată oază. Noi tot vorbim de Europa, dar avem nişte locuri aici, la noi acasă, care nu sunt cu nimic mai prejos. Îţi dai seama că direc­torul sanatoriului, Vasile Scutelnic, este un bun şi grijuliu gospodar, dacă poate păstra şi ameliora acest spaţiu pentru noi, basa­rabenii, dar şi pentru pacienţii veniţi din toate colţurile lumii.

Apele de la Cahul sunt nu numai bene­fice, ci chiar miraculoase. Se cunosc cazuri uimitoare de vindecare a pacienţilor. Am citit în cartea de impresii a sanatoriului mărturiile maestrului Vasile Iovu, care scrie, plin de bucurie, că a venit la sanato­riu în baston şi a plecat fără el.

Un cuvânt aparte cred că trebuie spus despre Vladimir Buzu, şeful policlinicii sa­natoriale. Pe lângă faptul că este un speci­alist de excepţie, dânsul mai este şi un om sufletist, înzestrat cu simţul umorului, dar şi un împătimit de cultură, cu un rafinat gust artistic, mai ales în domeniul artelor plastice. În policlinică există o adevărată galerie de tablouri, care creează un anturaj extrem de frumos, favorabil meditaţiei şi înălţării sufleteşti.

 

Natalia Kapitonova şi Tatiana Evtuşenko,

Moscova, Federaţia Rusă:

 

– Ne simţim aici foarte confortabil. Tra­tamentul este eficient, chiar după câteva

proceduri se simte efectul, mai ales după băile minerale şi masaj. În afara progra­mului de tratament, ni se oferă un spectru larg de servicii culturale şi de agrement. În orele libere suntem antrenați în diver­se distracţii. În sala de festivităţi, medi­cii țin diferite prelegeri, au loc concerte, spectacole. Seara, ansamblul vocal-instru-mental al sanatoriului invită doritorii la discotecă.

De asemenea, suntem foarte satisfăcute de faptul că în timpul aflării la sanatoriu am putut comunica cu ai noştri de acasă prin legătura telefonică internaţională şi prin skype, deoarece sanatoriul dispune de conexiune la Internet prin WiFi. Cu si­guranţă, vom reveni aici. Vom recomanda şi cunoscuţilor noştri acest minunat sana­toriu cu numele poetic „Nufărul Alb”.

 

Raisa Bîrnaz,

Orhei:

 

– Mă aflu la „Nufărul Alb” pentru prima dată, dar chiar din primele zile mi s-a cre­at o impresie foarte bună. Sunt mulțumită de buna organizare a procesului curativ – nicăieri nu vezi cozi interminabile, îmbul­zeală, totul este foarte bine pus la punct. Simt o ameliorare vădită a sănătăţii, în genere, a stării de bine. Cei cu care am co­municat mi-au spus că se simt la fel. Am întâlnit aici oameni care spun că sunt la sanatoriu pentru a cincea sau a şasea oară şi vor să mai revină, fiindcă simt acţiunea benefică a tratamentului asupra stării de sănătate.

Pacienţii beneficiază de un program cultural divers şi interesant. Remarc, mai cu seamă, concertele de muzică populară sau de estradă şi spectacolele susţinute de trupa teatrului „B.P. Hasdeu” din Cahul, unde de fiecare dată sălile sunt pline de spectatori.

 

Grigore Botezatu,

Ştefan Vodă:

 

– „Nufărul Alb” este floarea ce-mi aduce noroc, este talismanul meu preferat. Aici mă simt „în apele mele” minerale, într-o atmosferă absolut prietenească şi relaxan­tă. Aici, pe loc, fără a merge în altă parte, poţi consulta orice medic-specialist: neu­rolog, cardiolog, terapeut, fizioterapeut, dermatolog, stomatolog, medic-laborant, specialist în diagnosticul funcţional etc., iar reprezentantele sexului frumos be­neficiază de sfaturile şi ajutorul medicu­lui-ginecolog. Majoritatea specialiştilor menţionaţi sunt veterani ai serviciului bal­neosanatorial şi, bineînţeles, profesionişti de mare calibru.

Aş remarca atenţia care se acordă aici stării fizice a pacienţilor. În afară de pro­cedurile care duc la ameliorarea acestei stări, se desfăşoară multe activităţi sporti­ve, cum ar fi baschet, volei, tenis de masă, biliard, şah ş. a. Am aflat că chiar directo­rul sanatoriului, Vasile Scutelnic, este un mare amator de sport, iar instituţia pe care o conduce este sponsor al echipei de bas­chet Gama Cahul, care joacă în eşalonul superior al campionatului țării.

Aşadar, sanatoriul „Nufărul Alb” – port­drapelul balneofizioterapiei din Moldova, îmbină armonios acţiunea factorilor natu­rali şi fizioterapeutici cu profesionalismul înalt şi sufletul mare al personalului, asi­gurând eficienţa garantată a tratamentu­lui şi recuperării pacienţilor. Instituţia se bucură de mare popularitate printre sana­toriile de la noi. Sanatoriul cahulean duce departe peste hotarele ţării noastre faima mijloacelor terapeutice de aici şi concu­rează de la egal la egal cu staţiuni balneare cu renume de pe întregul mapamond.

 

Nicolae JANTÎC

 

P

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand