4 martie 2024
Chisinau
Social

Actele pentru exportul de produse din carne, eliberate la ghişeul unic

Loading
Social Actele pentru exportul de produse din carne, eliberate la ghişeul unic
Actele pentru exportul de produse din carne, eliberate la ghişeul unic
ghiseu

Foto: agora.com

 

Un regulament privind ghişeul unic pentru eliberarea actelor necesare exportului de pro­duse şi subproduse de origine animală a fost aprobat, recent, de Guvern. Documentul are menirea de a simplifica procedura de obținere a actelor permisive de către persoanele fizice și juridice care efectuează exportul producției de origine animalieră.

 

În acest fel vor fi reduse cheltuielile aferente expor­tului de producție de origine animală, dar şi contactul dintre agenţii economici şi funcţionari, ceea ce este im­portant sub aspectul combaterii corupţiei.

Ghişeele unice vor fi instituite în cadrul oficiilor teri­toriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimen­telor. Documentele ce vor trebui prezentate vor include un certificat sanitar-veterinar şi unul de conformitate pentru fiecare lot de produse, aviz sanitar-veterinar de export şi autorizație sanitar-veterinară pentru mijloa­cele de transport.

Sergiu Bernevec, preşedintele Federaţiei „Agroind­sind”, a apreciat că Guvernul a început să aplice unele măsuri practice pentru a favoriza producerea, dar mai ales exportul. Ţara noastră are o piaţă de dimensiuni mici şi, de aceea, întotdeauna s-a orientat spre export.

Din acest punct de vedere, astfel de măsuri sunt bi­nevenite şi ele stimulează exportul de produse din car­ne. Alte modalităţi de a încuraja producerea, în special în sectorul agroalimentar, sunt destul de limitate.

„Salutăm măsurile de acest fel, care sunt o dovadă că reprezentanţii noului Guvern au experienţă de activita­te în sectorul real al economiei şi ştiu ce măsuri să pună în aplicare pentru a încuraja producătorii autohtoni”, a menţionat Sergiu Bernevec.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand