21 februarie 2024
Chisinau
Social

Școala profesională din Răzeni a fost lichidată. Salariații cer ajutor sindicatelor

Loading
Social Școala profesională din Răzeni a fost lichidată. Salariații cer ajutor sindicatelor
Școala profesională din Răzeni a fost lichidată. Salariații cer ajutor sindicatelor
scoala-razeni

Foto: fscm.md

 

Elevii și cadrele didactice de la Școala Profesională din Răzeni au mers, pe 1 sep­tembrie, la școală și au găsit ușile închise. Aceștia au fost anunțați în luna august, printr-o scrisoare de la Ministerul Educației, că instituția lor va fi lichidată.

 

Au așteptat să vină cineva de la minister să-i informeze ofici­al, să le dea detalii, dar nici un funcționar nu a binevoit să apară în fața lor. Potrivit unei hotărâri de guvern, instituția este lichida­tă prin absorbție de către Școala Profesională nr. 6 din Chișinău. La Școala profesională din Răzeni lu­crau 42 de salariați și erau înscriși 40 de elevi.

Fără informații oficiale, salaria-ții se bazează pe zvonuri. Ei au auzi de la cineva că primele două luni de toamnă vor avea ore la școala lor, după care fiecare își va alege calea dorită. Din acest motiv s-au și dus pe 1 septembrie la școală. Numai că, în loc să audă primul clopoțel, în jurul instituției umblau elevi plângând.

 

g_social

Ar fi trebuit să fie respectate prevederile legislaţiei în vigoare în eventualitatea disponibilizării cadrelor didactice

 

Elevilor li s-a propus să se trans­fere la alte două școli profesionale din capitală sau să abandoneze studiile, iar profesorii susțin că nu li s-au propus alte locuri de muncă. Mulți au activat în această școală mai bine de 20 de ani și se tem că vor rămâne fără sursă de existență. Localitatea Răzeni se află la 35 de kilometri depărtare de Chișinău. În condițiile în care salariul unui pro­fesor nu ajunge la 2000 de lei, nu-și pot permite ca o bună parte din bani să fie cheltuiți pentru trans­port. De cealaltă parte, responsabi­lii de la Ministerul Educaţiei afirmă că, de la 1 septembrie, toate cadrele didactice vor fi asigurate cu locuri de muncă, lucru despre care încă nu s-a discutat.

„Nu ne-a informat nimeni. Pur și simplu, am primit o scrisoare de înștiințare. Nu știm ce va fi mâine”, spune indignat profesorul Nicolae Florea.

„Nu există transparență. Încă nu știm ce vom face, ce va fi. Ni s-a spus să lucrăm în baza ordinului dat. Pe noi nu ne satisface transfe­rul. Școala nr. 6 se află în Chișinău, pe str. Alba Iulia. Ca să ajungem acolo e greu”, afirmă, la rândul său, Gheorghe Găidău, președintele co­mitetului sindical de la Școala pro­fesională din Răzeni.

„Noi vom fi solidari cu colegii de la alte școli profesionale și vom intra în grevă. Altă soluție nu ve­dem”, susține Silvia Mihăilă. Pen­tru Ana Grosu, şcoala profesională era singura sursă de venit. Femeia are trei copii şi un soţ bolnav, care are nevoie de îngrijiri speciale. Sa­lariata spune că îi este foarte greu să găsească un loc de muncă aproa­pe de casă.

Angajații, neștiind ce urmează să facă, au organizat o întâlnire cu Ion Pîrgaru, președintele Federației Sindicatelor din Comunicații, și cu juristul Adrian Lungu. Aceștia le-au vorbit despre drepturile lor și care sunt pașii legali pe care ur­mează să-i întreprindă.

Reprezentanţii sindicatelor spun că angajaţilor le-a fost încăl­cat dreptul la muncă. „Ar fi trebuit să existe un ordin de la Ministe­rul Educaţiei, care preîntâmpină oamenii despre eventuala dispo­nibilizare. Ar fi trebuit să fie res­pectate toate prevederile legislaţi­ei în vigoare”, afirmă Ion Pîrgaru, președintele Federaţiei Sindicate­lor din Comunicaţii.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei se apără şi spun că pro­fesorii au fost anunţaţi cu o lună în urmă că vor fi transferaţi la o altă şcoală. „Toate cadrele didactice vor fi angajate la Școala profesională nr. 6 din Chișinău. Cei care nu vor să se angajeze, vor fi disponibilizaţi conform prevederilor legislaţiei în vigoare”, susține Silviu Gîncu, șef al Direcției învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate de la Ministerul Educației.

Potrivit unui proiect al Ministe­rului Educaţiei, în următorii cinci ani, şcolile profesionale şi de me­serii vor fi restructurate. Reforma prevede schimbări atât la nivel de infrastructură, cât şi la nivel de programe de învăţământ. În to­tal, douăsprezece școli de meserii vor fi reorganizate, astfel încât nu vom mai avea astfel de instituții de învățământ, ci doar școli profesio­nale. Diferența dintre ele este că la școlile profesionale durata de studii este mai mare, de trei ani, față de un an, iar elevii obțin la absolvire o calificare mai înaltă. Schimbarea este prevăzuta în Codul Educației, adoptat anul trecut.

 

Sfatul juristului

Adrian LUNGU,

jurist la Federația Sindicatelor din Comunicații din Moldova:

 

Personalul care va fi imposibil de transferat, va fi disponibilizat. Asta în cazul în care nu v-ați dat acordul de angajare. Ordinul ministerului e unul general. Dacă se va ajunge la reducerea posturilor salariaților, trebuie să fie emis un ordin general care vizează reducerea, motivat juri­dic. După emiterea ordinului cu ca­racter general, urmează a fi emis un ordin în care să fie expres indicate funcțiile care urmează să fie reduse și persoanele care le dețin. Ordinul se aduce la cunoștință contra semnă­tură înainte de reducerea funcțiilor. Nu se reduce omul, ci funcția ocupa­tă de persoana respectivă. În para­lel, administrația instituției, angaja­torul urmează ca timp de două luni de zile să sesizeze Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, să ofere câte o zi liberă săptămânal, cu menținerea salariului mediu, pentru ca salariatul să aibă posibi­litatea să-și găsească un alt loc de muncă. La expirarea celor două luni de zile, urmează a fi emis ordinul de concediere în legătură cu reducerea statelor de personal. După concedi­ere, pe parcursul primelor luni, sa­lariatului i se achită o indemnizație de eliberare din serviciu, care con­stituie un salariu săptămânal ra­portat la numărul de ani lucrați în instituția respectivă sau în instituția succesor de drept. Pe parcursul ce­lei de-a doua luni după concediere, urmează să fie achitat salariul me­diu, sub formă de indemnizație, cu condiția ca salariatul să nu-și fi găsit un alt loc de muncă. Deja pe parcur­sul a celei de-a treia luni după con­cediere, salariatului urmează să i se mențină salariul mediu, cu condiția că nu și-a găsit un alt loc de muncă și s-a înregistrat în decurs de 14 zile la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Deja după a treia lună, Agenția achită indemnizația de șomaj.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand