
Foto: vocea.md
Dialog cu Mihail Dutca, vicepreşedinte al Sindicatului „Sănătatea”
– Avem un deceniu de când suntem siliţi să plătim pentru sănătatea noastră. Credeţi că a fost întru to-tul justificată introducerea asigurării obligatorii de asistenţă medicală?
– Anul 2004, când a fost introdusă asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, este un an de cotitură pentru dezvoltarea, reformarea sistemului de sănătate al Republicii Moldova. Până a se recurge la această măsură cardinală, Sindicatul „Sănătatea” a studiat sistemele de asigurări medicale din diferite ţări. Totodată, am invitat în ţara noastră experţi din statele care deja aplicau asigurările de sănătate.
Sindicatul „ Sănătatea” a susţinut această decizie, deoarece s-a reuşit evitarea unei crize profunde ce ar fi avut drept consecinţă distrugerea sistemului de sănătate al ţării. Aceasta pentru că, la sfârşitul anilor 90 – începutul acestui secol, ne confruntam cu o lipsă cronică de mijloace bugetare pentru finanţarea sănătăţii poporului nostru. Astfel încât bolnavii care se internau în instituţiile medicale trebuiau să plătească totul din buzunarele lor.
– Nici acum, la zece ani de la introducerea sănătăţii cu plată, nu vă pare rău pentru că aţi acceptat această măsură radicală de reformare a sistemului de sănătate din ţară?
– Noi, cei de la Sindicatul „Sănătatea”, nu regretăm că am susţinut aplicarea asigurării obligatorii de asistenţă medicală, deoarece este un sistem bazat pe trei principii de solidaritate: bogatul plăteşte costul asistenţei medicale suportate de către persoane sărace, omul sănătos – pentru cel bolnav, iar tinerii – pentru bătrâni. Desigur, sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală are şi unele imperfecţiuni, deficienţe, din care cauză există multe nemulţumiri, însă altă soluţie nu există. O ţară precum e Republica Moldova nu îşi poate permite un alt sistem de sănătate.
– Totuşi, aud mulţi medici, ca să nu mai vorbim de restul populaţiei ţării, că fondarea Companiei Naţionale de Asigurări Medicale (CNAM) nu a fost cea mai inspirată soluţie de reformare a gestiunii sistemului de sănătate al ţării. De ce nu a fost pusă această responsabilitate pe o subdiviziune a Ministerului Sănătăţii, cum sugerează unii?
– Desigur, funcţionarea CNAM, cu toate structurile sale teritoriale, necesită mulţi bani. Însă, oricum, este inacceptabil ca gestionarea sistemului de asigurare obligatorie să fie plasată Ministerului Sănătăţii, care concepe politica statului în domeniul sănătăţii şi, totodată, este fondator al multor instituţii medicale din ţară. Bineînţeles, eu înţeleg opinia celor care contestă monopolul CNAM şi propun ca serviciile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală să fie prestate de mai multe companii de asigurări din ţară. Dar nu trebuie să facem abstracţie de experienţa nu tocmai reuşită a Rusiei şi a altor ţări care au mers pe această variantă. Sistemul funcţionează doar de 10 ani, ceea ce reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a ne lansa în aprecieri categorice.
– Ar putea să pară cam paradoxal, însă înşişi medicii se arată printre cei mai nemulţumiţi de activitatea CNAM.
– De bună seamă, personalul medical activează în condiţii de muncă extrem de încordate, conjugate cu factori nocivi, cu situaţii stresante. Medicul se expune pericolelor maladiilor de care suferă pacienţii care vin la el. În acelaşi timp, nivelul de salarizare a lucrătorului medical este sub orice critică. Astfel încât, după zece ani de studii, un medic începător de abia poate conta pe un salariu de două mii de lei. Pe când în ţările dezvoltate medicii au cele mai mari salarii. După aceasta face să ne mai mirăm că o bună parte din satele ţării nu au un medic, că în cei 23 de ani de existenţă a statului nostru numărul medicilor s-a micşorat cu 40 de la sută?
Medicii sunt nemulţumiţi, deoarece CNAM nu validează toate cazurile de tratare a pacienţilor, fapt ce afectează situaţia financiară a multor instituţii medicale. Pacienţii suferă și ei, deoarece în cazurile de tratare a bolnavilor, ce depăşesc prevederile contractelor încheiate cu instituţiile medicale, Compania refuză să plătească. Drept urmare, instituţia riscă să suporte pierderi financiare, iar pacienţii suferă din cauza calității tratamentului. Ar mai fi de spus că se atestă, la nivelul instituţiilor medicale, discrepanţe de costuri pentru tratament medical aplicate de către Companie. Deci, se poate vorbi că CNAM abuzează uneori de poziţia de monopolist al serviciilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
– Chit că unele rapoarte ale Curţii de Conturi arată că mulți bani din fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) sunt cheltuiţi iraţional.
– Într-adevăr, cheltuielile administrative pe care şi le permite CNAM sunt exagerate. Acestea se ridică la 2 la sută din FAOAM. La fel, sumele de bani alocate pentru fondul de dezvoltare şi modernizare arată exorbitante. Nici noi, reprezentanţii Sindicatului „Sănătatea”, nu prea suntem încântaţi de activitatea CNAM. În primul rând, avem o reţinere faţă de modalităţile de contractare a serviciilor medicale dintre Companie şi prestatorii de servicii medicale. Suntem rezervaţi faţă de preţurile serviciilor medicale, deoarece nu reflectă costul real al lor. Mai apoi, Guvernul extinde în fiecare an programul unic de asistenţă medicală, suplimentează contingentele de persoane asigurate. Desigur, nu suntem împotrivă, însă, din păcate, nu sunt ajustate finanţările conform majorării cheltuielilor.

Foto: cna.md
– Unii experţi, mai ales cei străini, numesc contribuţiile plătite către CNAM drept impozit de sănătate plătit de către populaţia ţării. Dar care este contribuţia statului la formarea fondurilor de asigurări obligatorii?
– Guvernul Republicii Moldova este obligat să aloce anual cel puţin 12,1 procente din cheltuielile bugetului de stat drept contribuţii pentru 15 contigente de persoane, ceea ce reprezintă 60 la sută din persoanele asigurate. În realitate, Executivul transferă mai puţin de 50 la sută. În timp ce tratamentul categoriilor de persoane ale căror prime de asigurare sunt achitate din bugetul de stat, precum copiii, pensionarii etc., necesită cheltuieli sporite.
– Noi ne-am inspirat de la ţările europene atunci când am decis să introducem asigurarea obligatorie de sănătate, însă fiţi de acord, calitatea serviciilor medicale din ţara noastră nu se compară cu cea din ţările UE.
– Cota contribuţiilor la FAOAM este de 8 la sută, câte 4% pentru angajator şi angajat. În timp ce în ţările UE această taxă se ridică la cel puţin 14 la sută. Tocmai această diferenţă capitală dintre cuantumul contribuţiilor pentru sănătate achitate de către un cetăţean din UE şi o persoană de la noi dezvăluie sursa deosebirilor tranşante ale calităţii medicinii în Moldova faţă de o ţară europeană. Simplu spus, occidentalii beneficiază de o asistenţă medicală mai avansată, pentru că plătesc mai mult. Sunt mulţi care se opun majorării contribuţiilor pentru medicină, fac referinţă la vremurile de odinioară, când cetăţeanul nu plătea în mod expres pentru întreţinerea sistemului de sănătate, deşi şi atunci o parte din impozitele pe care le plăteam erau direcționate în acest scop. Trebuie să conştientizăm faptul că medicina în toate ţările, inclusiv în Republica Moldova, costă foarte scump. Problema este că programul unic acoperă doar 52 la sută din volumul de asistenţă medicală, celelalte 48 la sută le plăteşte pacientul.
În pofida tuturor metehnelor existente, sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este bun prin faptul că asigură accesul dinamic al populaţiei la serviciile medicale, mai ales la cele primare, de urgenţă. Nivelul persoanelor asigurate s-a ridicat până la 83,2%. Tot mai multă lume realizează necesitatea procurării poliţelor de asigurare medicală. Deoarece creşte calitatea serviciilor medicale, se îmbunătăţeşte baza materială a sistemului de sănătate. Drept consecinţă, speranţa de viaţă în Republica Moldova a crescut de la 68,5 ani, în 2004, până la 72 de ani, în 2014. Dar cel mai important rezultat al introducerii sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este că acesta a venit ca un colac de salvare pentru sistemul de sănătate al ţării.