
Foto: fscm.md
Ideea organizării unui program de formare de formatori constituie o provocare, dar s-a dovedit a fi o abordare care asigură succesul. Astfel, IndustriALL Global Union, în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova, a organizat, recent, un seminar de instruire a activiștilor sindicali cu genericul „Formare de formatori”.
Scopul acestuia este de a forma sindicaliști care vor putea fi formatori activi.
„Noi avem de învățat mult nu numai în a instrui, dar și a face ca oamenii să con-știentizeze importanța lor în cadrul sindicatelor”, a menționat Ion Pîrgaru, preșe-dintele Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM).
La eveniment au participat 24 de reprezentanți ai FSCM, „Sindicons”, „SindRăutMaș”, Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice.
În calitate de formatori au fost Jean Yves Sabot, reprezentant al Force Ouvriere Metaux din Franța, și Vadim Borisov, reprezentant al IndustriALL Global Union.
Aceștia le-au vorbit participanților la seminar despre activitățile sindicatului meta-lurgiștilor din Franța, au făcut o analiză social-economică din punct de vedere al mișcării sindicale, despre mecanismul internațional de apărare a drepturilor sindicaliștilor etc.
Unul din cele mai puternice sindicate franceze
Pe parcursul celor doua zile a seminarului, Jean Yves Sabot le-a vorbit participan-ților despre sistemul social din Franța. De asemenea, el a fost informat despre cum merg lucrurile la acest capitol în Republica Moldova. S-a vorbit și despre Contractul colectiv de muncă.
„Toți angajații care beneficiază de prevederile contractului colectiv plătesc 1% din salariu către sindicat. Asta e practica tuturor țărilor din vest”, a menționat expertul francez. Participanții la seminar i-au bombardat pe formatori cu întrebări, fiind curioși să învețe din experiența unuia dintre cele mai puternice sindicate din Franța.
Jean Yves Sabot este un bun și convingător orator, având o experiență de peste 15 ani în activitatea sindicală și peste 10 ani în activitatea de formare a formatorilor. A trecut o instruire pe etape în sindicatele internaționale, pentru a fi calificat ca formator internațional. În Republica Moldova a fost pentru prima dată. „Nu a auzit lucruri prea bune despre Moldova. Însă aici l-au impresionat oamenii, orașul. Nu se aștepta ca sindicaliștii noștri să fie atât de bine pregătiți, însetați de cunoștințe”, a menționat Ion Pîrgaru.
Durata proiectului este de doi ani și jumătate. Următoarea sesiune va avea loc în luna mai 2015 și va fi bazată mai mult pe comunicare.
S-a convenit ca, pe 7 octombrie 2015, de Ziua Muncii Decente, să organizeze un flash mob de Guinness book pe întreaga planetă. Sindicaliștii doresc ca să desfășoare flash mob în diferite țări simultan, care va avea genericul „Planeta pentru munca decentă”. Detalii însă vor fi discutate la primăvară.