28 februarie 2024
Chisinau
Varia

Un sfert de secol de la adoptarea Legii cu privire la limba oficială

Loading
Varia Un sfert de secol de la adoptarea Legii cu privire la limba oficială

 

 

limba-noastra

Foto: semya.md

Pe 31 august, se împlinesc 25 de ani de la adopta­rea, de către Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, a Legii cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină.

 

Cât de timid și-a făcut loc limba română în spațiul ei vital – chiar și în legea privind revenirea la alfabetul latin, ea se numea „limbă moldoveneas­că!”. Martorii oculari țin minte cu câte impedimente a fost adoptată Legea cu privire la limba de stat – se­sizând că s-ar putea fi trași pe sfoară, deputații Sovie­tului Suprem discutând despre „limba de comunicare interetnică”, chișinăuienii au ieșit în stradă, au încon­jurat Teatrul de Operă și Balet, unde avea loc ședința ultimului legislativ de sorginte sovietică. Legea a fost adoptată sub presiunea opiniei publice, care își dorea ieșirea din minciună și din tiparele staliniste.

Pe de altă parte, Moldova a fost bulversată de greve împotriva limbii române și a alfabetului latin organi­zate la așa-zisele întreprinderi de importanță uniona­lă. A fost ceva nemaipomenit în istoria omenirii – gre­ve împotriva limbii!

Acele timpuri au intrat deja în istorie. De atunci, în fiecare an, pe 31 august, cetățenii Republicii Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române. În cinstea memo­rabilei zile în care au fost adoptate legea cu privire la revenirea limbii noastre la veșmântul ei firesc, grafia latină, și legea cu privire la limba oficială a statului, o stradă din capitală a fost denumită 31 August 1989. De datoria fiecăruia dintre noi este să o vorbim corect, în­grijit. În fiecare zi, în orice situație. Numai astfel vom aduce un omagiu Limbii Române, care face parte din ființa neamului și ne exprimă esența.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand