
Foto: ladynews.com.ua
Ne place iaurtul. De ce? Pentru că are un gust bun, nu are foarte multe calorii, este binevenit nu numai la micul dejun, dar și ca gustare, poți pregăti o mulțime de rețete cu el și mai ales multe sosuri delicioase. Să nu uităm și de minunatele prăjituri și torturi cu iaurt. Și pentru că asta este părerea noastră despre el, ne-am gândit că ar trebui să-l cunoaștem puțin mai bine. Am aflat câteva lucruri foarte interesante despre iaurt, iar astăzi vi le împărtășim cu drag.
1. Iaurtul datează din anii 5.000 – 6.000 I.Hr., vremuri în care ciobanii de atunci cărau laptele în recipiente create din stomacul animalelor. Laptele păstrat astfel se închega și se transforma în iaurtul fără de care mulți dintre noi nu și-ar putea închipui în ziua de azi micul dejun.
2. Potrivit unor legende, Ginghis Han, întemeietorul Imperiului Mongol, și armata sa s-a hrănit un timp îndelungat doar cu iaurt. Interesant, nu-i așa?
3. Iaurtul este ideal pentru îngrijirea tenului. Acesta îl hrănește, îl curăță și îi redă strălucirea. Pentru a profita din plin de beneficiile sale, amestecați o cană de iaurt grecesc cu o jumătate de linguriță de ulei de măsline și o linguriță de miere. Aplicați masca pe față, lăsați-o să acționeze și clătiți cu apă din abundență după 20-30 de minute. Repetați procedeul, cel puțin o dată pe săptămână.
4. Iaurtul grecesc se numără printre cele mai populare tipuri de iaurt. Se pare că mai mult de o treime din iaurtul pe care îl găsim în supermarketuri și magazine alimentare este preparat după rețeta grecească.
5. Iaurtul cu fructe a fost inventat în anul 1947 de către o celebră firmă producătoare de lactate, cu scopul de a-i încuraja pe americani să consume mai des acest aliment.
6. Este numai bun pentru curățirea obiectelor din alamă. Trebuie doar să aplici iaurt pe acestea să acționeze timp de 15-20 de minute. Apoi mai trebuie doar să clătești obiectul cu pricina cu multă apă caldă. Șterge bine cu un prosop curat și observă cum alama și-a recăpătat strălucirea.