Ajunsă la 70 de ani, Federaţia „Sindasp” este reprezentată, în prezent, de o armată de aproximativ 30 de mii de salariaţi. Cei 70 de ani înseamnă mult, dar foarte puţin în contextul actual, afirmă liderii acestui sindicat. Invitaţii ediţiei actuale a acestei rubrici sunt Vlad Canţîr, preşedintele Federaţiei „Sindasp”, Grigore Savin, preşedintele Asociaţiei sindicale Criuleni, Vitalie Stratan, preşedintele comitetului sindical al angajaţilor aparatului central al Serviciului Vamal, Galina Cheptea, preşedinta Asociaţiei sindicale a Serviciului Stare Civilă, Eleonora Verejan, veteran al Federaţiei „Sindasp” şi Liuba Platonov, consilieră a aceleiaşi federaţii.
– Care este semnificaţia aniversă-rii a 70-a a Federaţiei „Sindasp”?
Vlad Canţîr: Atunci când vorbeşti de 70 de ani, ai o senzaţie de împlinire. Viaţa acestei federaţii poate fi divizată însă în două etape. Prima e cea de până la încheierea perioadei sovietice şi cealaltă – de după. În contextul sovietic, condiţia sindicatului era una pur formalizată, iar după declaraţia de independenţă a ţării, el a intrat într-o nouă epocă.
În cea de-a doua perioadă, Federaţia „Sindasp” a trecut prin aceleaşi vâltori ca şi întreaga mişcare sindicală din ţara noastră. Şi e bine că, poate un pic târziu, dar s-a reuşit unificarea tuturor forţelor sindicale. În această privinţă, ţara noastră este un caz fericit. Totuşi, mişcarea sindicalistă trebuie să fie consolidată şi solidarizată.
Federaţia „Sindasp” s-a menţinut cu foarte modeste reuşite. Acestea sunt infime, pentru că sindicatul, în general, şi federaţia, în special, ar fi trebuit să se schimbe la faţă. Încă în 2012, spuneam că sindicatele trebuie să vină cu un nou val, pentru că viaţa înseamnă schimbare şi formele de promovare a valorilor sindicale autentice trebuiau să prindă un contur mai pronunţat.
Din păcate, mişcarea noastră sindicală suportă în prezent o formă de atac voalat întru destrămarea ei. Şi interesul partenerilor sociali e ca noi să fim cât mai slabi, mai puţin informaţi şi lipsiţi de iniţiativă. Maniera de abordare a sindicalismului de către unii angajatori este pur şi simplu terifiantă. Ei lansează diferite forme de speculaţie prin care minimizează rolul sindicatelor.
Cu toate acestea, Federaţia „Sindasp” încearcă să lupte
pe cale civilizată. Noi trebuie să fim informaţi, culturalizaţi, civilizaţi, consecvenţi, temerari şi cu tupeu chiar, să utilizăm orice formă acceptată de cadrul legal întru a manifesta pentru binele angajaţilor.
Sper că vom reuşi într-un viitor, pentru că vom face, totuşi, schimbarea la faţă. Pun mare nădejde în liderii de sindicat de orice nivel. În concluzie, aş putea spune că cei 70 de ani înseamnă pentru Federaţia „Sindasp” mult, dar foarte puţin în contextul actual.
Grigore Savin: Cei 70 de ani sunt o perioadă distinctă şi mare, mai ales, ultimii 25. Unul dintre avantajele noastre este că şi angajatorii, în majoritate, sunt membri de sindicat. În ultimul timp a apărut tendinţa ca cei veniţi din politic, începând de la miniştri şi preşedinţi de raion, să aibă un mesaj negativ faţă de sindicat.
Şi prin 1988-1989, după unele proteste, s-a văzut din partea politicului un fel de frică îmbinată cu stimă. Atunci au început să caute un antidot pentru sindicate. Unii conducători au recurs chiar la desfiinţarea unor sindicate din verigile de vârf.
Acum, este cazul să ieşim cu o iniţiativă, care sperăm că se va bucura de susţinere în familia sindicală, ca să fie creat un nucleu de luptă. Şi încă ceva. În ţările dezvoltate, când încep manifestaţiile stradale, în frunte merg liderii şi după ei vin şi ceilalţi. Să începem în acest mod a mobiliza membrii de sindicat ca să meargă nu în corturile politicienilor, ci în tabăra anumitor forme de luptă de pe principii profesionale, de muncă.
Vlad Canţîr: Sindicatul există prin membrii săi de rând şi prin liderii din teritorii. Acum, trecem prin provocări mari şi deosebit de importante, dar greu de înţeles pentru unii dintre membri. Ca structură, Federaţia „Sindasp” dispune de structura centrală, de cele de nivel teritorial, asociaţii de ramură sau branşă şi organizaţii primare. Această formă de organizare îi dă capacitate să-şi informeze şi mobilizeze membrii cu mai multă lejeritate.
Liuba Platonov: Cei 70 de ani sunt un prilej pentru bilanţuri şi concluzii, dar şi pentru a fi trasate sarcini. De aceea, în perioada octombrie-noiembrie, consilierii „Sindasp” au mers să discute despre sarcinile de viitor cu membrii de rând din organizaţiile primare. Ne-am întâlnit cu funcţionarii publici din peste 50 de primării din raioanele Nisporeni, Hânceşti, Cantemir şi Cimişlia.
Pentru o comunicare mai eficientă, în acest an a fost creată şi o pagină de Facebook. Avem un schimb operativ de informaţii, suntem în pas cu tehnologiile informaţionale. Deja poşta electronică este o metodă de comunicare operativă cu toţi preşedinţii asociaţiilor sindicale şi membrii consiliului.
Vlad Canţîr: Acum, suntem în situaţia în care ar trebui să strigăm despre problemele pe care le avem. Ne îngrijim mult de elementul de formare, de culturalizare a liderilor de sindicat, a membrilor de rând. Există însă loc şi pentru a manifesta. Parcurgem o cale anevoioasă cu foarte multe riscuri pentru mişcarea sindicală. De aceea, trebuie să ne facem respectaţi şi auziţi.
– Cum aţi caracteriza dialogul social din sectorul public, ce succese au fost trecute în convenţiile şi contractele colective negociate şi încheiate?
Vlad Canţîr: Vă declar cu toată îndrăzneala, tot ce se numeşte dialog social în ţara noastră e mai mult o chestie formală. Ceea ce ne reuşeşte mai bine e la nivel de teritoriu, de raioane, organizaţii primare, unde sunt încheiate contracte colective de muncă, iar conţinutul acestora este într-adevăr favorabil pentru angajaţi.
Federaţia „Sindasp” a reuşit recent să prelungească trei convenţii naţionale de ramură. Una a fost încheiată cu Ministerul Finanţelor, alta cu cel al Justiţiei şi a treia – cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Sunt trei texte care vin să susţină elementul constitutiv al contractelor colective de muncă şi care ulterior au efect de respectare a cadrului legal din ţara noastră.
Aceasta este competenţa în a face politici, a aduce textele convenţiilor internaţionale pentru a fi respectate aici şi a ajuta liderii organizaţiilor primare şi ai asociaţiilor să încheie contracte colective, care ar da calitate relaţiilor de muncă.
Galina Cheptea: Important este ca problemele noastre să fie ridicate şi auzite. De cinci ani, asociaţia noastră face parte din Federaţia „Sindasp” şi suntem bucuroşi că, în sfârşit, ne simţim protejaţi. Anterior, problemele noastre nu erau auzite.
Avem un contract colectiv de muncă şi el prevede mai multe lucruri legate de protecţia socială. E greu de obţinut aşa ceva, depinde mult de conducător, iar noi avem parte de unul care ştie cu ce ne confruntăm şi ţine la oameni. Atunci când salariul e mic, este greu pentru angajaţi. Şi, cu toate că în urma activităţii noastre în bugetul de stat sunt transferate anual peste 50 de mln. de lei, nouă nu prea ni se face parte. Legea pune limite foarte stricte în această privinţă.
De aceea, la noi vin mai mult tinerii, care sunt începători şi au mai puţine şanse de a se angaja. Bărbaţi nu prea vin, pentru că nu şi-ar putea întreţine familiile. Şi suntem mai mult femei, dar avem şi noi familii şi tot felul de necesităţi.
– Şi atunci ce căi de motivare a angajaţilor au fost găsite?
Galina Cheptea: Am pornit de la posibilităţi. Poate că 150 de lei e puţin, dar ajung pentru cheltuielile de transport spre serviciu şi înapoi acasă. Este tot ce am putut face în corespundere cu legea, ca să le dăm angajaţilor o compensaţie pentru condiţiile în care lucrează. Când vine vorba însă despre majorarea salariilor, sigur că suntem limitaţi financiar. Şi, deși posibilităţile sunt mici, noi mai facem şi caritate, ajutăm familiile cu mulţi copii, veteranii-invalizi de muncă. Ne străduim să conlucrăm cu angajaţii şi să-i convingem că sindicatul nu este o formalitate, nu este preocupat doar de ajutoare materiale, ci poate avea o contribuţie mult mai importantă.
Vlad Canţîr: În majoritatea instituţiilor publice, angajatorii respectă mişcarea sindicală şi oamenii în general. Şi dacă menirea sindicatului este de a proteja oamenii pe diferite căi, în aceste structuri de stat există dialog social. De aceea, majoritatea angajatorilor au o atitudine adecvată faţă de mişcarea sindicală.
– Apropo, ce schimbări propuneţi în salarizarea funcţionarilor în contextul unor reforme aflate în derulare?
Vlad Canţîr: În general, salarizarea în ţara noastră este una de batjocură. Legea privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici este o chestie fantomatică. Au fost tărăgănate din 2012 până în 2016 anumite efecte ale acesteia, ca acum să fie făcută atât de rigidă condiţia de salarizare, să fie impuse anumite forme de austerizare a bugetului, să se meargă pe fel de fel de căi de eficientizare, de reformare.
Sigur că sunt necesare reformele, mai ales în condiţiile actuale. În unele instituţii, ele se produc pentru a da eficienţă. De exemplu, la Serviciul Vamal, unde directorul a expus cu claritate necesitatea reformei şi ea este spre binele angajaţilor, sindicatul susţine această formă de abordare a lucrurilor.
În schimb, nu vom accepta niciodată acea condiţie rigidă de salarizare infimă pe fondul unor acte de furt din societate. Dacă se aprobă majorarea pe acest fundal a vârstei de pensionare sau modificarea nejustificată a Codului muncii, ar însemna că noi ne dăm acordul ca furtul să fie pus pe umerii angajaţilor din economia naţională.
Un lucru este clar. Există capacitatea obiectivă a statului de a-şi remunera cetăţenii. Şi atunci când guvernarea se ghidează de legile economice tefere, pot fi înţelese anumite lucruri. Dacă însă minimizarea salariilor şi aşa deocheate are loc pe fondul unor furturi majore, este un lucru inadmisibil.
– Şi atunci ce propune sindicatul pentru a soluţiona problema, care se perpetuează de ani de zile?
Vlad Canţîr: Sindicatul nu trebuie să accepte ceea ce i se oferă, ci să ceară ceea ce vor oamenii. Noi nu avem mandat de a ceda sub nici o formă în cazul măsurilor propuse de Guvern în defavoarea salariaţilor. În acest caz noi trebuie să luăm lancea şi scutul, la modul figurat, evident, şi să cerem calitate a dialogului social de nivel naţional, o abordare adecvată.
– Ce aşteaptă totuşi membrii „Sindasp” cu referire la salariu?
Vlad Canţîr: Ca acesta să crească. Au fost făcute unele calcule şi s-a stabilit că ar fi bine ca un funcţionar public să ridice lunar 18-20 de mii de lei. Şi în acest caz, oamenii ar putea să-şi permită atât de mult vehiculatul trai decent.
De aceea, trebuie să fim insistenţi, categorici. Sindicalismul nu presupune doar negocieri la masă. Din momentul în care acestea nu au efect, trebuie să recurgem la alte forme de a ne impune. Trebuie să cerem ceea ce doresc oamenii, pentru că toţi actorii dialogului social se îngrijesc numai de aceştia, iar ei mor de foame.
– Şi daca spuneţi că în Serviciul Vamal există sindicalism veritabil, în ce mod aţi fost consultaţi cu referire la reforma anunţată?
Vitalie Stratan: De vreme ce orice reorganizare are consecinţe neplăcute pentru salariaţi, dar şi pentru angajator, cel mai bine este atunci când se discută cu oamenii despre scopul urmărit şi ceea ce se va face la modul practic. Dacă sunt informaţi, oamenii ar putea chiar să aprobe măsurile preconizate, dar cel puţin trebuie să ştie ce se întâmplă.
Din 2009 şi până acum, noi am trecut prin patru reorganizări. Şi de fiecare dată erau aduse argumente, dar până la urmă rămânea cam acelaşi număr de angajaţi, doar că erau aduse alte persoane.
Acum se pune o sarcină clară şi mă bucur că solicitarea de reorganizare a sistemului vamal nu este una de ochii lumii, ci constă în sarcini clare. Totodată, este ridicată şi problema ca sistemul de salarizare a efectivului vamal să fie schimbat. Avem foarte multe discuţii pe această temă, iar conducătorul serviciului chiar luptă pentru majorarea salariilor. Sperăm că până la finalizarea procesului de reorganizare va fi soluţionată şi problema salarizării.
Dacă e să mă refer la corupţie, ani de zile s-a vorbit despre acest flagel, dar de fapt nu s-a făcut nimic, numai lecţii, instruiri şi seminare. Acum salariul mediu net al lucrătorilor din sistemul vamal e de aproximativ 3600 de lei lunar. Şi din tot efectivul sunt doar 10-15 la sută de angajaţi care au acces la bani lichizi. De aceea, este supărător când sunt puşi toţi pe acelaşi cântar.
Nimeni nu crede că toate vor fi rezolvate peste noapte, ci e nevoie de luni, ani. Şi nu doar atitudinea ofiţerilor care lucrează la frontieră trebuie schimbată, ci a tuturor. E o zonă de securitate a frontierei, sunt anumite reguli, legi pe care toţi trebuie să le respecte.
Vlad Canţîr: Din păcate, elementul de corupţie este prezent în toate sferele socialeconomice din ţara noastră. În schimb, funcţionarii publici îşi onorează obligaţiile fiscale în totalitate. La noi, cel puţin fenomenul muncii nedeclarate nu există.
Şi nu sunt vinovaţi numai oamenii, din moment ce primesc doar trei-patru mii de lei şi nu au ce să le pună pe masă copiilor. Prin modul de remunerare anapoda, oamenii au fost aduşi la condiţie de corupţie ca formă de trai promovată de stat prin intermediul salarizării. În aceste condiţii, testarea integrităţii trebuie să pornească de la preşedintele ţării în jos.
– Ce alternative vedeţi în eventualitatea că pensiile privilegiate, ce compensează într-un anumit mod salariile mici, ar fi anulate?
Vlad Canţîr: Am fost avertizaţi la cea mai recentă şedinţă a Comitetului executiv „Sindasp” că, dacă funcţionarii publici sunt privaţi de facilităţile legate de pensie, atunci se sacrifică o armată de peste 30 de mii de membri de sindicat. Şi nu se mai vede o logică de aflare a federaţiei în cadru confederal.
E o problemă foarte gravă şi nu am putea să nu respectăm opţiunea membrilor de sindicat. Mă bucur că, de fapt, conducerea CNSM ne susţine, mai puţin unii preşedinţi de federaţii. Dacă se aplică însă această lovitură, se vor rări rândurile membrilor şi se va produce o reacţie în lanţ. Impactul va fi asupra mişcării sindicale în ansamblu.
– Ce tradiţii mai importante s-au statornicit în cadrul acestui sindicat în cei 70 de ani?
Eleonora Verejan: Eu mi-am început activitatea de muncă prin 1971 şi atunci rolul sindicatului la masa de tratative era foarte important. La încheierea contractelor colective de muncă se discuta de la egal la egal cu administraţia. Sindicatele erau consultate la elaborarea planurilor de dezvoltare economică, în caz de lichidare a locurilor de muncă. Aveam condiţii de muncă, aveam şi facilităţi. Cu trecerea timpului, rolul sindicatului a fost minimizat. Sarcina ce trebuie pusă acum în faţa sindicatelor e ca acestea să conlucreze cu structurile de conducere ale statului şi să crească rolul sindicatelor, al colectivelor de angajaţi şi al fiecărui salariat.
Grigore Savin: Pe vremuri, rolul sindicatelor era garantat de cei de la conducere, iar acum acestea trebuie să dea din coate. De cele mai multe ori, liderii sindicali se implică în apărarea salariaţilor în raport cu angajatorii. Unele cazuri ajung chiar şi în instanţa de judecată. Cu toate acestea, e nevoie de o schimbare de macaz, care să se bazeze pe experienţa ţărilor cu relaţii normale de muncă.