21 februarie 2020
Chisinau
Fără categorie

Viața, ca o provocare

Loading
Fără categorie Viața, ca o provocare
protest-sindicate

Foto: vocea.md

 

Există o zi în viața sindicatelor, în care acestea se întrunesc pentru a face un bilanț, a trage o linie și a trasa niște activități, proiecte pentru cei de azi, dar poate că și pentru cei de mâine. Deoarece clipa cea repede, trăită intens, mâine poate fi istorie. Iar ziua de 7 iunie a devenit deja istorie pentru marea familie a sindicaliștilor, un reper după care ne ghidăm.

 

Vă propunem mai jos unele idei, gânduri, doleanțe ale unor colegi de-ai noștri cu prilejul Zilei Sindicalistului.

 

Nadejda LAVRIC,

vicepreședintă a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei:

 

Pedagogii aşteaptă răspuns la solicitarea de a le fi majorate salariile

 

Lucrătorii din învăţământ mai sunt încă în aşteptarea unui răspuns din partea Guvernului la solicitarea lor de a le fi majorate salariile.

Pe fondul evenimentelor ce au avut loc şi continuă să se producă în ţara noastră, cadrele didactice sunt extrem de îngrijorate. Toată lumea ştie că, în timp ce prin sistemul bancar au fost furate miliarde, bani pentru salarii nu se gă­sesc şi atunci nemulţumirea oamenilor creşte.

Reprezentanţii FSEŞ sunt adepţi ai dialogului social, însă numai atât timp cât le sunt respectate drepturile ca parte­ner social. Dacă nu sunt auziţi, însă, purced la acţiuni de protest. Sindicaliştii din sfera educaţiei şi ştiinţei au cerut o majorare cu 70 la sută a salariilor.

Victor TALMACI,

președintele Federației „Sindicons”:

 

Există premise favorabile pentru constituirea tribunalelor muncii

 

În ţara noastră ar putea să apară, curând, instanţe speciali­zate în examinarea litigiilor individuale şi a conflictelor colec­tive de muncă. Am promovat ideea în cauză pe parcursul mai multor ani, iar în ultimul timp s-au prefigurat unele premise favorabile pentru aceasta.

Procesul de optimizare a hărţii instanţelor judecătoreşti este binevenit în acest context, pentru că, în prezent, sunt 

autorităţi de acest fel de nivelul unu care dispun de numai doi-trei judecători. Drept urmare, se motivează, şi pe bună dreptate, că în astfel de cazuri instanţe specializate nu au cum să fie create.

Opţiunea examinată în prezent, de specializare a magis­traţilor, ar putea să evolueze pe parcurs şi să se ajungă la in­stituirea de tribunale ale muncii. Considerăm că este necesar ca ţara noastră să meargă pe experienţa statelor europene care dispun de astfel de instanţe şi procesul de judecare a cazurilor respective decurge mult mai rapid, iar calitatea actului de justiţie este înaltă.

 

Ana Selina,

președinta Federației „Sindindcomservice”:

 

Actualmente, sindicatele activează în condiții extrem de dificile

 

În activitatea sindicatelor, se remarcă atât tendințe ne­gative, cât și pozitive. Printre cele negative, sunt presiunea crescândă exercitată de angajatori asupra salariaților, în special, asupra liderilor sindicali, care apără membrii de sindicat împotriva acțiunilor abuzive ale patronilor, fapt confirmat și de numărul sporit de plângeri adresate orga­nelor sindicale.

Pe de altă parte, există și tendințe pozitive: sindicatele din Moldova nu doar au reuşit să păstreze baza normativ-juridică destul de bună în domeniul relaţiilor de muncă, dat şi să perfecţioneze unele prevederi ale Codului muncii, care asigură protecţia lucrătorilor împotriva încheierii abuzive a contactelor de muncă cu termen limitat. A sporit şi rolul contractelor şi convenţiilor colective. Un nou impuls a primit şi sistemul de instruire a acti­vului sindical, studierea experienţei pozitive a activităţii de apărare a drepturilor, lucru care a consolidat încrederea oamenilor în forţa sindicatelor. Ne bucură şi afluxul considerabil al tinerilor în rândurile sindicatului nostru (care crește cu 3,2% pe an).

 

Ion Pîrgaru,

preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii:

 

Convenția colectivă prevede un şir de înlesniri la care alții doar pot visa

 

Tehnologia informației și comunicațiile constituie, cred, un domeniu important pentru societate, deoarece acesta stă la baza activității multor ramuri economice și sociale. Sin­dicatul de ramură este permanent alături de membrii săi, iar una din prioritățile federației este dialogul social eficient și constructiv. Suntem singura ramură care își stimulea­ză puternic salariații, fiind conștienți de faptul că există o strânsă legătură între motivarea angajaţilor şi performan­ţă. Printre realizările notabile din ultima vreme este noua convenţie colectivă la nivelul ramurii, care a fost semnată recent. Aceasta conţine, pentru cei circa 16 mii de salariaţi din domeniu, înlesniri la care alții doar pot visa. Pentru pri­ma dată, convenţia prevede acordarea unui concediu pentru taţii în familiile cărora s-a născut un copil. Potrivit convenţiei, pentru intensitatea muncii, salariaţilor li se stabileşte un spor de până la 80% din salariul de bază. Obiectivul principal al federației este ca angajatul să se simtă confortabil nu numai material, dar și spiritual.

 

Margareta Strestian,

președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice:

 

E nevoie de măsuri concrete pentrua soluționa problemele tinerilor

 

Cele mai importante direcții în activitatea federației noas­tre, ținând cont de specificul domeniului, în care angajații lucrează în condiții de risc sporit, sunt asigurarea condițiilor optime de muncă, securitatea și sănătatea muncii salariaților, asigurarea cu echipament de protecție, asigurarea cu hrană specială pentru salariați. Un segment cheie în activitatea federației este axat pe informarea și instruirea membrilor de sindicat în teritoriu. Problemele sindicatului din ramu­ra industriei chimice și resurse energetice este menținerea membrilor de sindicat în câmpul muncii. Dar efectele cri­zei economice, instabilitatea din țară îi face să se orienteze spre străinătate. Avem nevoie de strategii eficiente pentru a susține tinerii salariați, specialiști bine pregătiți, prin crearea de locuri de muncă bine plătite, prin acordarea de credite preferențiale pentru procurarea locuințelor. Este nevoie de măsuri concrete pentru a soluționa problemele social-economi­ce ale tinerilor, în caz contrar, pierdem o adevărată comoară – viitorul societății noastre.

Vlad Canţîr,

preşedintele Federaţiei SINDASP:

 

Un funcţionar public neremunerat este ca o bombă cu ceas

 

Sindicatele nu formează o piramidă financiară, nu este o îngrămădire de oameni cu diferite preferinţe religioase, ci o instituţie prin intermediul căreia se promovează corecti­tudinea relaţiilor dintre angajaţi şi angajatori. Anume din această perspectivă, pregătirea, informarea activiştilor sin­dicali sub aspectul modificărilor la nivel de cadru legal, are un rol capital. Calitatea mişcării sindicaliste este determina­tă de calitatea liderilor de orice nivel.Problema remunerării muncii funcţionarilor publici a fost, este şi va rămâne încă mult timp în vizorul SINDASP, fapt ce ne obligă să găsim o cale în ceea ce priveşte schimbarea stării de lucruri în acest domeniu. Ne obligă chiar să recurgem la soluţii mai radica­le. Or, funcţionarii publici şi angajaţii din serviciile publice reprezintă forţa motrice a statului. Lipsa remunerării cuve­nite provoacă, încurajează elementul de corupţie. Ca să fie clar, un funcţionar public nere­munerat este ca o bombă cu ceas pentru calitatea funcţiei publice din ţara noastră.

 

Rodica Popescu,

şefa Departamentului mass-media și relații internaționale din cadrul CNSM:

 

Să fim tineri nu doar fizic, dar şi în acţiunile noastre

 

Eu îi îndemn pe tineri să pună mâna pe carte şi să studie­ze limbi străine. Totodată, aşteptăm cât mai multă implicare în viața socială din partea lor, pentru că viitorul ne aparţine şi implicarea noastră, în calitate de membri de sindicat, ar putea contribui la producerea schimbării în Republica Mol­dova.

Ştiu că în țară sunt foarte mulţi care vor să plece peste hotare, fiindcă aici este foarte greu de găsit un loc de mun­că bine plătit. Eu împărtăşesc dorința acestor tineri, dar, în acelaşi timp, îi îndemn să muncească acasă. Dacă noi nu vom pune osul la treabă şi ne vom culca pe o ureche fiindcă nu este posibil şi nu este momentul oportun, credeţi-mă că gre­şim cu toţii.

Câteodată mă surprind şi eu la gândul respectiv, dar firea revoluţionară mă îndeamnă să mergem înainte. Vă rog să fiţi tineri nu doar fizic, dar şi în acţiune. Să daţi dovadă de multă energie, să fiţi insistenţi, să nu ezitaţi să veniţi cu propu­neri la adresa confederaţiei. Doresc tinerilor mult echilibru emoţional atât în viaţa profesi­onală, cât şi în cea personală.

Igor Zubcu,

vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale „Sănătatea”:

 

Sarcina primordială a federaţiei noastre este de a consolida structura organizaţiei

 

La şedinţa Consiliului Republican din 15 aprilie 2016, a fost adoptată o hotărâre cu privire la constituirea organiza­ţiilor sindicale raionale. În urma reformelor structurale în ocrotirea sănătăţii, s-au creat mai multe instituţii medicale şi deja la nivel de raion avem peste 10 organizaţii sindicale primare. S-a decis crearea asociaţiilor sindicale raionale din asistenţa medicală primară şi, totodată, constituirea organizaţiei sindicale raionale, din care să facă parte aso­ciaţia sindicală raională din asistenţa medicală primară, organizaţii sindicale primare din cadrul spitalului raional, de la centrul de sănătate publică, din colegiile de medicină şi din centrele stomatologice.

În perioada 16-25 mai, organizaţiile sindicale din cadrul centrelor de sănătate autonome au creat, prin unificare, asociaţii sindicale raionale din asistenţa medicală primară. La rândul lor, toate organiza­ţiile sindicale primare din fiecare raion s-au consolidat pentru a crea organizaţii sindicale raionale ale federaţiei, în total, 34 la număr. Cu această ocazie, mulţumesc tuturor liderilor şi activelor sindicale pentru că au dat dovadă de devotament, unitate şi spirit de echipă în consolidarea structurii organizatorice a federaţiei.

Liuba Rotaru,

preşedinta Consiliului de Femei din cadrul CNSM:

 

Cea mai acută problemă este cum motivăm femeile să nască

 

Consiliul de Femei din cadrul CNSM a propus micşora­rea stagiului de cotizare de 30 de ani necesar stabilirii pen­siei pentru femeile care nasc cinci şi mai mulţi copii şi au dreptul de a ieşi la pensie la 54 de ani. Pentru că educă cinci şi mai mulţi copii, aceste femei nu pot acumula un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Statisticile arată că pensia pentru femei este mai mică decât cea pentru bărbaţi. În anul 2015, mărimea medie a pensiei femeilor a constituit 1099 de lei, iar cea a bărba­ţilor – 1295 de lei. Consiliul de Femei din cadrul CNSM a pus în dezbatere de nenumărate ori și problema privind asigurarea egalităţii de şanse dintre bărbaţi şi femei. Am discutat cu deputaţi, cu miniştri. Au fost soluţionate unele probleme, dar cea mai acută problemă care necesită rezol­vare urgentă este aceea de a motiva femeile să nască. În țară se nasc tot mai puţini copii, iar declinul demografic, care se înregistrează în ultimele două decenii, se va resimţi mai mult în următorii zece ani. Potrivit prognozelor, către anul 2025, numărul copiilor până la un an se va micşora cu aproape 20%, pentru că mai multe familii au venituri mici.

 

Mihail LAŞCU,

președintele Federației Sindicatelor din Moldova „Sindlex”:

 

Munca forţată din organele de poliţie a luat sfârşit

 

Pentru prima dată în ultimii şase ani, reprezentanţii sindicatelor au obţinut, la finele anului trecut, încetarea muncii forţate din cadrul organelor afacerilor interne prin alocarea de la buget a 10 mln. de lei pentru achitarea orelor lucrate peste program de poliţişti, în contextul unor protes­te populare.

Munca forţată din cadrul organelor de poliţie din Repu­blica Moldova a luat sfârşit. O spun ca să fiu auzit de per­soanele cu funcţii de răspundere şi putere de decizie. Noi considerăm că şi pentru 2016 trebuie să fie alocate pentru Ministerul Afacerilor Interne, toate structurile acestuia şi, în special, pentru poliţie, destule mijloace, ca să poată fi acoperită toată munca depusă de aceştia.

În context, sindicatul a făcut un apel către premierul ţării pentru a face tot posibilul ca în bugetul de stat pentru 2016 să fie prevăzută o majorare cu 30 la sută a salariilor pentru poliţişti.

 

Grigore Bumbac,

preşedintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Floreşti:

 

Dacă ar fi voinţă, problema muncii la negru ar putea fi rezolvată

 

Eu sunt foarte nemulţumit de faptul cum autorităţile statului combat munca informală. În multe cazuri, sta­tul este la curent cu faptul că la unele întreprinderi se lucrează la negru şi se achită salarii în plic. Statul trebuie să mărească amenzile pentru agenţii economici care ad­mit munca la negru. De vorbit se tot vorbeşte că trebuie, dar ce se face cu adevărat? Probabil, există o legătură între agenţii economici care nu achită impozite şi une­le persoane de la conducere. Ni s-au adresat persoane care s-au arătat nemulţumite de faptul că primesc pensii mici. Când i-am întrebat cum au primit salariul, au răs­puns că o parte oficial, iar o parte – în plic. Bine, zic, dar atunci nu v-aţi gândit la faptul că banii din plic nu sunt impozitaţi şi pe viitor o să primiţi o pensie mai mică? Unii oameni se gândesc la asta doar atunci când ating vârsta de pensionare și nu le ajung bani nici de pâine. De aceea, consider că amenzile pentru agenţii economici care admit munca la negru să fie de zeci sau chiar de sute de ori mai mari.

 

Nicolae SANDU,

preşedintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Căuşeni:

 

Sindicatele nu trebuie să renunţe la practica acţiunilor de stradă

 

Deşi reuşesc să poarte un dialog social tripartit eficient, sindicatele nu ar trebui să renunţe nici la practica acţiuni­lor de stradă, pentru a rămâne o forţă capabilă să obţină rezolvarea celor mai stringente probleme ale angajaților, în particular, şi ale ţării, în general. În caz contrar, autori­tăţile centrale ale statului vor continua să tergiverseze la nesfârşit soluţionarea unor chestiuni, precum sunt pova­ra fiscală insuportabilă sau munca „la negru” şi salariile „în plic”.

Într-o anumită măsură, dialogul social a devenit pen­tru noi ceva la modă. Nu am observat nici la nivel de ţară, nici la nivel de raion, ca acesta să contribuie în mod de­cisiv la soluţionarea celor mai arzătoare probleme. Mai mult chiar, acest dialog ne-a cam jucat festa. Guvernarea ne ia cu măguleli şi nu rezolvă problemele existente, ci doar tergiversează lucrurile.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com