28 martie 2024
Chisinau
Economie

Transferuri bănești mai multe, venituri mai puține

Loading
Economie Transferuri bănești mai multe, venituri mai puține
Transferuri bănești mai multe, venituri mai puține
exelatech.com

În timp ce industria Republicii Moldova a fost în declin, ramurile economiei înregistrând scăderi, volumul remitențelor în ultima perioadă a cres­cut aproape de două ori. Economiștii susțin că fenomenul în cauză este un record absolut din ultimii ani, dar acest lucru nu înseamnă însă că moldovenii trăiesc mai bine. Explicația este sim­plă. Cum pandemia a atras după sine restricții de călătorie, oamenii nu au mai venit cu banii în bu­zunar, ci i-au transferat prin bănci.

„Ce s-a întâmplat în luna mai și iunie? Din cauza pandemiei, hotarele au fost închise și marea majori­tate a moldovenilor nu au putut veni acasă în peri­oada dată. Drept urmare, ei nu au avut posibilitatea să aducă bani neoficial. De aceea, la noi, volumul de remitențe a crescut, dar în realitate a scăzut. Transfe­rurile oficiale au crescut, dar cele neoficiale au scăzut”, ne explică analistul economic Veaceslav Ioniță.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în prima jumătate a acestui an, tot mai mulți moldo­veni au apelat la o bancă pentru a trimite bani acasă. În luna iunie anul curent, transferurile nete ale moldo­venilor aflați peste hotare au constituit peste 143 de milioane de dolari. Ceea ce reprezintă o creștere cu 42 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, când cifra transferurilor bancare făcute de moldovenii din afară a urcat la 100,9 milioane de dolari.

„Putem afirma că aprilie-mai 2020 sunt singure­le luni din istoria transferurilor, când banii au venit aproape exclusiv pe căi oficiale. Prin aceasta se și ex­plică această creștere „miraculoasă”, a menționat ex­pertul economic.

Explicația este simplă, ne spun economiștii. „Cred că, din cauza epidemiei, cetățenii vor pleda pentru transferuri oficiale. Din acest motiv, cred că anul cu­rent îl vom termina cu cel puțin 1,3 miliarde de dolari, transferuri oficiale. Acesta va fi recordul din ultimii șase ani”, adaugă Veaceslav Ioniță.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand