18 aprilie 2024
Chisinau
Без рубрики

Tot mai puţini studenţi în universităţi

Loading
Без рубрики Tot mai puţini studenţi în universităţi
studenti

Foto: studentie.md

Universităţile au anunţat rezultatele sesiunii suplimentare de admite­re. Şi după admiterea repetată, instituţiile de învăţământ superior au rămas cu locuri neacoperite, îndeosebi, cele private. În total, au rămas fără studenţi 4342 de locuri. Institutul Umanistic Contemporan şi Uni­versitatea de Studii Aplicate din Moldova au înregistrat zero cereri.

 

Instituţiile de învăţământ superior de stat, cu excepţia universităților care au încheiat admiterea în sesiunea de bază, au propus 6217 locuri, dintre care 787 de locuri cu finanţare de la buget.

Cereri au fost depuse doar 1213. Instituţiile private au pro­pus pentru sesiunea repetată 1552 de locuri, dar au fost depu­se 343 de cereri.

Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura, din cele circa 20 de mii de locuri prevăzute în planul de admite­re pentru sesiunea 2013, au fost acoperite 79 la sută, în comparație cu 96 la sută în 2012 și 87 la sută – în 2011.

„Rezultatele admiterii arată o tendință clară a candidaților de a pleda pentru universitățile cu tradiții și apreciate pentru calitatea studiilor la unele spe-cialități”, a menționat Loretta Handrabura.

Totodată, viceministra a sub­liniat că este posibil ca, în anul viitor, universitățile să decidă de sine stătător perioada de admi­tere. “Cred că a venit timpul ca odată cu trecerea la autonomie financiară, universităţile să de­cidă singure perioada şi durata de admitere.”

 

Zero cereri la două universităţi private

 

Cifrele arată că absolvenții li­ceelor au preferat universitățile de stat care au o experiență bo­gată în spate. Întrebați de noi, proaspeţii studenți au menţionat că au pledat pentru instituţiile cele mai cotate. „Am ales uni­versitatea cea mai cunoscută. Aici știu sigur că voi obține o diplomă care va fi recunoscu­tă la nivel internațional, dar și cunoștințe bune”, spune Irina, studentă în anul I, la econo-mie.

La capitolul instituții private, situația este mai alarmantă. La două universități nu a fost de­pusă nici o cerere. Acestea sunt Institutul Umanistic Contem­poran, care a recepţionat zero cereri pentru cele 15 locuri pre­văzute în planul de admitere și Universitatea de Studii Aplicate din Moldova.

 

admitere

Foto: studentie.md

 

Într-un interviu acordat pen­tru radio Europa Libera, Loretta Handrabura a declarat că aceste două universități au dat dovadă de lipsă de calitate. „Am discu­tat cu cei doi rectori, am solicitat explicaţii privind încălcarea re­gulamentului, dat fiind că ei nu ne-au anunţat, nu ne-au trimis nici o informaţie oficială, or, văzând că nu au cereri, au sistat admiterea. În cazul Universită­ţii de Studii Aplicative, rectorul mi-a spus că au fost depuse opt cereri, dar, cu regret, nu a putut să demonstreze acest fapt.”

Rectorii Institutului Umanistic Contemporan și al Universității de Studii Aplicate din Moldova nu au fost de găsit pentru a comenta declarațiile viceministrei Educaţiei.

 

Ştiinţele educaţiei, mai puţin solicitate

 

Potrivit Ministerului Educa-ției, procentul cel mai mic de înmatriculare a fost înregistrat la Universitatea de Stat din Taraclia, cu 58% din cele 120 de locuri, și la Universitatea de Stat din Tiraspol cu 66% din cele 850 de locuri, prevăzute pentru se­siunea de admitere 2013. După finalizarea sesiunii repetate, nu au fost completate 587 de locuri de la specialităţile din domeniul educaţiei. Mai puțin au fost so­licitate specialităţi precum fizica, limba și literatura română, limba rusă, educația tehnologică şi ma­tematica. Alte specialităţi la care au rămas locuri vacante sunt in­ginerie și activități inginerești, cu 476 de locuri, şi ştiințele eco­nomice – 286 de locuri.

 

Sistemul de învăţământ: fruntaş la cheltuieli, codaş la rezultate

 

În timp ce 80% dintre cetățenii RM sunt mulțumiți de performanțele sistemului de învă-țământ, elevii din țara noastră sunt codași la citit, matematică și științe, conform studiului PI­SA 2009+. În acest clasament, care include 74 de țări, RM ocu­pă locul 59 la matematică, 57 la științe și 65 – la lectură. În același timp, în perioada 2000-2012, ţara noastră a evoluat foarte mo­dest în ceea ce privește indicele educației calculat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvol­tare, de la 0.676 până la 0.714, în comparație cu România (de la 0.722 la 0.821), Ucraina (de la 0.775 la 0.860) sau Slovacia (de la 0.807 la 0.870). La capitolul cheltuieli, în anul 2012, pentru educație au fost alocați 7397 de mil. de lei (cu 528 de mil. mai mult decât în 2011), adică 21% din totalul cheltuielilor Bugetului Public Național și 8,4% din PIB.

 

Mai mulţi elevi, profesori şi şcoli mai puţine

 

Astfel, în timp ce în 2002-2003, în medie 380 de elevi erau înscrişi în învățământul primar și secundar general, în 2012-2013 această medie a scăzut cu 31% și constituie 280 de elevi. Pentru alte tipuri de instituții educaționale au fost înregistrate creșteri ale numărului mediu de elevi şi studenți: de la 270 la 290 pentru instituțiile de învățământ secundar profesional; de la 240 la 650 pentru învățământul mediu de specialitate (colegii) și de la 2110 la 3010 pentru învățământul superior. Numărul total al instituțiilor s-a micșorat de la 1,7 mii la 1,5 mii, iar numărul me­diu al cadrelor didactice a scăzut de la 51 de mii la 44 de mii.

 

1. Locuri neacoperite (466) la buget în universitățile de stat:Universitatea de Stat din Moldova – 141 locuri

Universitatea ”Alecu Russo” din Bălţi – 136 de locuri

Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” – 35 locuri

Universitatea Agrară de Stat din Moldova – 28 de locuri

Universitatea de Stat din Cahul – 25 de locuri

Universitatea Tehnică a Moldovei – 20 de locuri

Universitatea din Tiraspol – 15 locuri

Universitatea de Stat din Comrat – 15 locuri

Universitatea AŞM – 12 locuri

Universitatea de Stat din Taraclia – 3 locuri.

 

2. Universități private în care au rămas locuri neacoperite:

 

Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații – 199 de locuri

Universitatea Cooperatist – Comercială din Moldova – 197 de locuri

Universitatea Liberă Internațională din Moldova – 180 de locuri

Universitatea de Studii Politice și Economice Europene din Moldova – 184 de locuri

Universitatea Slavonă – 134 de locuri

Universitatea de Studii Europene din Moldova – 54 de locuri

Universitatea Perspectiva – INT – 34 de locuri

Institutul Internațional de Management IMI-NOVA – 51 de locuri

Institutul Nistrean de Economie și Drept – 8 locuri

Universitatea de Studii Aplicate din Moldova – 8 locuri

Institutul Umanistic Contemporan – 0 cereri

Universitatea de Studii Aplicate din Moldova – 0 cereri

 

3. În sesiunea repetată au încheiat admiterea următoarele universități:

 

Universitatea de Stat de Edu­caţie Fizică şi Sport (580 de locuri prevăzute în planul de înmatriculare)

Institutul de Relaţii Internaţi­onale din Moldova (270 de locuri)

Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată (95 de locuri)

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand