29 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Tot mai mulţi tineri activează în organizaţiile sindicale

Loading
Без рубрики Tot mai mulţi tineri activează în organizaţiile sindicale
tineri cnsm

Foto: CNSM

În ultimii ani, în cadrul organizaţiilor sindicale se observă o creştere a numărului de tineri care devin membri şi chiar se ma­nifestă în calitate de lideri. Constatarea aparţine preşedintelui Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Bud­za, şi a fost făcută în cadrul unei şedinţe la care s-a efectuat bi­lanţul campaniei de informare „Tinerii spun DA sindicatelor!”. „Dacă acum câţiva ani, lumea nu ştia ce înseamnă tinerii în sin­dicate, acum aceştia activează în structurile din diferite domenii, iar imaginea organizaţiei noastre s-a schimbat considerabil”, a apreciat preşedintele CNSM.

 

Oleg Budza a menţionat că acţiunile de genul actualei campanii de informare trebuie continuate şi diversificate. În opinia sa, este necesar ca activitatea sindicatelor să se intensifice atât pe direcţia atragerii de noi membri, cât şi pe cea a soluţionării problemelor cu care se confruntă salariaţii. „Lucrătorii sindicali trebuie să le ofere tot sprijinul angajaţilor care se confruntă cu diferite probleme, iar atunci când acestea ţin de competenţa altor instituţii, să le explice oamenilor unde să se adreseze”, a accentuat Oleg Budza. În context, preşedintele CNSM a lansat iniţiativa creării unor birouri de consultanţă ale sindi­catelor în regiunile ţării, axate pe aspecte juridice, privind securitatea muncii sau salarizare.

Preşedintele Consiliului de Tineret al CNSM, Stela Stratila-Sîrbu, a remarcat cu referire la impactul campaniei, că salariaţii din zona de nord a ţării dau dovadă de un grad mai înalt de informare în ceea ce priveşte funcţiile sindicatelor şi sunt mai activi. „E regretabil că pentru o perioadă a existat o ruptură şi unii dintre tineri nu ştiu ce înseamnă sindicatele. Ei manifestă însă interes faţă de ceea ce le oferă calitatea de membru şi este important ca informaţia ce le este oferită să fie prezentată corect, ca să cunoască toate avantajele pe care le pot avea,” a menţionat Stela Stratila-Sîrbu.

În opinia şefului Departamentului relaţii cu publicul şi mass-me­dia al CNSM, Veaceslav Perju, pentru un impact şi mai puternic al acţiunilor de acest fel este necesară mai multă interacţiune directă atât cu publicul larg, cât şi între membri şi liderii de organizaţii. Veaceslav Perju a formulat mai multe propuneri în acest sens, printre care des­făşurarea unor activităţi de şcolarizare a liderilor sindicali, acordarea de consultaţii juridice membrilor, organizarea unor întâlniri la nivel local cu reprezentanţi din conducerea Confederaţiei Naţionale a Sin­dicatelor din Moldova.

Şi liderii organizaţiilor sindicale din raioanele în care s-a desfăşurat campania au apreciat înalt nivelul de organizare a acţiunii. Ei au venit cu o serie de sugestii pentru campaniile ce vor fi organizate pe viitor. Una dintre acestea ar fi ca acţiunea să fie desfăşurată înainte de înche­ierea anului de studii. De asemenea, o modalitate de sporire a eficien­ţei campaniilor de informare o poate constitui organizarea de întâlniri cu colectivele unor instituţii şi organizaţii din raioanele ţării.

Participanţii la şedinţă s-au referit şi la un alt aspect ce ţine de pregătirea campaniilor de informare. Acesta se referă la informarea prealabilă a publicului despre desfăşurarea acţiunii, inclusiv prin con­lucrarea mai intensă cu reprezenanţii instituţiilor mass-media locale.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand