20 ianuarie 2020
Chisinau
Fără categorie

Tinerii sindicaliști și-au demonstrat cunoștințele la cel de-al IV-lea Forum

Loading
Fără categorie Tinerii sindicaliști și-au demonstrat cunoștințele la cel de-al IV-lea Forum
Tinerii sindicaliști și-au demonstrat cunoștințele la cel de-al IV-lea Forum
forum-tineret

Foto: vocea.md

Timp de trei zile, la unul dintre sanatoriile de la Va­dul lui Vodă, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Fo­rumului Consiliului de Ti-neret din cadrul CNSM. Peste 140 de tineri activiști sindicali s-au întrunit pen­tru a discuta cele mai strin­gente probleme și a identi­fica soluții pentru acestea. Printre participanți au fost nu doar sindicaliști din Moldova, dar și colegi din Kazahstan şi Lituania.

 

La forum au sosit tineri sindicaliști care s-au ma­nifestat şi au înregistrat succese notabile pe par­cursul anului de activitate, la nivel de ramură. Toţi vorbitorii, în discursurile lor, s-au referit în special la activitatea sindicală din ramura în care activează, menţionând succesele, dar şi problemele cu care actu­almente se confruntă.

Mihail Hîncu, vicepre­şedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a afirmat că, muncind cu mult elan pe parcursul în­tregului an, ai dreptul şi la o sărbătoare, la un bilanț al activităţii, un schimb de experienţă între echipe.

 

g_cnsm

Forumul a avut scopul de a coagula echipele, de a face ca spiritul de solidaritate sindicală să persiste în timp

 

„Pe parcursul anilor, con­ducerea CNSM a fost ală­turi de tinerii activişti la mai multe evenimente. Sperăm că în viitor vom face şi mai multe, deoarece viitorul aparţine tineretu­lui, urmaşilor noştri, care vor duce cauza noastră spre noi realizări. Ţineţi cont că aceasta este ţara voastră! 

Noi, cei mai în vârstă, suntem datori să vă creăm condiţii pentru a munci mai bine, pentru a avea rezultate mai bune în muncă, un trai decent, salarii mai bune, pen­tru ca tinerii noştri sa ramână la ei acasă şi nu pentru a-şi căuta un loc de muncă în străinătate”. Ceea ce faceţi voi, ceea ce facem noi împre­ună cu dvs. este un pas mic pentru tinerii specialişti, care mai sunt în ţară. Noi suntem datori, prin diver­se forme de activitate sindicalistă, să contribuim la prosperarea ţării, iar cei care au plecat peste hotare, din diverse motive, să se întoarcă acasă. Ne dorim ca la întreprinde­rile pe care le reprezentaţi să recru­taţi cât mai mulţi membri, pentru a contribui la extinderea organizaţiei noastre sindicale. Mă bucură faptul că anul acesta sunteţi mai mulţi de­cât în anul trecut. Vă urez succes şi cred că Forumul organizat pentru tinerii activişti va deveni o bună tradiţie demnă de promovat, a con­chis Mihail Hîncu.

Stela Stratila-Sîrbu, președinta Consiliului de Tineret din cadrul CNSM, a menționat că Forumul este un eveniment anual unic, când un număr atât de impunător de tineri sindicaliști se pot revedea, pot discuta problemele care există în domeniile în care activează, dar și să propună soluții de rezolvare a lor.

„Acest forum are ca scop de a co­agula echipele, de a face ca spiritul de solidaritate sindicală să persis­te în timp. Din păcate, în ultima perioadă, se resimte o oarecare indiferență în ceea ce privește con­solidarea. Este foarte important ca fiecare lider să fie instruit în dome­niul sindical şi legislativ, pentru a putea realiza sarcinile primordiale care stau în fața noastră: apărarea și promovarea drepturilor și a in­tereselor salariaților”, a subliniat Stela Stratila-Sîrbu.

Cu urări de bine și frumoase împliniri s-au adresat către participanții la forum Margareta Stres­tian, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Indus­tria Chimică şi Resurse Energe­tice (FSCRE), Alexandru Gobjilă, vicepreşedinte al Federaţiei „SIND-LEX”, Vlad Canţîr, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Angajaţi­lor din Serviciile Publice SIND-ASP, Anatol Alexei, preşedintele organizaţiei sindicale studenţeşti UTM, vicepreşedintele Consiliului General al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Nadejda Rusnac, pre­şedinta Consiliului Sindicatului Lucrătorilor din Industria Uşoa­ră, Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei „SINDICONS”, Nico­lae Garaz, preşedintele Sindica­tului Lucrătorilor din Cultură ş. a.

 

Schimb util de experienţă

 

Alexandra Ţepordei, membră a Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, a participat pentru prima dată la Forumul Consiliului de Tineret din cadrul CNSM. Ea consideră că sunt binevenite şi utile astfel de activi­tăţi, deoarece tinerii actvişti află multe lucruri noi şi folositoare, au posibilitatea de a comunica şi de a-și extinde relaţiile de colaborare cu colegii, împărtăşindu-şi experi­enţa avansată în activitatea sindi­cală. La rândul său, Valentina Mu­guliuc, reprezentanta Sindicatului „Moldsindcoopcomerţ”, a apreciat beneficiul acestui forum pentru tânăra generaţie de sindicalişti, în special pentru tinerii care partici­pă pentru prima dată la astfel de acţiuni. ”Consider că scopul este de a promova sindicalismul în rândul tineretului în organizaţiile din care fac parte, de a informa angajaţii despre avantajele membrilor de sindicat”, a subliniat Muguliuc.

 

forum-tineret-2

Foto: vocea.md

 

Mihai Ţurcanu, reprezentant al Sindicatului „SINDSILVA”, a re­levat faptul că forumul a fost util pentru tineri, în deosebi, a contri­buit la consolidarea relaţiilor cu ceilalţi colegi. „La forum, pe lângă faptul că am făcut un schimb de experienţă cu alte sindicate de ra­mură, am avut și posibilitatea de a îmbina armonios utilul cu plăcutul, odihnindu-ne activ, dar şi trasând unele obiective noi pentru activita­te sindicală de viitor”.

Pe parcursul celor trei zile ale Forumului, tinerii au participat la diverse întruniri, seminare, activi­tăţi interactive, cum ar fi: concertul tematic „Diferiți, dar prin sindica­te uniți!”; concursul „Foto–mesaj sindical”; masa rotundă cu gene­ricul „Rolul tinerilor în mişcarea sindicală”. Totodată, echipele au organizat câte un flash–mob cu tematica „Dreptul la muncă și trai decent”, dar au participat și la con­cursul „Echipa în dans!”.

În urma desfăşurării concursuri­lor menţionate şi în baza voturilor, echipa favorită a ediției a IV-a a Fo­rumului Tinerilor a fost desemnată Federația Sindicatelor Lucrătorilor Instituțiilor Bancare și de Asigurări din Republica Moldova.

Locul I la concursul „Foto-me­saj sindical” a fost atribuit echipei Sindicatului „Sănătatea”. Drept cel mai bun căpitan a fost votat Radu Mînzat, Sindicatul Federativ „SIN­DENERGO” al Lucrătorilor din Energetică. Locul I pentru organi­zarea flash-mob-ului a fost acor­dat echipei Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice SINDASP. În cadrul concursului „Echipa în dans!”, cei mai ingeni­oşi şi mai talentaţi au fost apreciaţi membrii echipei Sindicatului Lu­crătorilor din Cultură. Premianții s-au ales cu cupe și diplome de merit.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com