20 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Tinerii sindicaliști din Ungheni au fost instruiți în problemele care îi preocupă

Loading
Fără categorie Tinerii sindicaliști din Ungheni au fost instruiți în problemele care îi preocupă
Tinerii sindicaliști din Ungheni au fost instruiți în problemele care îi preocupă
seminar-ungheni

Foto: sindicate.md

 

Consiliul interramural al sindicatelor din raionul Ungheni a organizat un seminar destinat tinerilor sindicaliști privind rolul acestora în mișcarea sindicală și în structurile sindicale internaționale de tineret. O altă problemă abordată a fost protecția social-economică a tinerilor salariați. Seminarul s-a desfășurat la 15 aprilie în incinta Consiliului Raional Ungheni.

 

Seminarul a fost deschis de Vasile Codreanu, președintele Consiliului de Tineret al CITS Ungheni. La eveniment au participat 26 de tineri din diferite organizații sindicale primare. La seminar a fost prezentă și Rodica Lupu, președinta CITS Ungheni.

Tatiana Marian, președinta Comisiei de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, le-a vorbit celor prezenți despre rolul tinerilor în mișcarea sindicală din țară, despre importanța sindicatelor ca instituție pentru apărarea drepturilor și intereselor salariaților. De asemenea, tinerii s-au informat despre atribuțiile, drepturile și obligațiile structurilor de tineret sindicale internaționale.

„În calitate de președinte al Comitetului de Tineret PERC, consider că este important ca tinerii din Republica Moldova să cunoască obiectivele structurilor sindicale internaționale de tineret, care sunt bunele practici și cum tinerii de peste hotare își consolidează eforturile pentru a soluționa problemele cu care se confruntă. Este de apreciat faptul că Confederația încurajează colaborarea tinerilor din cadrul CNSM cu organizații similare internaționale”, a menționat Tatiana Marian.

Formatorul național Sergiu Iurcu, șef-adjunct al Departamentului protecție social-economică al CNSM, i-a informat pe participanții la seminar despre avantajul calității de membru de sindicat, drepturile acestora, precum și despre protecția social-economică a tinerilor salariați – un subiect larg abordat.

Un alt aspect informativ adus la cunoștința tinerilor a fost rolul administrației publice locale și al societății civile în promovarea drepturilor social-economice ale tinerilor. Prezentă la seminar, Angela Ciocîrlan, președinta Asociației Obștești „Făclia” din orașul Ungheni, a relevat rolul tinerilor în societate și i-a îndemnat pe aceștia să participe activ la viața socială.

La sfârșitul zilei, tinerii au evaluat activitatea seminarului drept una substanțială și eficientă și au înaintat propuneri pentru Convenția Colectivă cu privire la protecția social-economică a tinerilor.

Vasile Codreanu a conchis: „Consider că tinerii din raionul Ungheni au un potențial înalt de implicare în activitatea sindicatelor și sperăm în continuare la o conlucrare fructuoasă pentru fortificarea mișcării sindicale și a întregii echipe de tineret”.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com