27 noiembrie 2020
Chisinau
Social

Suntem tot mai puțini și mai bătrâni: fiecare al cincilea locuitor este în etate

Loading
Social Suntem tot mai puțini și mai bătrâni: fiecare al cincilea locuitor este în etate
Suntem tot mai puțini și mai bătrâni: fiecare al cincilea locuitor este în etate
Vocea poporului

Populația lumii este într-un pro­ces continuu de îmbătrânire. În anul 2019, circa 703 milioane de persoane de pe globul pământesc aveau vârsta de 65 de ani și peste. Ponderea acestor persoane în total populație s-a majorat de la 6% în anul 1990 până la 9% în anul 2019, iar până în anul 2050 se estimează că aceasta va crește până la 16%.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), în Republica Moldova, la începutul anului 2020, locuiau 574,9 mii de persoa­ne în vârstă de 60 de ani şi mai mult, ceea ce constituie 21,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Din nu­mărul total al vârstnicilor, circa 60% erau femei, fiecare a treia persoană era între 60 și 64 de ani, iar 10,9% constituiau persoa­nele care au depășit vârsta de 80 de ani.

 

Povara anilor

Am discutat cu oamenii de vârsta a tre­ia, pentru a afla cum reușesc să se descur­ce cu pensia pe care o primesc și care este cea mai grea povară pentru ei.

„Ce pensie aveți? -1800 de lei. – Pentru ce vă ajunge? – Doar pentru pâine. Sunt in­validă de gradul I. Am lucrat 39 de ani la starea civilă. Am un fecior care a terminat universitatea, a început să lucreze. Sper că o să mă ajute, dar ce avem acum, nu pot să numesc trai decent. Abia de ne ajung bani de la o zi la alta. Nu am crezut vreo­dată că voi ajunge să trăiesc la bătrânețe așa de greu”, ni se plânge Elena Bivol din Chișinău.

În plină singurătate își duce „hainele bătrâneții” și mătușa Maria, în vârstă de 87 de ani. Soțul a decedat acum 10 ani, iar co­piii… au grijile lor, spune femeia.

„Am 1800 de lei. Sunt bolnavă. Of, Doamne… – Statul vă ajută cumva? – Ni­mic. Cum vă descurcați? Cum pot… unde mă descurc, unde tac și rabd…  Nivelul de trai e sub nivelul de cel care ar trebui să fie pentru un om care a ieșit la pensie, și a muncit o viață. Prețurile cresc, deși primim promisiuni din partea tuturor partidelor și a guvernării”, susține bătrâna.

Cu pensia de 1800 de lei, încearcă să facă față greutăților și Maria Botnaru, în vârstă de 81 de ani. Ca să câștige de o pâi­ne, femeia crește și vinde flori de cameră la intrarea unui pasaj subteran din sectorul Râșcani al capitalei.

„Cine să mă ajute? Soțul a decedat. Co­piii au viața lor. Trebuie să plătesc și servi­ciile comunale, și medicamente să-mi pro­cur. Carne sau cașcaval nu cumpăr. E greu, dar la toți le e greu…”, oftează bătrâna.

 

Tot mai mulți

Potrivit Biroului Național de Statistică, ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 de ani este în creştere continuă. În ulti­mii cinci ani, a crescut cel mai mult ponde­rea oamenilor din grupul de vârstă de 65-69 de ani – de la 25,8% la începutul anului 2016 până la 28,5% la începutul lui 2020.

La începutul anului 2020, coeficientul de îmbătrânire a populaţiei a constituit 21,8%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2016, acesta a înre­gistrat o majorare cu 3,3 puncte procen-tuale.

Conform datelor BNS, ponderea per­soanelor în vârstă de peste 85 de ani este în scădere, cu aproape un procent, față de acum patru ani.

În scădere este și ponderea persoanelor care au între 60 și 64 de ani. În schimb, este în creștere continuă numărul persoa­nelor cu vârstele cuprinse între 65 și 69 de ani.

Potrivit datelor oficiale, valoarea medie a minimului de existență pentru vârstnici, în anul 2019, a constituit peste 1700 de lei lunar. Pentru pensionarii din orașele mari, minimul de existență este de circa 1950 de lei, iar pentru pensionarii de la sate – 1620 de lei. Asta dacă bătrânii sunt cât de cât sănătoși și nu au nevoie de medica­mente, fiindcă în acest caz nu mai putem vorbi de minimul de existență mai sus menționat.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com