20 septembrie 2019
Chisinau
Social

Suntem tineri, vrem siguranță în viitor!”

Loading
Social Suntem tineri, vrem siguranță în viitor!”

Sub acest slogan, în contextul marcării Zilei Internaționale a Tineretului, la 10 august curent, Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a desfășurat o acțiune de informare despre drepturile tinerilor la locul de muncă, despre negocierea contractului individual și protecția pe care o oferă contractul colectiv de muncă membrilor de sindicat.

Suntem tineri, vrem siguranță în viitor!”

arhivă personală

Evenimentul a avut loc în satul Costești care, în urma unui concurs al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cerce­tării, a fost declarat Capitala Tineretului 2019. Proiectul „Costești – capitala Tineretului 2019” presupune realizarea pe parcursul unui an a peste 30 de activități pentru tineri și este realizat cu sprijinul financiar al ministerului în cauză. De menționat că această inițiativă, preluată din experien­ţa Forumului European de Tineret, are ca misiune asigu­rarea creării oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, dar și dezvoltarea localităților prin implicarea tinerilor.

În cadrul evenimentului, cei 20 de tineri sindicaliști au distribuit materiale informative, au purtat discuții cu vi­zitatorii despre misiunea sindicatelor și i-au provocat pe participanți la diferite discuții în domeniul sindical, iar cei mai curajoși au fost implicați în diverse probe și concursuri ce necesită cunoștințe.

 

Lilia FRANȚ,

șefa Departamentului organizare, educație și informare

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com