7 iulie 2020
Chisinau
Fără categorie

Sindicatele, o forţă redutabilă în lumea liberă

Loading
Fără categorie Sindicatele, o forţă redutabilă în lumea liberă
Sindicatele, o forţă redutabilă în lumea liberă
sindicate-romania

Foto: cronicadeiasi.ro

De la primele forme moderne de organizare a muncitorilor, superioare vechilor bresle, care au fost societăţile de ajutor reciproc şi asociaţiile de meserii, apoi, de la mişcarea lu­ddistă, mişcarea chartistă din Anglia, mişcă­rile muncitoreşti din America din secolul XIX şi până astăzi, sindicatele au parcurs o cale lungă şi anevoioasă, plină de sacrificii, dar şi de victorii, care au schimbat faţa omenirii şi modul de gândire al întregii societăţi.

 

 

Orice s-ar spune, mişcarea sindicală dintr-o ţară reprezintă etalonul, criteriul de apreci­ere a nivelului de dezvoltare a democraţiei în ţara respectivă. De forma şi gradul de or­ganizare a sindicaliştilor, de metodele lor de luptă (căci viaţa e o luptă, în ultimă instan­ţă) depinde cum sunt rezolvate problemele celor mulţi, care constituie talpa ţării, sarea pământului. Chiar dacă bolşevicii au distor­sionat, au denaturat şi compromis scopul şi rostul sindicatelor (cât face doar fraza „sin­dicatele – şcoala comunismului”!), acestea nu şi-au pierdut importanţa şi rolul lor în societate. Chiar şi în fostele ţări comuniste, inclusiv în noile state care erau încorporate în imperiul sovietic, sindicatele îşi demon­strează forţa şi eficienţa în apărarea dreptu­rilor celor care muncesc.

Redăm mai jos, succint, câteva crâmpeie din evenimentele care au marcat viaţa socială în diferite ţări din Europa în 2013. Vă veți convinge personal că munca sindica­telor nu e în van.

 

Guvernul Sloveniei a plătit majorări salariale obținute de un sindicat în justiție

 

Guvernul Sloveniei a plătit funcțio-narilor, în 2013, fiind obligat de Curtea Su­premă, 170 de milioane de euro în contul creșterilor de salarii neplătite în perioada 2010-2012. Curtea Suprema a dat drep­tate unui sindicat public care a atacat în justiție guvernul de centru stânga al lui Borut Pahor (2008-2012) pentru faptul că a omis să plătească o majorare de salarii negociată în sectorul public. Deși decizia justiției nu privește decât salariații membri ai sindicatului, respectiv 20 la sută dintre funcționari, guvernul a plătit majorarea ansamblului de 160.000 de funcționari.

 

g_cnsm

Peste tot în lume, sindicatele îşi demonstrează forţa şi eficienţa în apărarea drepturilor celor care muncesc

 

În Franța s-a obţinut în justiţie blocarea site-urilor de streaming

 

Sindicatele producătorilor şi distribu­itorilor de film din Franţa au obţinut o mare victorie, după ce justiţia din ţara lor a ordonat furnizorilor de internet şi mo­toarelor de căutare să blocheze site-urile de streaming. Tribunalul de înaltă instanţă din Paris a considerat că profesioniştii din cinematografie au demonstrat cu probe suficiente faptul că reţeaua Allostreaming este în întregime sau aproape în totalitate dedicată reprezentării operelor audiovizu­ale fără consimţământul autorilor şi aduce astfel atingere drepturilor acestora. Ace­leaşi sindicate au lansat, la sfârşitul anului 2011, o vastă ofensivă judiciară împotriva pirateriei pe internet.

 

Proteste violente în Turcia

 

Mii de manifestanți reuniți la apelul sin­dicatelor turcești au invadat piața Taksim din Istanbul și au cerut demisia premie­rului Erdogan, în mijlocul unui scandal de corupție care a lovit guvernul. Protestata­rii din Istanbul au strigat “Demisia a trei miniștri nu este de ajuns, întregul guvern ar trebui să plece”, “Corupția este pretutin­deni” sau “Rezistența este pretutindeni”. Printre miniștrii demiși se află cel al Afa­cerilor Europene, Egemen Bagis. Datori­tă protestelor, în afară de acesta alți zece miniștri au mai fost înlocuiți, printre care cel de Interne, Muammer Guler, al Econo­miei, Zafer Caglayan, și Mediului, Erdogan Bayraktar. Zeci de persoane au fost reținute în investigația de corupție, inclusiv directo­rul Băncii de Stat Halkbank.

 

sindicate-turcia

Foto: capital.ro

 

Criza politică în Turcia continuă. Con­ducerea armatei a cerut recent oficial reju­decarea procesului în care mai mulți ofițeri au fost condamnați pentru complot împo­triva guvernului, susținând că dovezile au fost fabricate. Plângerea oficială a fost de­pusă la procurorul- șef al Parchetului din Ankara în data de 27 decembrie 2013.

În 2013, fostul șef al armatei, generalul Ilker Basburg a fost închis pe viață în aface­rea “Ergenekon”, considerată un complot pentru răsturnarea de la putere a guver­nului condus de premierul Recep Tayyip Erdogan. În 2012, peste 300 de ofițeri ac­tivi sau în rezervă au fost condamnați la pedepse de până la 20 de ani de închisoare. Judecătorii au hotărât că un exercițiu mi­litar desfășurat în 2003 ar fi fost de fapt o tentativă de lovitură de stat împotriva pre­mierului Erdogan, ajuns la putere cu un an înainte.

 

Sindicatele din sănătate din România își apără cu înverșunare membrii

 

În România sindicatele din sănătate au obţinut deblocarea posturilor în sistemul sanitar, iar sâmbetele şi duminicile vor fi plătite dublu.

Ministrul Sănătăţii a semnat contractul colectiv de muncă, iar fondurile pentru să­nătate au fost suplimentate cu 200 de mi­lioane de euro.Un număr de 1.124 posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, au fost deblocate prin scoaterea la concurs a acestora. Greva generală din sistemul sani­tar a fost amânată, iar conflictul de muncă este suspendat, 

după ce Guvernul a apro­bat unele dintre revendicări şi la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, a anunţat pre­şedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bă­răscu.

 

În Belarus a fost semnat un Acord general

 

Pe 30 decembrie, a fost semnat Acordul general între Guvernul Belarusului, asocia­ţiile naţionale ale angajatorilor şi sindica­telor pentru anii 2014–2015.

Documentul se întemeiază pe analiza profundă a situaţiei social-economice a ţă­rii. Un rol important în acesta ocupă pre­vederile care stabilesc politica economică, salariul, veniturile şi nivelul de trai al popu­laţiei, garanţiile sociale, dezvoltarea pieţei muncii şi garanţiile de ocupare în câmpul muncii a populaţiei, situaţia privind pro­tecţia muncii. Prevederile Acordului gene­ral vizează interesele majorităţii populaţiei din ţară şi reflectă problemele de a căror rezolvare sunt interesaţi atât guvernul şi sindicatele, cât şi angajatorii.

 

Angajaţii portului Poti din Georgia se opun concedierilor

 

La 2 ianuarie curent, 300 de angajaţi au desfăşurat o acţiune de protest în faţa sediului conducerii companiei «B&P», care închiriază terminalul portului Poti la Marea Neagră, relatează site-ul Asociaţiei Sindicatelor din Georgia.

Problemele au început din momentul în care primii muncitori care au intrat în tură au descoperit că permisele lor au fost blocate şi a fost imposibil accesul la locul de muncă. Ulterior, angajaţilor respectivi li s-a comunicat că permisele lor au fost de­clarate nevalabile şi nu pot ajunge la locu­rile de muncă.

În lumina acestor evenimente, angajaţii au decis să-şi manifeste protestul şi s-au adunat în faţa intrării în întreprindere. Managerul general al companiei, Jumber Ţomaia, care a ieşit la protestatari, a anun­ţat că motivul anulării permiselor este re­fuzul lucrătorilor de a încheia contractele de muncă ce le-au fost propuse anterior.

În realitate, promisiunea de a încheia contracte pe un termen nelimitat s-a dove­dit a fi o cursă.

Sindicatele transportatorilor din Geor­gia şi-au exprimat solidaritatea cu angajaţii care au participat la protest şi cer autorită­ţilor să acorde atenţie problemei respecti­ve. În caz contrar, ele şi-au anunţat dispo­nibilitatea de a recurge la acţiuni de masă.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com