29 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Sindicatele dezaprobă politicile fiscale care nu stimulează dezvoltarea umană

Loading
Без рубрики Sindicatele dezaprobă politicile fiscale care nu stimulează dezvoltarea umană
sedinta

Foto: vocea.md

Joi, 30 mai, Comitetul Con­federal al CNSM a exami­nat mai multe chestiuni de importanţă socială, a făcut unele precizări în vederea bunei organizări a acţiunilor prilejuite de Ziua sindicalis­tului, inclusiv a marşului de solidaritate din 7 iunie, şi a aprobat propunerile sin­dicatelor privind amenda­rea proiectului Obiectivelor politicii fiscale şi de admi­nistrare fiscală pentru anii 2014 – 2016.

 

Astfel, sindicatele propun ca din anul 2014 să fie introdusă o noua grilă de impozitare a veniturilor persoanelor fizice: veniturile sala­riale care depăşesc 180 mii de lei anual ar urma să fie impozitate la cota de 25%. Modificarea respecti­vă ar asigura majorarea veniturilor la bugetul de stat şi ar face posibilă redirecţionarea poverii fiscale pen­tru circa 70 la sută din populaţia cu venituri mici spre persoanele cu venituri mari. De asemenea, se pro­pune ca începând cu 2015 scutirile personale anuale să fie echvalente cu cuantumul minimului de exis­tenţă, scutirea personală majoră – în cuantumul nivelului minim de existenţă majorat cu 75% din acest indicator, iar scutirea pentru per­soanele întreţinute – în cuantum de 20% din nivelul minimului de existenţă.

În ceea ce priveşte contribuţiile de asigurări sociale de stat obliga­torii, CNSM apreciază că autorii proiectului Obiectivelor de politici fiscale au ţinut cont de propunerea sindicatelor privind menţinerea cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat la nivelul de 6% pentru angajaţi şi de 23% pentru angajatori. Sindicatele nu acceptă modalitatea distribuirii cheltuie­lilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe programe.

De asemenea, CNSM nu spriji­nă propunerea Confederaţiei Naţi­onale a Patronatului din Moldova privind redirecționarea presiunii fiscale de la patroni spre salariaţi. Astfel, ritmul de creştere a salarii­lor reale planificat pe termen me­diu este de 5%, pe când majorarea mărimii contribuţiei individuale de asigurări sociale numai cu un punct procentual va conduce la majora­rea presiunii fiscale cu 16,7%. În ceea ce priveşte primele de asigura­re obligatorii de asistenţă medicală, Comitetul Confedereal a acceptat nivelul primei de asigurare obliga­torie de aistenţă medicală pentru salariaţi în mărime de 3,5%.

 

Instruirea şi cercetarea

 

CC a aprobat planul de instru­ire al CNSM pentru anul 2013, precum şi planul de activitate al CNSM şi Institutului Muncii în domeniul formării sindicale şi cercetării pentru acest an. Astfel, principalele obiective ale acestora sunt asigurarea accesului echita­bil al liderilor şi activului de toate nivelurile la instruirea sindicală și dezvoltarea sistemului educațional orientat spre asigurarea cu resurse umane competitive a organizațiilor sindicale.

 

Vacanţa mare

 

CC a aprobat planul repartizării mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru organizarea odih­nei copiilor şi adolescenţilor în se­zonul estival 2013 în sumă de peste nouă milioane de lei. În acest an instituțiile de întremare vor acti­va în 5-7 schimburi a câte 10 zile fiecare.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand