17 septembrie 2019
Chisinau
Fără categorie

Sindicatele cer statului să nu pună obligațiile sale pe spatele deponenților de la BEM

Loading
Fără categorie Sindicatele cer statului să nu pună obligațiile sale pe spatele deponenților de la BEM

cnsm

 

Scrisoare deschisă

către Octavian ARMAȘU,

ministrul Finanțelor 

 

Stimate domnule ministru,

 

Prin prezenta, vă informăm că am examinat proiectul Hotă­rârii Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru completarea Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Eco­nomii, prezentat de către Ministerul Finanțelor pentru con­sultare publică sub nr. 3069 din 04.04.2016 și ne exprimăm indignarea în legătură cu încercarea de a pune obligațiile statu­lui pe seama cetățenilor care au avut depuneri bănești potrivit situației din 2 ianuarie 1992.

Suntem categoric împotriva completării Legii nr. 1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii cu prevederile literei b) a articolul 91 – nou propus, care stipulează că cheltuielile aferente recepționării cererilor pentru indexare și plata su­melor indexate vor fi suportate de către depunători, în jur de 1 mln. de lei.

De menționat faptul că Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 201-XIII din 29 iunie 1994 privind indexa­rea depunerilor populației în instituțiile Băncii de Economii a Moldovei în scopul recuperării pierderilor suportate de către depunătorii Băncii de Economii a Moldovei, ca rezultat al infla­ţiei, a hotărât ca depunerile populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei, atât cele în vigoare, cât şi cele reînnoite cu situația de la 29 iunie 1994, luându-se ca bază soldul aces­tora, conform situaţiei din 2 ianuarie 1992, pentru depunătorii care până la 1 ianuarie 1994 au atins vârsta de 60 de ani – prima mie de ruble la toate conturile în raportul 1 rublă : 1 leu.

Anterior, prin prevederile art. 1 din Legea nr.1530-XV, Par­lamentul a recunoscut obligațiile statului față de cetățenii Re­publicii Moldova care au avut depuneri bănești în  Banca de Economii  potrivit situației din 2 ianuarie 1992 și a adoptat două etape de indexare și de plată a sumelor indexate.

A două etapă prevede că depunerile cetățenilor Republicii Moldova care au avut depozite în Banca de Economii, atât cele în vigoare, cât și cele reînnoite la data de 29 iulie 1994, luându-se ca bază soldul acestora conform situaţiei din 2 ianuarie 1992, se indexează în raport de 2,5 ruble: 1 lei, la soldul ce depășește prima mie de ruble, în funcție de anul nașterii depunătorului, stabilit anual, prin hotărâre de guvern.

Pornind de la cele relatate, insistăm ca plata sumelor indexa­te ale depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii, achitate prin ÎS „Poșta Moldovei”, să fie efectuată din mijloa­cele bugetului de stat, inclusiv cheltuielile pentru distribuirea acestora, iar în caz de constrângeri bugetare, Guvernul este în drept, în baza prevederilor articolului 4 din legea menționată, să atragă granturi speciale.

 

Cu respect,

Oleg BUDZA, președintele CNSM

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com