18 aprilie 2019
Chisinau
Social

Sindicaliștii din educație fac opinie separată

Loading
Social Sindicaliștii din educație fac opinie separată
Sindicaliștii din educație fac opinie separată
medium.com

Biroul Executiv al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Știinţei, la ședința sa din 15 august, și-a exprimat nedumerirea referitor la solicitarea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova către  Guver­nul RM privitor la zilele de odihnă în luna august, fără a se consulta în prealabil cu cea mai numeroasă federație din componența sa. Pentru angajații din sectorul educațional, sfârșitul lunii august este foar­te important în pregătirea de un nou an școlar.

Exprimăm dezacordul vizavi de inițiativa CNSM refe­ritor la acest subiect, se arată în declarația semnată de Ghenadie Donos, preşedintele FSEȘ.

În context, Oleg Budza, preşedintele CNSM, a menționat că majoritatea covârșitoare dintre membrii Comite­tului Confederal a susţinut solicitarea sindicatelor către Guvern ca zilele de 28-30 august să fie zile libere, acestea urmând să fie recuperate ulterior. Nu şi-au dat acordul în acest sens doar două federaţii sindicale: din energetică şi industrie şi cea din educaţie şi ştiinţă. „Argumentul prin­cipal a fost că, spre deosebire de educaţie şi ştiinţă, care este o ramură specifică, în alte domenii nu se atestă o pro­ductivitate mare în aceste zile. De asemenea, mulţi şi-au planificat pentru perioada în cauză să plece cu familiile şi copiii la odihnă, la rude, la mare, la strâns recolta. Mai mult chiar, ziua de muncă de joi, 30 august, e zi de lucru scurtă. Şi mai multă lume din alte ramuri a cerut ca cele trei zile să fie libere, de odihnă”, a subliniat preşedintele CNSM.

Citiți-ne pe Telegram
Comentarii
1
Comentează
    Citește și
    HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com