23 octombrie 2020
Chisinau
Social

Sindicalistele, îngrijorate de situația femeilor din țară

Loading
Social Sindicalistele, îngrijorate de situația femeilor din țară
Sindicalistele, îngrijorate de situația femeilor din țară
Vocea poporului

Criza provocată de pande­mia de Covid-19 a compli­cat și mai mult situația fe­meilor în general. Potrivit statisticilor oferite zilnic de Ministerul Sănătății, Mun­cii și Protecției Sociale, joi, din numărul total de îm­bolnăviri cu coronavirus, 5885 erau femei și 4140 – bărbați.

Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a menționat, referindu-se la aceste cifre, că în situația de criză feme­ile nu se gândesc la propria să­nătate pentru a-și proteja familia. „Efectele pandemiei de Covid-19 asupra femeilor din Republica Moldova. Reabilitarea econo-mică a femeilor după încheierea stării de urgență” a și fost una din problemele discutate în șe-dința Comisiei de Femei a CNSM care a avut loc pe 10 iunie. Sin­dicalistele încearcă să găsească soluții pentru a le ușura viața fe­meilor.

„Sindicatele au un rol foarte important astăzi. Acestea le vor­besc membrilor despre probleme și informează populația ce trebu­ie să întreprindă în situația în care ne aflăm, care le sunt drepturile și cum să depășim această criză, ce măsuri trebuie să ia”, a declarat Liuba Rotaru.

O problemă a întregii societăți este scăderea natalității, dar și achitarea indemnizațiilor familii­lor cu copii. „Dat fiind că agenții economici nu au activat 2-3 luni, ei nu se grăbesc să facă defal­cări în bugetul asigurărilor so­ciale. După ce a fost modificată legislația, acestea se plătesc din contribuțiile achitate și, dacă nu sunt transferate, nu putem calcu­la indemnizațiile de maternitate. Sau dacă aceste luni sunt omise, indemnizația este mai mică”, a explicat președinta Comisiei de Femei a CNSM.

În cadrul ședinței de miercuri, s-a vorbit și despre indemnizația de șomaj. Este un lucru bun, dar cei de la sate, care nu acti­vează în bază de patentă sau care au fost trimiși în concediu forțat, sunt într-o situație extrem de grea.

Comisia de Femei se întreabă, de asemenea, ce se întâmplă cu mamele care nu pot merge la ser­viciu pentru că nu au cu cine lăsa copiii, fiindcă grădinițele sunt în­chise. Multe dintre ele au fost ne­voite să demisioneze și acum nu se știe unde se vor angaja după ce va trece pandemia. Sindica­listele au susținut că este nevoie de un plan serios de relansare a economiei.

„Privind activitatea Comitetului de Femei al Consiliului Pan–European, a fost emisă o directivă clară a acestui organ, care prevede că fiecare țară trebuie să se gândească ce măsuri trebuie să întreprindă și să fie elaborat un plan concret al sindicatelor pentru a convinge și patronatele și guvernul ca Convenția 190 OIM să fie ratificată și să fie pus accentul principal pe protejarea membrilor de sindicat”, a opinat Liuba Rotaru.

Sindicalistele au pus în discuție și situația femeilor migrante care s-au întors în țară și posibilitățile de reintegrare în câmpul muncii. „Este necesar ca să putem folosi experiența femeilor acumulată în alte țări. Să le înțelegem și să le ajutăm, să avem o conlucrare cu ONG-urile, pentru a mișca lu­crurile în direcția bună”, a conchis Liuba Rotaru.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com