28 martie 2024
Chisinau
Social

Siguranța copiilor pe Internet, subiectul unui studiu national

Loading
Social Siguranța copiilor pe Internet, subiectul unui studiu national

În Republica Moldova, pa­tru din zece copii cu vârsta sub zece ani au deja un cont pe rețelele sociale, iar două treimi dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani accesează zilnic Internetul. Telefonul este dispozitivul de pe care marea majorita­te a acestora se conectează la rețeaua virtuală. Aces­tea, dar și alte date privind siguranța copiilor pe Inter­net, se conțin într-un studiu național realizat la inițiativa Centrului Internațional „La Strada”.

cvlpress.ro

Potrivit cercetării,  unul dintre cele mai riscante comportamen­te online ale copiilor este  trans­miterea imaginilor foto și video intime. Aproape 82 la sută dintre copii au transmis pe parcursul ultimelor 12 luni, prin interme­diul Internetului, diverse mesaje, fotografii sau înregistrări video. Dintre aceștia, fiecare al cincilea adolescent de 14-15 ani a primit pe Internet fotografii, înregistrări video cu conținut sexual, iar la 16,8% li s-au solicitat astfel de lu­cruri. Datele cercetării mai atestă că, de obicei, adolescentul care a primit astfel de informații, nu a avut doar o singură experiență de acest fel.

Alarmantă, spun autorii docu­mentului, este și tendința copii­lor de 12-15 ani de a se întâlni cu persoanele cunoscute în mediul online. Astfel, fiecare al doilea copil recunoaște că s-a întâlnit în viața reală cu persoane pe care inițial le-a cunoscut doar pe In­ternet, lucru pe care majoritatea dintre ei spun că l-au regretat.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand