29 martie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul avocatului: Prejudiciu moral în litigii de muncă

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul avocatului: Prejudiciu moral în litigii de muncă
Sfatul avocatului: Prejudiciu moral în litigii de muncă
lege

Foto: adevarul.ro

 

Fiind angajat în sectorul public, am fost concediat, consider ilegal, şi am contestat ordinul de concediere în instanţa de judecată. Au avut loc mai multe şedinţe de judecată. După ultima şedinţă de judecată, o per­soană mi-a recomandat, pe lângă cerinţa de restabi­lire în funcţia anterior deţinută, să solicit suplimentar şi prejudiciul moral pentru încălcarea drepturilor mele. Am încercat să mă informez la capitolul dat, dar nu am reuşit mare lucru. Rog să îmi explicaţi care este proce­dura şi ce urmează să cunosc.

 

Marin Rebeja, Ialoveni

 

Recomandarea care v-a fost făcută este una favorabilă dvs. Este firesc să cereţi repararea prejudiciului moral, dacă an­gajatorul v-a făcut să suferiţi în urma concedierii ilegale, lipsin­du-vă de posibilitatea de a vă câştiga existenţa.

Solicitarea prejudiciilor mo­rale este o practică extinsă în formularea de către salariaţi a cererilor în justiţie împotriva angajatorilor. Astfel, contesta­rea deciziilor de aplicare a unor sancţiuni disciplinare, de con­cediere, solicitările de drepturi salariale, de obicei, sunt com­pletate cu un capăt de cerere privitor la prejudiciul moral suferit.

Cu toate acestea, dovedirea existenţei acestui prejudiciu – şi, pentru o perioadă însem­nată de timp, însăşi admisi­bilitatea cererii de acordare a daunelor morale – au fost şi rămân probleme controversate în practica instanţelor judecă­toreşti. Pentru înlăturarea tu­turor controverselor legate de încasarea prejudiciului moral la soluţionarea litigiilor de mun­că, se constată următoarele. Posibilitatea acordării despă­gubirilor morale solicitate de salariaţi în cadrul conflictelor de muncă este recunoscută, în mod expres, atât la nivel naţio­nal, cât şi la nivel internaţional. Prevederile art. 5 lit. k) din Co­dul muncii, printre principiile de bază ale reglementării ra­porturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea, ce rezultă din norme­le dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova, includ şi principiul „obligativitatea reparării in­tegrale de către angajator a prejudiciului material şi a celui moral cauzate salariatului în le­gătură cu îndeplinirea obligaţi­ilor de muncă”.

De asemenea, principiul re­spectiv este regăsit în preve­derile art. 

9 lit. n) şi 10 lit. p) din Codul muncii – „dreptul de bază al salariatului la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu în­deplinirea obligaţiilor de mun­că” şi „obligaţia angajatorului să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obli­gaţiilor de muncă”, ce îşi gă­seşte concretizare în normele Titlului XI, Capitolele I şi II din Codul muncii.

Potrivit art. 327 din Codul muncii, partea contractului in­dividual de muncă (angajato­rul sau salariatul) care a cau­zat, în legătură cu exercitarea obligaţiilor sale de muncă, un prejudiciu material şi/sau mo­ral celeilalte părţi repară acest prejudiciu conform prevederi­lor Codului muncii şi altor acte normative. În acest context, se reţine faptul că, coroborat cu normele generale ale Codu­lui civil care prevăd repararea prejudiciului moral (art. 1422), conform cărora obligaţia de a repara prejudiciul moral survi­ne în cazurile stipulate de lege, norma legală prevede o astfel de obligaţie doar pentru anga­jator, nu şi pentru salariat.

Este de menţionat că pre­judiciul moral se referă la o lezare adusă drepturilor extra­patrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atin­gerea adusă acelor valori sau atribuite individului, care îi de­finesc personalitatea. Obligarea angajatorului la plata prejudici­ilor morale este reglementată expres prin alin. (1) din art. 329 din Codul muncii, care prevede că „angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul ma­terial şi cel moral cauzat salaria­tului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privă­rii ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel”.

După cum se observă, tex­tul de lege citat specifică două situaţii în care se angajează obligaţia angajatorului de a re­cupera prejudiciul moral cauzat salariatului, şi anume: în legă­tură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă; drept rezultat al pri­vării ilegale de posibilitatea de a munci.

Pentru a angaja răspunde­rea patrimonială pentru daune morale, este necesar să se do­vedească elementele răspun­derii civile, respectiv, fapta ilici­tă a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate. Adică, angajatorul este obligat, în te­meiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a su­ferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în legătură cu îndeplinirea obli­gaţiilor de muncă sau ca rezul­tat al privării ilegale de posibili­tatea de a munci.

În sensul art. 332 din Codul muncii, regula este că despă­gubirea va interveni ca urmare a înţelegerii părţilor. În caz de refuz al angajatorului, salariatul păgubit are posibilitatea să se adreseze instanţelor judecă­toreşti competente să soluţi­oneze conflictul de drepturi. Urmează de menţionat că, în cazurile legate de recuperarea prejudiciului moral ca rezultat al privării ilegale de posibilita­tea de a munci, practica este una corectă, or, art. 330 din Codul muncii enumeră direct aceste cazuri.

Pe de altă parte, pot apărea dificultăţi la încasarea prejudi­ciului nematerial pentru cea­laltă categorie – în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă – or, nu există o normă ce ar exemplifica cazurile, şi decizia urmează a fi luată de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, ţinând cont de cir­cumstanţele cauzei.

Aşadar, în aceste condiţii, ca­racterul ilicit al acţiunilor anga­jatorului rezultă din prevederile art. 329 din Codul muncii, iar celelalte elemente ale răspun­derii juridice, cum ar fi vino­văţia angajatorului, existenţa prejudiciului, legătura cauzală între faptă şi prejudiciul etc., urmează a fi stabilite în fiecare caz în parte.

Cu referire la existenţa unui prejudiciu moral, real cauzat, în cazurile când angajatorul în­calcă drepturile salariatului, se reţine că acesta, practic, este unul prezumat, fapt influenţat de caracterul social pronunţat al relaţiilor de muncă. Respec­tiv, reţinem atât aspectul că re­laţiile de muncă, fiind individu­ale, totuşi, se exercită în cadrul unei colectivităţi ce va cunoaşte acţiunile angajatorului, fapt ce, la rândul său, va afecta pozi­ţia salariatului în colectiv şi va dicta, în mod normal, existenţa unei stări de frustrare pentru acesta, cât şi statutul social di­ferit al salariatului şi angajato­rului, fapt unanim recunoscut existent pentru raporturile de muncă.

Reiterând aspectele ce ţin de categoriile de litigii de muncă, atunci când instanţa de judeca­tă va dispune încasarea preju­diciului moral cauzat, legală va fi decizia de încasare a prejudi­ciului moral nu doar pentru ca­zurile enumerate la art. 330, dar şi în toate categoriile de litigii, dacă salariatul va dovedi exis­tenţa prejudiciului pricinuit.

Cu privire la mărimea preju­diciului ce urmează a fi încasat, se constată că mărimea minimă a prejudiciului moral stabilită de legislaţia muncii, prin pris­ma art. 90 din Codul muncii, se referă doar la cazurile de elibe­rare din serviciu sau transfer, recunoscute drept ilegale. În rest, mărimea prejudiciului va fi apreciată în baza probelor ane­xate la materialele cauzei şi se va ţine cont de gradul de vino­văţie a angajatorului, temeiurile de fapt sau doar de procedură care au servit ca temei pentru recunoaşterea ilegalităţilor ac­ţiunilor angajatorului, impactul acestor acţiuni asupra salaria­tului etc.

Conform art. 329 din Codul muncii, prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială de­terminată de părţi, iar litigiile şi conflictele apărute în legătură cu repararea prejudiciului mo­ral se soluţionează de instanţa de judecată, indiferent de mă­rimea prejudiciului material ce urmează a fi reparat.

 

Liubomir DUDULICA,

avocatmd@gmail.com

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand