11 august 2020
Chisinau
Fără categorie

Securitatea muncii – călcâiul lui Ahile în ramura producerii din ţară

Loading
Fără categorie Securitatea muncii – călcâiul lui Ahile în ramura producerii din ţară
Securitatea muncii – călcâiul lui Ahile în ramura producerii din ţară
ims

Foto: adevarul.es

În Republica Moldova se produc anual circa 500 de accidente de muncă, în care angajaţii suportă traumatisme de gravita­te diferită. Până în ziua de 30 august 2013, Inspectoratului Muncii al Sindicatelor i-au fost comunicate 127 de cazuri de accidente la locul de muncă. Inspectorii sindicali au participat la investigarea a 48 de accidente, în care au fost implicaţi lucrători – membri de sindicat. S-a constatat că zece accidente au fost în afara programelor de muncă.

 

„Din acestea, 21 de accidente au fost grave, iar şapte cu persoane decedate”, susţine Elena Carchilan, şef-ad­junct al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor. Potrivit statisticilor, circa 10 la sută din numărul total de persoa­ne accidentate sunt rănite mortal.

S-a constatat că, de cele mai dese ori, angajaţii care sunt implicaţi în accidente de muncă au nevoie în medie de 30 de zile de recuperare. Circa o treime din numărul accidentelor de muncă se produc în industria prelucră­toare. În cadrul acesteia, cele mai multe accidente revin domeniului de producere a băuturilor şi din industria de panificaţie.

De cele mai multe ori, aceste incidente se produc din cauza imperfecţiunii echipamentelor, a sarcinilor de muncă, din lipsă instrucţiunilor de securitate şi sănăta­te, a unor cunoştinţe elementare în materie de securitate şi din cauza abordării securităţii şi sănătăţii în muncă în mod ocazional. Nu în ultimul rând, aceste eveni­mente tragice au loc şi din cauza unui comportament inadecvat, riscant al salariaţilor, care se manifestă prin neglijări, acţiuni riscante, neconforme cerinţelor de se­curitate şi sănătate în muncă. Şeful Inspectoratului de Stat al Muncii, Dumitru Stăvilă, susţine că jumătate din accidente s-au produs din vina angajatorului, celelalte – a salariatului sau vina a fost comună.

Elena Carchilan susţine că, indiferent de forma de pro­prietate a întreprinderii, angajatorul poartă răspundere materială pentru prejudiciile cauzate angajaţilor de ac­cidentele de muncă sau la apariţia unei boli profesionale. Angajatorul este obligat să achite persoanei accidentate cheltuielile de tratament, până la recuperarea capacită­ţii de muncă. Iar în cazul pierderii capacităţii de muncă sau a decesului, patronul achită o indemnizaţie unică.

 

Pe angajatori i-ar costa mai ieftin prevenirea accidentelor

 

O asemenea stare de lucruri trezeşte îngrijorare şi impune desfăşurarea şi realizarea unor acţiuni concrete de prevenire a riscurilor profesionale şi de protecţie a salariaţilor la locurile de muncă.

În săptămânile ce urmează, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor are preconizate şase controale la întreprin­derile unde au fost înregistrate accidente de muncă.

Sindicatele colaborează cu Inspecţia de Stat a Mun­cii şi cu Organizaţia Internaţională a Muncii. Acestea demarează luna aceasta o campanie de securitate şi sănă­tate în muncă în industria producătoare. În anul curent, campania se va desfăşura sub lozinca „O mai bună secu­ritate şi sănătate în muncă – un nivel mai înalt al calităţii vieţii”. Campania va avea în vizor circa 200 de unităţi economice din industria producătoare de băuturi şi din industria de panificaţie.

Campania se va desfăşura în lunile septembrie şi oc­tombrie şi a demarat la data de 9 septembrie curent.

 

Natalia Hadârcă

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com