23 august 2019
Chisinau
Social

Schimb de experienţă moldo-israeliană în materie de sindicalism authentic

Loading
Social Schimb de experienţă moldo-israeliană în materie de sindicalism authentic
Schimb de experienţă moldo-israeliană în materie de sindicalism authentic
Vocea poporului

Reprezentanţi ai mai multor structuri sindicale israeliene din serviciile publice, dar şi din sistemul de sănătate şi cel poştal s-au aflat, în perioada 30 aprilie – 4 mai, într-o vizită de lucru în ţara noastră, la in­vitaţia Federaţiei „SindASP”.

Vizita în cauză are loc într-o perioadă în care interesul lucră­torilor din Israel faţă de posibi­litatea de a dispune de aparte­nenţă şi protecţie sindicală este în creştere constantă, iar prac­ticile sindicale din această ţară sunt apreciate şi susţinute de salariaţi.

În acelaşi timp, oaspeţii isra­elieni au apreciat înalt un şir de acţiuni şi strategii de protejare a drepturilor şi intereselor angaja­ţilor existente în ţara noastră şi au remarcat că unele dintre ele ar putea fi aplicate şi în Israel.

În consecinţă, sindicaliştii din ţara noastră şi cei din Israel şi-au manifestat interesul de a stabili şi aprofunda relaţii de colabo­rare, axate la etapa iniţială pe efectuarea unor schimburi de ex­perienţă, cu posibilitatea de a fi implementate pe parcurs diferite proiecte comune.

În timpul aflării în ţara noastră, delegaţia sindicaliştilor israelieni a avut o întrevedere la Confede­raţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, la care au participat re­prezentanţi ai mai multor sindi­cate de ramură din ţara noastră. În context, oaspeţii au fost infor­maţi despre preocupările curente ale sindicaliştilor moldoveni, pre­cum şi despre planurile de per­spectivă ale acestora.

Agenda acestei vizite a inclus întâlniri la Primăria Chişinău şi la Institutul Muncii. Delegaţia is­raeliană a vizitat, de asemenea, Asociaţia teritorială Sângerei a Federaţiei „SindASP”, precum şi organizaţia sindicală primară din cadrul Primăriei Orhei.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com