28 martie 2024
Chisinau
Social

Sângele apă nu se face. Cât timp ne vom cinsti eroii, neamul nostru va rămâne neclintit

Loading
Social Sângele apă nu se face. Cât timp ne vom cinsti eroii, neamul nostru va rămâne neclintit
Sângele apă nu se face. Cât timp ne vom cinsti eroii, neamul nostru va rămâne neclintit
sindlexmd.com

În perioada 1-2 iulie curent, o delegație impunătoare formată din veterani ai  conflictului armat de la Nistru a participat la două eveni­mente de anvergură, prilejuite de finalizarea renovării statuii ecvestre a lui Bogdan I de la Rădăuți și  co­memorarea a 514 ani de la moartea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare,  la Mănăstirea Putna din județul Suceava.

Din delegație au mai făcut parte con­silierul premierului Republicii Moldova, Ion Coropcean, general de divizie în re­zervă; șeful Inspectoratului General pen­tru Situații de Urgență, Mihail Harabagiu, general-maior al serviciului de salvare; se­cretarul general al Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, Asociaţia obştească „Ştefan cel Mare”, Orchestra Model a De­partamentului Trupelor de Carabinieri, Co­rul „Credo”, Garda de Onoare a MAI.

Este o premieră în care peste 100 de reprezentanți MAI participă la această sărbătoare, la invitația  starețului Mănăs­tirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, făcută ministrului moldovean de Interne Alexandru Jizdan în timpul unei întrevederi. În cadrul slujbei de pomenire, arhimandritul  Melchisedec a menționat faptul că acest eveniment, organizat anu­al la Putna, este o dovadă că Ștefan cel Mare unește moldovenii de pe ambe­le  maluri ale Prutului, în credință și spirit național.

Duminică, 1 iulie, la Rădăuți a fost dez­velită și sfințită după renovare statuia ec­vestră a lui Bogdan Vodă, eveniment care a adunat multă lume din oraș și din județ, printre oaspeți fiind și delegația noastră. Seara frumoasă a continuat cu un concert extraordinar, prezentat de  artiștii noștri, care au fost primiți cu aplauze  îndelun­gate. Spectacolul a produs o mare bucurie în rândurile numerosului public prezent la manifestarea artistică.

Luni, 2 iulie, mii de credincioși din  Ro­mânia, din Republica Moldova și nu doar, s-au adunat la sărbătoarea ctitorului și ocrotitorului spiritual al Mănăstirii Put-na, domnitorul Ștefan cel Mare, la 26 ani de la canonizarea lui de către Biserica Or­todoxă Română. Anul acesta s-au împlinit 514 ani de la trecerea în eternitate a Voie­vodului.

Evenimentul a luat sfârșit prin sfințirea Crucii unității neamului românesc și a Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, poartă monumentală în­chinată jertfei românilor de pretutindeni și românilor care au fost masacrați la Fântâna Albă, nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941.

Crucea, amplasată în fața intrării mănăs­tirii, este una votivă, o rugăciune înălțată lui Dumnezeu pentru întregul popor român, fiind dăruită mănăstirii de orașul Soroca, unde se află o veche cetate a Moldovei, pe malul Nistrului.

Garda de Onoare a MAI, formată din studenți ai Academiei Ștefan cel Mare, a participat la parada militară alături de găr­zile de onoare ale Ministerului de Interne din România și ale altor autorități, Orches­tra Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri împreună cu corul „Credo” au încins atmosfera cu piese duhovnicești și patriotice, făcând ca natura, piatra și ini­mile să vibreze cu adevărat la unison, emoționându-i pe cei prezenți până la la­crimi.

Oficialitățile din Republica Moldova și din România au depus jerbe de flori la mormântul lui Ștefan cel Mare.

Totodată, starețul mănăstirii a mulțumit, în discursul său, ministrului Alexandru Jizdan pentru sprijinul oferit în organiza­rea acțiunilor din 2 iulie cu participarea angajaților MAI.

Prin astfel de activități, realizate în strân­să colaborare cu frații de peste Prut, se promovează  atât imaginea guvernării, cât și competența și pregătirea profesională a  angajaților din cadrul MAI, care țin de latu­ra spirituală și mențin vie flacăra conștiinței naționale, a tradiției strămoșești și unității într-un an centenar,  amintind anii de glorie și de restriște ai Țarii Moldovei de la Ștefan cel Mare încoace.

„Ștefan cel Mare a biruit cu post, rugă­ciune și Sfânta Cruce și așa vom birui și noi, dacă vom păstra credința strămoșească și dragostea de neam și de pământul nostru strămoșesc”, a spus Arhiepiscopul Pimen la sfințirea Crucii unității neamului româ­nesc.

Ceea ce am văzut, auzit și simțit la acest eveniment, în acest lăcaș sfânt și plin de istorie, ne-a marcat emoțional pe toți cei prezenți. Au fost și lacrimi, și mândrie  națională și am avut și un profund regret că suntem dezbinați ca neam și țară, și că este nevoie, mai mult ca oricând, de un Stefan care să-și unească Țara și poporul.

 

Angela OTEAN,

secretar general al Federației „Sindlex”,

colonel de justiție în rezervă

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand