28 octombrie 2020
Chisinau
Social

Sacrificiul angajatelor care nu au cu cine își lăsa copiii și nici nu pot sta acasă

Loading
Social Sacrificiul angajatelor care nu au cu cine își lăsa copiii și nici nu pot sta acasă
Sacrificiul angajatelor care nu au cu cine își lăsa copiii și nici nu pot sta acasă
tv8.md

Deși autoritățile au dat liber la deschiderea grădinițelor, mai mult de jumătate din acestea rămân încuiate. În această situație, din lipsă de alternative, unii părinți își iau micuții cu ei la birou. Soluția nu este cea mai co­modă pentru angajați, care trebuie să fie cu ochii pe co­pii, dar și pe rapoartele de la muncă. De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Educației susțin că prima­rii și directorii grădinițelor au avut timp suficient pen­tru a organiza deschiderea instituțiilor.

Printre părinții care nu au cu cine își lăsa micuții acasă este și Rodica Morari, angajată la o fir­mă de contabilitate din Hâncești. De ceva timp, femeia își ia copilul cu ea la birou, singura opțiune pentru moment. „Soțul lucrează, de asemenea. În unele zile, pe un copil îl lua soțul, pe unul – eu. Când poate, vine el și ne aduce cu mașina, când nu poate, venim cu microbuzul sau cu o mașină de ocazie. Prin transportul public nu se îmbolnăvesc de Covid, dar la grădiniță, dacă i-am duce, ni se pretextează că s-ar îmbolnăvi”, ne spune revoltată Rodica Morari.

Alături de cei doi, stă un alt micuț și se joacă. Este copilul unei alte colege de-a femeii. „Al meu e un pic mai gălăgios. Trebuie să aibă mereu ocupație, ca să nu se plictisească. Bineînțeles, îți face și nervi. Dacă iese afară, îl poți ve­dea în stradă deja”, adaugă An­tonina Zbereanu, o altă angajată la această firmă de contabilitate, care de asemenea își ia zilnic co­pilul la serviciu.

 

La lucru, ca la grădiniță

Ca micuții să se simtă mai bine și confortabil, le-a fost amenajat și un colțișor al lor. Aici, aceștia au parte de un program aproape ca la grădiniță. Micuții mănâncă la birou, se joacă și chiar sunt puși la culcare la amiază. „La prânz, după ce îi hrănim, îi legănăm. Suntem antrenate la așa ceva. Ei deja s-au obișnuit, stingem lumi­na. Vreo două ore la noi e liniște totală. Vorbim în șoaptă, deja și agenții noștri știu care-i treaba”, mărturisește Rodica Morari.

Mamele mai povestesc că este dificil să se concentreze la mun­că, dar și s-o facă pe dădaca, însă altă soluție nu văd pentru mo­ment. Așa că numără zilele până când grădinițele vor fi deschi­se. Deocamdată nu se știe când vor fi deschise grădinițele din Hâncești.

„Nu știu cum va fi în conti­nuare. Acum e vreme frumoasă, dar ce se va întâmpla când o să plouă, când o să ningă – nici nu vreau să-mi imaginez. Avem no­roc de o șefă mai indulgentă”, susține Rodica.

La rândul ei, directoarea com­paniei de contabilitate spune că nu ar fi corect dacă le-ar interzice angajaților să vină la lucru cu co­piii, deși este mai dificil să lucrezi cu odraslele alături.

„E foarte greu să găsești un specialist, dar să-i interzici să vină cu copilul, îl pui într-o situație di­ficilă. Nu poți să-l îndepărtezi nici de familie, nici de muncă: dacă nu va avea de lucru, nu va avea nici salariu. De aceea le-am și in­trat în voie fetelor mele”, adaugă directoarea companiei, Valentina Mirca.

Pe Irina Maftei am găsit-o de mână cu o micuță de patru ani. De câteva luni bune, zilnic, cele două fac naveta din satul Ratuș, acolo unde locuiesc, până la Chișinău. Irina este administra­toare a unui local din capitală.

„De când am deschis localul, vin cu fetița la lucru. Soțul este și el la muncă, nu am cu cine să o las acasă. Am încercat să găsesc o dădacă, dar mă costă un salariu de-al meu. Ce rost ar mai avea atunci să muncesc?”, se întreabă femeia.

De la 1 septembrie și până în prezent, în jur de 400 din cele 1400 de instituții preșcolare din țară și-au reluat activita­tea. Restul se vor redeschide pe parcurs. Cât privește școlile, în 1233 de școli din 1252 de instituții de învățământ gene­ral publice și private, procesul educațional se desfășoară fizic cu aplicarea diverselor forme de organizare a studiilor. 19 instituții de învățământ vor activa de la distanță, dintre care 11 sunt în carantină, iar 8 nu și-au reluat ac­tivitatea din varii motive.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com