26 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

S-au luat din dragoste și s-au despărțit când au devenit străini

Loading
Fără categorie S-au luat din dragoste și s-au despărțit când au devenit străini
S-au luat din dragoste și s-au despărțit când au devenit străini
divort

Foto: perfecte.ro

 

De la dragoste și căsătorie până la ură și divorț, nu e de­cât un pas. Cândva s-au iubit, iar mai apoi au devenit stră­ini. Anual, în Republica Mol­dova sunt înregistrate peste 20 de mii de căsătorii, dar peste zece mii dintre acestea sunt desfăcute.

 

Potrivit directorului adjunct al Serviciului Stare Civilă (SSC), Di­ana Tacu, în anul 2016, numărul divorțurilor a devenit alarmant.

„Este o cifră care ne pune în gardă. De obicei, funcționarii noștri, atunci când înregistrea­ză o căsătorie, își cam dau sea­ma când acest cuplu va apărea din nou la noi pentru a desfa­ce căsătoria. Se observă după atașamentul unuia față de altul. Sunt unele cupluri la care se citește în priviri dragostea lor, iar altele sunt reci. Cei din urmă și ajung în curând la noi, pentru desfacerea căsătoriei. Sigur, noi încercăm să-i convingem să-și revadă decizia. Unii renunță chiar să mai divorțeze. Avem și de cei care azi s-au căsătorit și a doua zi vin să desfacă căsătoria. Dacă e să luăm vârsta medie a celor care s-au despărțit, la bărbați este de 32 de ani, iar la femei – de 29. Vârsta medie a unei căsă­torii este de 6 -7 ani”, ne-a spus directorul adjunct al Serviciului Stare Civilă, Diana Tacu.

Cea mai mare rată a divorţu­rilor se înregistrează în cazul cu­plurilor în vârstă de 30-34 de ani – circa 20% din numărul total.

„Sunt o diversitate de moti­ve care duc la destrămarea fa­miliilor. Cele mai frecvente sunt lipsa de maturitate, migrația și problemele financiare”, ne-a mai spus Tacu.

Dacă e un divorț simplu, nu este nevoie de 

avocat, susțin juriștii. „Depinde de fiecare caz în parte. Când se examinenază doar desfacerea căsătoriei, cred că nu este nevoie. E destul doar să fie intocmită cererea. De obi­cei, părțile se descurcă de sine stătător, dar când se cere parta­jarea averii, stabilirea domiciliului copilului, a pensiei alimentare, se cere asistență juridică califica­tă. Dacă este vreun impediment psihologic, părțile pot să nu participe la proces, se ocupă de totul avocatul. Cât ține de parta­jarea averii, lucrurile se complică, iar procesul poate dura până la șapte ani. De obicei, când vin la noi după consultații, le spunem că divorțul să fie într-o procedură separată de celelalte solicitări”, a spus, pentru ziarul „Vocea popo­rului”, avocatul Stela Cibotari.

În viața de cuplu, divorțul este o etapă dificil de depășit. De obi­cei, ideea divorțului încolțește atunci când partenerii ajung la concluzia că nu mai pot trăi îm­preună, fie din cauza așteptărilor diferite, a lipsei de comunicare, a neînțelegeri sau ca urmare a fap­tului că iubirea lor a luat o altă întorsătură.

„Crizele în familii apar cel mai des la trei ani de la căsătorie ori când apare un alt membru în fa­milie. Cazurile sunt particulariza­te. Sunt și de cei care sunt îm­preună de șapte ani, după care  familia se destramă. Avem și de cei cu „stagiu” de 20 de ani de căsnicie. Divortul este dureros pentru toate părțile, dar cel mai dureros este pentru copii, pen­tru că ei sunt acele ființe care nu sunt formate ca personalitate și își iubesc părinții. În foarte multe cazuri, părinții încearcă să folo­sească copilul și nu își dau seama că acesta va crește cu sechele pe tot restul vieții.

Părinții trebuie să pregătească copiii din timp, să nu fie o trecere bruscă. În nici un caz să nu spună că tatăl este rău sau mama este rea și din cauza asta divorțăm”, este de părere psihologul Sergiu Sanduleac.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com