19 octombrie 2018
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Reprezentare a intereselor salariaţilor. Amânarea concediului de odihnă

Loading
Cetăţeanul şi legea Reprezentare a intereselor salariaţilor. Amânarea concediului de odihnă
Reprezentare a intereselor salariaţilor. Amânarea concediului de odihnă
hotnews.ro

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Reprezentare a intereselor salariaţilor

 

Cine reprezintă interesele salariaților dacă la întreprindere nu este sindicat?

Anatol Vlas, Ungheni

 

În cadrul parteneriatului social, interesele salariaților, la toate ni­velurile (de unitate, teritorial, de ramură și național), sunt apărate de sindicate sau, mai bine spus, de structurile sindicale de nivelul respectiv.

În unităţile în care nu sunt constituite sindicate, interesele salaria­ţilor pot fi apărate de reprezentanţii aleşi ai acestora. Reprezentanţii salariaţilor sunt aleşi în cadrul adunării generale (conferinţei) a sala­riaţilor, cu votul a cel puţin jumătate din numărul total al salariaţilor (delegaţilor) din unitate. În asemenea caz, reprezentanții salariaților nu au calitatea de partener social în sistemul parteneriatului soci­al în sfera muncii și, prin urmare, ei nu pot substitui sindicatele în procesul de protejare a drepturilor și intereselor salariaților în afara unității.

 

Amânarea concediului de odihnă

 

Nu cunosc din care motive, concediul anual, care era progra­mat pentru luna curentă, mi-a fost amânat pentru anul vii­tor. În același timp, angajatorul mi-a spus că, dacă vor apărea posibilități, concediul anual ar putea fi acordat la sfârșitul anului. Doresc să aflu în ce cazuri poate fi amânat concediul anual?

Valentina Cogîlniceanu, Chișinău

 

Amânarea concediului anual nu este permisă. În cazuri excepţi­onale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă salariatu­lui în anul de muncă curent poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu (dar nu întreg), cu consimțământul scris al salariatului şi cu acordul scris al repre­zentanţilor salariaţilor, poate fi amânată pentru anul de muncă ur­mător.

În asemenea cazuri, potrivit art.118 din Codul muncii, în anul de muncă curent, salariatului i se vor acorda cel puţin 14 zile calenda­ristice din concediul de odihnă anual, partea rămasă fiindu-i acor­dată până la sfârșitul anului următor.

  
Citiți-ne pe Telegram
Comentarii
0
Comentează
Citește și