22 ianuarie 2020
Chisinau
Cititorii ne scriu

Reflecţiile unei supravieţuitoare a Gulagului

Loading
Cititorii ne scriu Reflecţiile unei supravieţuitoare a Gulagului
Reflecţiile unei supravieţuitoare a Gulagului
Antoaneta Gordea

Foto: europalibera.org

A trecut prin suferinţele Gulagu­lui, şi-a petrecut copilăria în Si­beria şi a învăţat să-şi amăgească foamea cu o coajă de pâine. Vor­besc despre Antoaneta Gordea, o pensionară din Chişinău, victimă a deportărilor staliniste.

 

Despre greutăţile prin care a trecut de­parte de casă ar putea scrie o carte, cu toate acestea, spre uimirea mea, femeia a zâmbit cele câteva zeci de minute cât am realizat interviul cu ea şi chiar a refuzat să-mi po­vestească despre suferinţele din lagărele Si­beriei. Nu s-a plâns de pensia mizeră care abia îi ajunge să-şi ducă traiul de azi pe mâi­ne, ori serviciile medicale la care cu greu are acces, ba chiar s-a arătat indignată de ne­mulţumirea celor care spun că în ziua de azi se trăieşte greu: „Ei cred că nu au văzut mai rău. Nu au fost deportaţi oamenii aceştia şi nu au văzut greutăţile când pentru o bucată de pâine trebuia să stai în rând din noapte până dimineaţă. Iarna, dimineaţa, mama mă scula la şase şi mă trimetea după pâine pe un ger de 40 de grade, ca să iau două pâi­ni care să ne ajungă măcar pe o săptămână, să nu stăm la coadă în fiecare zi. Principa­la noastră mâncare era cartoful şi astfel am supravieţuit, ne-am întors acasă şi am trăit încă.”

Antoaneta Gordea recunoaşte că a dus-o greu în Gulag, însă încearcă să vadă partea plină a paharului – printre străini a trebuit să muncească mult ca să supravieţuiască, de aceea este obişnuită să-şi poarte singură de grijă, fără să aştepte pomană de la stat:

„Tatăl meu acolo niciun an nu a trăit, de 55 de ani a murit şi mama a rămas de 50 de ani, eu de opt ani şi am supravieţuit pentru că am lucrat, am muncit. Mama mea mu­ruia case la ruşi, pentru că ei nu ştiau cum, prăşea, spăla rufe la lume, dar lumea acum aşteaptă numai statul să le dea, dar de mun­cit nu vor. Cu 120 de lei pe zi, la cules mere ei nu vor să se ducă. Păi, de unde vrei să fim bogaţi?”

 

g_cs

Toată lumea vrea la oraş, vrea la civilizaţie. Da, sunt greutăţi, dar trebuie de lucrat, trebuie de muncit

 

Pensionara Antoaneta Gordea nu a fost niciodată în Occident, însă spune că a văzut în filme că semenii ei, din ţări mai civilizate, au un trai fără griji. Recunoaşte că uneori o năpădesc gândurile că dacă s-ar fi născut în altă parte ar fi dus-o mai bine. Mâhnirea nu ţine mult pentru că, spune femeia, ea are casă, masă şi familie, deci tot ce ar trebui pentru a fi mulţumită: „Întotdeauna fac comparaţie cu statele din Europa, dar de ce nu se compară cu statele din Africa, poate din Asia. Toată lumea vrea la oraş, vrea la civilizaţie. Da, sunt greutăţi, dar trebuie de lucrat, trebuie de muncit. Iaca eu trăiesc în oraş, dar vara mă duc la ţară. Am grădinuţă, am trei rânduri de vie, eu am livăduică, eu lucrez!

Trebuie să ne bucurăm de viaţă, de aşa cum este ea. Avem ce mânca. Eu sunt om fericit, eu am unde trăi. Eu trăiesc, în pri­mul rând, în ţara mea, greu, dar vorbesc limba mea. Mă rog Domnului numai sănă­tate să-mi dea mie şi copiilor mei”, a menţi­onat femeia pentru www.europalibera.org.

Îndemnurile Antoanetei Gordea au pus stăpânirile pe gândurile mele mai multe zile după realizarea acestui interviu. Îmi spu­neam că, poate, dacă la sfaturile bătrânei ar apleca urechea mai mulţi, de la vlădică până la opincă, statisticile despre migraţie nu ar mai fi atât de îngrijorătoare, iar des­pre Republica Moldova nu s-ar mai vorbi ca despre cea mai săracă ţară a Europei.

 

Diana Răilean

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com