26 august 2019
Chisinau
Social

Realizarea dreptului salariaţilor la informare şi consultare

Loading
Social Realizarea dreptului salariaţilor la informare şi consultare
Realizarea dreptului salariaţilor la informare şi consultare
portaluldestiri.com

Dreptul salariaţilor la informare şi consulta­re este unul fundamental, recunoscut la nive­lul comunităţii europene şi prevăzut de Codul muncii din ţara noastră. Legislaţia naţională nu conţine însă şi mecanisme de aplicare a lui şi, de aceea, membrii Comitetului Confederal au aprobat de curând un proiect de lege pentru remedierea acestei situaţii.

Astfel, propunerile din proiectul de lege în cauză se referă la stabilirea unei proceduri de consultare prealabilă a reprezentanţilor salariaţilor.

Conform Codului muncii, prevederile legate de consultarea de către angajator a opiniei reprezen­tanţilor salariaţilor ţin de aprobarea listei funcţiilor pentru care este aplicată perioada de probă, con­cedierea salariaţilor membri de sindicat, elaborarea graficului de lucru în schimburi. Alte situaţii similare includ stabilirea duratei reduse a zilei de muncă din ajunul sărbătorilor nelucrătoare şi alegerea sisite­mului de salarizare în cadrul unităţii.

Consultarea reprezentanţilor salariaţilor este ne­cesară şi în cazul stabilirii diferitelor sisteme de pre­miere, de adaosuri şi sporuri la salariul de bază şi a altor plăţi de stimulare. Angajatorul va recurge la acest tip de consultare şi la întocmirea regulamentu­lui intern al unităţii, aplicarea stimulărilor, majorarea duratei turei continue în cazuri excepţionale etc.

În acest scop, Codul muncii urmează a fi comple­tat cu articolul 42 doi prim.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com