20 septembrie 2019
Chisinau
Fără categorie

Puzderie de talente la concursul de desen organizat de VP

Loading
Fără categorie Puzderie de talente la concursul de desen organizat de VP
Puzderie de talente la concursul de desen organizat de VP

concurs-desen-vp

 

Viitorul felcer-veterinar, Veta Petrova, în vârstă de 18 ani, a aflat de Concursul de desen „Nu-mi fura co­pilăria” de la liderul sindical al Colegiului de Zooteh­nie şi Medicină Veterinară din satul Brătuşeni, raionul Edineţ, unde îşi face studiile. Veta a văzut de mai mul­te ori copii de la ţară, care sunt puşi la munci grele, şi asta nu a lăsat-o indiferentă. În două ore şi jumătate a pictat, în culori reci, câţiva copii care sunt puşi să lucre­ze la o mină de cărbune. Cu această lucrare, intitulată la fel, „Nu-mi fura copilăria”, Veta a câştigat Premiul I al concursului, la categoria de vârstă de la 14 ani în sus.

 

Concursul de desen „Nu-mi fura copilăria”, ediţia a III-a, s-a desfăşurat între 1 martie şi 31 mai, fiind organizat de publicaţia periodică „Vocea poporului”, cu suportul CNSM. Competiţia a re­unit circa 150 de copii din diferite localităţi ale ţării. Una dintre con­diţiile concursului a fost ca par­ticipanţii să fie abonaţi la ziarul „Vocea poporului”.

La ceremonia de înmânare a premiilor, care a avut loc luni la Casa Sindcatelor, Oleg Budza, preşedintele CNSM, a spus: „Ne bucură faptul că citiţi publicaţia „Vocea poporului”, care are deja 20 de ani. Copiii au o fantezie fără limite, de aceea, trebuie să depu­nem toate eforturile pentru ca ti­nerii să rămână în ţară. Înţeleg că în Italia, Portugalia sau în Rusia sunt condiţii mai bune de muncă. În acelaşi timp, Confederaţia Na­ţională a Sindicatelor din Moldo­va depune toate eforturile pentru ca să amelioreze viaţa salariaţilor din țara noastră. Poate că printre copiii participanţi la concurs este vreun geniu asemeni lui Leonardo da Vinci, cine ştie?”.

Angela Chicu, redactor-şef al ziarului „Vocea poporului”, a men­ţionat că numărul copiilor care au manifestat dorinţa de a participa la competiţie s-a triplat. „Dacă, la prima ediţie, au prezentat desene 50 de copii, actuala ediţie a reu­nit 150 de copii şi tineri. La nivel internaţional, acest concurs are loc al 15-lea an. Din păcate, atât în ţară, cât şi peste hotare, există copii care sunt exploataţi, puși la munci grele în construcţii, în agri­cultură, sunt victime ale traficului de fiinţe umane şi de organe sau sunt abuzaţi sexual. Altceva e că prea puțin sensibilizăm opinia publică. „Vocea poporului” însă a pus accent pe aceste probleme”, a subliniat Angela Chicu.

 

concurs-budza

 

La categoria de până la 10 ani, locul I a fost împărţit în­tre Bianca Bandalac de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Chişinău şi Ana-Maria Tataren­co de la Liceul „Ştefan cel Mare” din Şoldăneşti. Locul II a revenit Ruslanei Topală de la Liceul „Pan Halippa” din Edineţ, iar locul III – Andrianei Gligor, elevă la Liceul „Alexei Mateevici” din Şoldăneşti.

La categoria de vârstă 11-13 ani, locul I a fost acordat Io­nelei Pânzari de la Liceul „Alexei Mateevici” din Şoldăneşti. Locul II a revenit Dianei-Helin Bozatîi de la Gimnaziul din satul Alce­dar, raionul Şoldăneşti, şi Eca­terinei Labliuc, elevă la Liceul „V. Suhomlinschi” din Edineţ. Lo­cul III a fost înmânat Ecaterinei Niţă, elevă la Liceul „M. Grecu” din Chişinău.

La categoria de la 14 ani, precum am mai spus, locul I l-a cucerit Veta Petrova.  Locul II a revenit Danielei Popa de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Sângera, Chișinău, iar locul III – Alexan­drei Bardă de la acelaşi liceu.

Copiii participanţi la concurs au primit cadouri, diplome şi cer­tificate de participare. La finele festivităţii, copiii au avut parte de surprize: Vlad Crețu, profesor de vioară la  Centrul de Creaţie „Floarea Soarelui” din sectorul Centru  al capitalei, a interpretat la vioară o bucată muzicală din J. S. Bach. Apoi, surpriza a venit de la Centrul de creație tehni­că „Politehnica” sectorul Centru  care a  lansat rachete în faţa se­diului Casei Sindicatelor. Totoda­tă, picii au fost invitaţi la o masă cu dulciuri şi suc.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com