26 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Proiectul Strategiei CNSM pentru următorii 5 ani, dezbătut de FSCRE

Loading
Fără categorie Proiectul Strategiei CNSM pentru următorii 5 ani, dezbătut de FSCRE
Proiectul Strategiei CNSM pentru următorii 5 ani, dezbătut de FSCRE

fscre-cnsm

 

Proiectul Strategiei Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova pentru anii 2017-2022 a fost prezentat în cadrul Consiliului General al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE). Şedinţa Con­siliului a avut loc recent la Casa Sindicatelor.

 

Tamara Mirovschi, şefa Depar­tamentului organizare, educaţie şi informare din cadrul CNSM, a menţionat că în următorii cinci ani activitatea CNSM se va axa pe mai multe direcţii, între care pro­tecţia salariaţilor şi a veniturilor populaţiei, ocuparea şi protecţia pe piaţa forţei de muncă, com­baterea economiei informale, se­curitatea socială, dialogul social, apărarea drepturilor sindicale şi a dreptului la muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, strategii pentru tineret, asigurarea ega­lităţii de gen în sindicate, activi­tate informaţională, colaborarea internaţională. Strategia urmează a fi aprobată la Congresul III al CNSM.

Ion Preguza, şeful Departa­mentului juridic al CNSM, a prezentat, în cadrul şedinţei, pro­puneri de modificare a Codului muncii, înaintate de investitori străini. Potrivit Margaretei Stres-tian, preşedinta federaţiei, con­ducerea FSCRE se pronunţă categoric împotriva acestor modifi­cări, întrucât sunt în detrimentul salariaţilor. De exemplu, se pro­pune completarea articolului 63, alineatul 2: „Angajatorul nu are obligaţia să motiveze decizia pri­vind rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă”.

În cadrul şedinţei, Margareta Strestian, preşedinta  FSCRE, Iuri Ivanov, vicepreşedinte al federa­ţiei, preşedintele comitetului sin­dical al SRL „Lukoil-Moldova”, şi Inga Gâscă, preşedinta Organiza­ţiei de Femei din cadrul federaţiei, au fost 

desemnaţi în componen­ţa Consiliului General al CNSM. Margareta Strestian, Iuri Ivanov, Inga Gâscă, Gheorghi Efteni, pre­şedintele comitetului sindical al SRL „Gagauz – Gaz”, Viorel For­tună, preşedintele comitetului sindical din cadrul SA „Farmaco”, şi Doiniţa Babalâc, preşedinta Comisiei de Tineret al FSCRE, vor reprezenta federaţia la Congresul III al CNSM, care va avea loc în luna iunie anul curent.

 

Proiecte și realizări

 

În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată modificarea com­ponenţei nominale a Consiliului General al FSCRE. Astfel, au fost validate mandatele de membru al Consiliului General al federaţiei pentru Doiniţa Babalâc, preşedin­ta Comisiei de Tineret al FSCRE, Rodica Volovei, preşedintă a co­mitetului sindical al SA „Moldo­va-Gaz”.

Mai mulţi preşedinţi ai organi­zaţiilor sindicale primare au pre­zentat activităţile pe care le-au desfăşurat în 2016 şi în primul tri­mestru al anului 2017, precum şi planurile de perspectivă pentru a doua jumătate a anului curent.

Nicolae Ţurcanu, preşedinte­le OS SRL „Ştefan Vodă – gaz”, a participat la Şcoala proiectelor, în cadrul căruia au elaborat un plan care ţine de amenajarea unui ca­binet unde se desfăşoară instrui­rea privind securitatea şi sănăta­tea în muncă.

Natalia Tăvăluc, preşedinta OS SRL „Orhei–Gaz”, a menţionat că a organizat  controlul medical a peste 50 de salariaţi la Centrul de diagnostic de la Institutul Muncii. În curând, alţi 25 de angajaţi ai în­treprinderii respective urmează să efectueze astfel de investigaţii.

Cheltuielile pentru controlul medical al membrilor de sindicat sunt suportate de CNSM. Doiniţa Babalâc a menţionat că tinerii sin­dicalişti au colectat cărţi care au fost donate ulterior orfelinatului din satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi.

Alexandru Chelaru, președinte al comitetului sindical din cadrul SRL „Florești-gaz”, a apreciat înalt metodele aplicate de federaţie în instruirea membrilor de sindicat, în special, seminarele desfăşu-rate în teritoriu.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com