Produsele necalitative domină piaţa autohtonă de consum

În multe cazuri, populaţia Republicii Moldova este supusă riscului de a procura produse alimentare, industriale şi servicii necalitative sau chiar periculoase pen­tru sănătate. La sfârşitul lunii iunie, Guvernul a adoptat Strategia pentru protec­ţia consumatorilor pe anii 2013-2020, prin care urmăreşte reducerea produselor nesigure plasate pe piaţă şi a tranzacţiilor cu risc de prejudiciu.

 

În prezent, în Republica Mol­dova sunt peste 2,9 milioane de consumatori activi, iar cheltuie­lile de consum reprezintă peste 63% din produsul intern brut. Anual, cifra consumatorilor care sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi produsele cumpă­rate se ridică la câteva mii. Fie că este vorba de electrocasnicele care se defectează în perioada de garanţie, geamurile termopan care nu corespund standardelor sau produsele alimentare altera­te, tot mai multe reclamaţii par­vin la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului (APC). Potrivit unui raport, în primul trimestru al anului 2013, la APC au fost înregistrate 359 de petiţii, dintre care 225 au ca subiect serviciile necalitative prestate şi 81 pro­dusele alimentare. Concomitent, agenţia a efectuat 652 controale la agenţi economici autohtoni şi în 67% dintre aceştia a depistat încălcări. Astfel, au fost interzise spre comercializare produse ali­mentare, industriale şi petroliere necorespunzătoare în valoare de 5,56 mil. lei.

 

Consumatorul, factor decisiv

 

Consumatorul joacă un rol vital în economia oricărui stat, de aceea că poate influenţa dez­voltarea economică prin moti­varea concurenţei şi a inovaţiei în cadrul mediului de afaceri. Simplist, producerea, apariţia şi dispariţia de pe piaţă a unor pro­duse trebuie să fie determinată doar de consumator. În acelaşi timp, capacitarea decizională a consumatorilor nu este doar un aspect legat de drepturile aces­tora, ci şi de crearea unui mediu care să permită consumatorilor să-şi exercite drepturile respec­tive şi să beneficieze de pe urma lor. Lucru care se încearcă acum şi la noi prin implementarea unor strategii inspirate de practi­cele europene.

Strategia pentru protecţia con­sumatorilor pe anii 2013-2020 îşi propune schimbarea abordării problematicii consumatorului de la obiectivul difuz de a „da mai multă putere consumatorilor” cu scopul de a creşte bunăstarea acestora, la obiective mai spe­cifice de garantare a siguranţei produselor şi serviciilor, de in­formare şi educare precum şi de garantare a drepturilor şi măsuri­lor reparatorii. Lucru care ar tre­bui să bucure orice consumator. Experţii independenţi însă sunt destul de sceptici că aceste preve­deri vor fi respectate şi că nu vor rămâne doar pe hârtie, aşa cum s-a întâmplat în cazul fostei stra­tegii de până la 2012.

 

Statul ar putea beneficia de 1,3 miliarde lei pe perioada strategiei

 

În opinia autorilor documen­tului, valorificarea puterii consu­matorului poate fi efectuată nu­mai prin stabilirea şi menţinerea unui cadrul normativ şi instituţi­onal care va face ca antrepreno­rul şi consumatorul să fie con­ştienţi de drepturile şi obligaţiile lor. Adică, să fie stabilit un cadru viabil care ar asigura protecţia consumatorului de practici co­merciale incorecte şi abuzive şi îi va garanta consumatorului posi­bilitatea de a lua decizii fiind bine informat.

„Vrem să valorificăm statutul consumatorului, care dictează preferinţele şi cerinţele care tre­buie respectate de antreprenori. Elementul nou al abordării cu care venim este tocmai să pro­punem un set de acţiuni pen­tru a consolida această calitate a consumatorului, pentru că el nu trebuie privit doar ca cineva care consumă mărfuri şi servicii, dar care influenţează dezvoltarea economică”, a declarat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în ca­drul unei conferinţe.

 

Mai multă informare înseamnă protecţie mai mare

 

Problema generală cu care se confruntă statul şi consumatorul rezidă în aplicarea şi garantarea drepturilor şi obligaţiilor funda­mentale prevăzute de legislaţie. Ceea ce practic presupune efort în crearea unui cadru econo­mic, informaţional, instituţional şi juridic corespunzător, în baza căruia ar putea fi valorificate pe deplin drepturile consemnate şi garantate, dar totodată nu ar apă­rea excepţii ce ar justifica exone­rarea de la obligaţiile prestabilite.

Obiectivul cel mai important în care ţinteşte strategia menţi­onată este scăderea riscului de apariţie a produselor periculoase pe piaţă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Ministerul Econo­miei intenţionează să stabileas­că cerinţe de siguranţă faţă de grupe de produse concrete şi să intensifice funcţiile de control şi supraveghere ale APC pentru ca rata de penetrare a produselor care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor să fie cât mai mic.

„Din păcate, ştim cu toţii că piaţa noastră este invadată de produse falsificate şi întotdeauna a fost această problemă, în speci­al, în ceea ce priveşte produsele farmaceutice şi cele alimentare. Ar trebui să fie control mai sever din partea statului asupra vânză­rii acestor produse ca să nu existe riscul achiziţionării unui produs care să afecteze viaţa şi sănătatea consumatorilor. Cred că anume aici este cel mai mult de lucru. Sunt multe produse alimentare importate din Transnistria sau Ucraina care se vând în pieţele agroalimentare, aceste produse nefiind controlate, deoarece au fost trecute ilegal frontiera”, crede un expert independent care şi-a dorit anonimatul.

 

 

Anatolie Silitrari, şeful Direc­ţiei protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei, Ministerul Economiei susţine că strategia adoptată prevede o conlucrare eficientă prin intermediul siste­mului informaţional cu serviciul vamal, ca produsele să fie verifi­cate la etapa importului şi să nu fie admise spre comercializare pe piaţa internă. Cât priveşte pro­dusele autohtone, strategia este neputincioasă, ele sunt verificate doar la sesizările din partea con­sumatorilor sau prin controalele planificate.

Din analiza cost-beneficii, reflectată detaliat în Analiza de impact, reiese că majorarea ratei de creştere anuale a cheltuielilor bugetare pentru protecţia consu­matorului (de la 10% la 15% anu­al, ce ar aduce costuri adiţionale de aproximativ 58 milioane lei pentru perioada strategiei) ar ca­uza cel puţin micşorarea riscului de apariţie a tranzacţiilor preju­diciabile cu minimum 10% (ceea ce ar putea reprezenta beneficii de cel puţin 1,3 miliarde lei pe în­treaga perioada a strategiei). Per capita, aceasta ar însemna că în anul 2020 pentru 83 lei investiţi (alocaţi pentru cheltuieli bugeta­re) consumatorul mediu va avea posibilitatea să nu piardă prin tranzacţii prejudiciabile 400 de lei în cadrul marjei de toleranţă a prejudiciului personal , adică fără aplicarea efortului suplimentar din partea consumatorului.

 

O disciplină separată se va studia la facultăţi

 

Calculele estimative au fost efectuate luându-se în conside­rare: numărul actelor normative spre elaborare, numărul materi­alelor informative editate, numă­rul campaniilor informaţionale şi numărul agenţilor economici şi consumatorilor antrenaţi în trai­ninguri. Reieşind din calculele estimative pentru perioada 2013-2016 costul total al acţiunilor necesare pentru implementarea obiectivelor şi măsurile propuse este de aproximativ 22,6 milioa­ne lei. Conform situaţiei actuale din sursele externe vor fi acope­rite cheltuielile de implementare de aproximativ 5,7 milioane lei. Parţial costul unor acţiuni va fi acoperit în limitele bugetului. Rămân acţiuni neacoperite în mărime de 12,2 milioane lei.

Anatolie Silitrari a menţionat că vor fi desfăşurate acţiuni im­portante pentru a informa con­sumatorii atât despre drepturile sale, cât şi despre produsele şi serviciile plasate pe piaţă. Rolul şi importanţa programelor edu­caţionale va creşte, intenţionând prin obiectivul respectiv să se iniţieze educarea consumatori­lor în instituţiile de învăţământ gimnazial, liceal şi apoi pe un curriculum mai complex în in­stituţiile de învăţământ superior, la disciplină ,,protecţia consuma­torilor”, iar la facultăţile de drept prin promovarea curriculumului la „Dreptul protecţiei consuma­torului” la ciclul I de licenţă, ca o disciplină obligatorie pentru toa­te specialităţile de drept.