6 decembrie 2019
Chisinau
Fără categorie

Preţurile cresc încet, dar sigur

Loading
Fără categorie Preţurile cresc încet, dar sigur
Preţurile cresc încet, dar sigur

 

 

la-piata

Foto: ziare.com

Preţurile de consum cresc în permanenţă. Fiecare în parte, scumpirile nu sunt semnificative, însă cumulat, acestea devin o povară grea pentru buge­tele familiilor cetăţenilor simpli. Experţii sunt si­guri că tendinţa scumpi­rilor se va menţine.

 

Timp de un an, preţurile au crescut cu circa 5 la sută

 

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în mai anul curent, preţurile au crescut nesemnifi­cativ, în medie cu 0,1% faţă de aprilie, însă dacă e să compa­răm cu mai 2013, majorarea este substanţială – cu 4,7 procente. Tendinţa de creştere a preţurilor în luna mai este determinată de scumpirea mărfurilor nealimen­tare – cu 0,3%, şi a preţurilor la servicii – cu 0,1%. Produsele ali­mentare, pentru prima dată în ultima jumătate de an, nu s-au lăsat cuprinse de tendinţa scum­pirilor. Însă specialiştii cred că acest lucru nu poate influenţa situaţia în domeniu.

 

Opinia expertului 

 

„Tendinţa de creştere a preţu­rilor se va menţine, însă premi­se pentru scumpiri radicale nu văd”, susţine Viorel Gârbu, co­laborator ştiinţific al Institutului Economiei de Piaţă.

Totodată, expertul consideră că nu trebuie să ne speriem de creşterea moderată a preţurilor. „Oricât de paradoxal ar părea, însă acest lucru este un fenomen normal, el stimulează dezvolta­rea economică, ce denotă creşte­rea numărului locurilor de mun­că şi a salariilor.

Or, cu cât mai mari sunt prețurile, cu atât mai mari sunt oportunitățile pentru business, cu atât mai multe locuri de mun­că sunt și cu atât mai înalte sunt salariile. De fapt, toate acestea corespund intereselor oricărui cetățean al Moldovei. Problema ține însă de repartizarea venitu­rilor în economie. Unii se aleg cu foarte mult, iar majoritatea, prac­tic, cu nimic. Respectiv, aceasta generează o capacitate redusă de cumpărare a populației. Salariile sunt derizorii, iar prețurile sunt practic europene. Economie, de fapt, practic nu există, or noi nu producem nimic. Majoritatea mărfurilor cumpărate și comer­cializate pe piață sunt de import.

Respectiv, în condițiile Mol­dovei ar trebui să ne preocupe anume calitatea creșterii econo­mice, nu creșterea moderată a prețurilor, pentru că la noi, chiar dacă prețurile în economie cresc, nu apar întreprinderi noi, locuri noi de muncă. Acesta și este, de altfel, marele dezavantaj: Guver­nul nu întreprinde nimic, nu în­cearcă să ajute sectorul privat să se dezvolte. Mai mult, Guvernul este orientat preponderent spre susținerea investițiilor străine, susținerea sectorului privat ex­tern, nu a celui național. Apropo, niciunul dintre guvernele Repu­blicii Moldova nu a reușit să gă­sească cheia pentru dezvoltarea economică a țării”, a menționat Viorel Gârbu.

 

Evoluţia preţurilor în luna mai

 

grafic-preturi-ro

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com